Cu siguranță că puțini dintre cei care au privit tulburările majore din provincia spaniolă Catalonia știu că liderii politici urcați pe tribuna declarării ilegale a unei independențe de Spania ar fi trebuit de mult să ajungă în spatele gratiilor pentru corupție. Scandalurile și arestările în serie care au zguduit partidul aflat la putere în provincia spaniolă autonomă au ținut ani buni prima pagină a ziarelor. Răspunsul celor care au încercat să scape de justiție a fost apelul la un scenariu sinucigaș al „independenței”. Manipulând, punând presiune pe o populație care crede că Madridul se înfruptă din munca sa, colportori precum Carles Puigdemont, liderul politic al regiunii și fost jurnalist de succes ascund adevărul: Corupția provoacă secesiuni pentru ca autorii să-și acopere faptele. Mai contează interesul milioanelor de catalani când pielea șefilor Partidului Convergența Politică a Cataloniei (CDC) este în joc?

În ultimii ani, pe măsură ce acțiunile pentru organizarea de referendumuri pentru independență (mișcarea „Împreună pentru Da” a susținut că va organiza referendumuri până la obținerea rezultatului dorit!) sau adoptarea unor decizii contrare unității Spaniei, anchetele au scos la iveală corupția politicienilor care doreau să scape de brațul justiției naționale. Jordi Pujol, fondatorul CDC, Andreu Viloca, trezorierul partidului, lideri ai formațiunii politice și diverși primari au fost anchetați iar unii dintre ei arestați pentru comisioanele cerute în schimbul aprobării unor lucrări publice. Sumele sunt uluitoare, de dimensiunea miliardelor de dolari. Cum să nu „gestionezi” o astfel de comoară publică și să-i minți pe cetățeni că interesul lor este ca guvernul național să nu-și bage nasul în oala catalană?

Puigdemont a devenit simbolul politicianului naționalist care se hrănește cu cadavre istorice, promovând inconștient teza secesionismului cu orice preț, incluzând aici crima și folosirea structurilor de forță regionale împotriva celor statale. Nu a contat opinia majorității locuitorilor, relevată de sondaje de opinie și de un referendum la care ideea declarării independenței a fost respinsă. Nu a contat argumentul apartenenței la spațiul comunitar european, sprijinul Uniunii Europene la dezvoltarea regiunii și în special a Barcelonei, ba chiar a fost ignorat tabloul posibil de după desprinderea de Spania. Istoric vorbind, Catalonia a cunoscut dezvoltarea sa de astăzi ca urmare a poziționării geografice și a utilizării coastei pentru comerț și turism de către Spania. Păstrarea identității și utilizarea limbii materne sunt garantate în prezent de statul spaniol prin statutul de autonomie. În pasul către o aventură politică sfârșită în prăpastia redesenării frontierelor a fost făcut de CDC. Ce ar fi urmat după obținerea independenței? Revendicare teritoriilor din provincia istorică a Cataloniei aflate în provinciile Aragon sau Valencia, ori chiar revendicări teritoriale de la Franța?

Scandalurile de corupție și de fraudare a fondurilor publice au afectat mai mult imaginea catalanilor și au lovit în spiritul identitar cu o forță înzecită decât așa-zisa dominație spaniolă. Un infractor dovedit precum Felix Millet Tusell, fost președinte al Fundației Orfeon – Palatul de muzică din Catalonia, a lovit prin fraudă în ceea ce are mai valoros această regiune, în spiritul de libertate și dezvoltare în context cultural european. Pentru milioanele de euro furate, Millet s-a apărat prin folosirea „justiției locale”. Doar am văzut poliția locală cum a fost la un pas să intervină când autoritățile centrale au trimis forțele de ordine să aplice legea la referendumul ilegal, nu-i așa?

Este visul oricărui dictator local de a avea un spațiu de joacă în care să jongleze cu interese de grup în numele națiunii, să vândă iluzii celor care cred că politicienii inventează republici peste noapte în care se cred stăpâni. Tocmai cei care au fraudat strigă că vor să le apere catalanilor banii pe care Spania i-ar folosi în alte regiuni! Un vis falimentar, rupt de istorie și fără viitor, crescut din corupția care poate ucide o țară. Și, de ce nu, chiar să destabilizeze Uniunea Europeană.