Poate că dosarul „Primăvara arabă ” nu se încadrează la acest gen pentru a-l folosi ca exemplificare. Acolo au lucrat mai multe entități, printre care servicii secrete și grupări religioase fanatizate pentru care Facebook este un teren roditor. Cel mai spectaculos caz de folosire a informațiilor false este cel al orădeanului Ovidiu Dobrotă, cel care a reușit să viralizeze știri false care l-au ajutat pe Donald Trump în campania prezidențială americană. Un caz pe cât de spectaculos, pe atât de nociv.
Atracția pentru informații spectaculoase, care au doar un înveliș de credibilitate și un conținut imaginar, poate fi explicația promovării de către oameni de bună credință. Cei mai mulți o fac pentru ca alți cunoscuți să afle „noutatea” sau pentru ca ei să pară bine informați sau cât mai aproape de sursă. Este mecanismul perfect de răspândire a bolii. Mass-media clasice au obișnuit publicul cu un conținut verificat al jurnalelor de informații, au oferit ani de-a rândul știri verificate, chiar dacă uneori nu conforme deontologic sau balansate. Însă erorile au reprezentat un procent infim. În cazul tentațiilor de manipulare din partea mass-media clasice există metoda verificării prin încrucișare, adică urmărirea informației și la alte canale pentru a înlătura „zgura” sau amprenta stilistică a jurnalistului. În plus, accesul rapid la Internet descurajează orice jurnalist tentat să „coafeze o știre” sau să fure o știre neverificată. Dar ce te faci într-un spațiu slab reglementat și unde nu se aplică vreun cod deontologic? Eventual un cod al piraților, dar asta e o glumă. Mă tem că încă nu avem anticorpii necesari pentru protecție și nici nu se formează un cordon sanitar prin reglementare. Pe asta se bazează și cei care fac audiență prin manipularea unor știri false.
Dar vânătorii de audiență online mai speculează ceva. Nu se mulțumesc doar cu titluri de genul „Vezi aici”, „N-o să vină să crezi” sau „Știrea care ne afectează pe toți”. Au înțeles că întreținerea panicii prin știri senzaționale este cel mai roditor teren pe care înflorește audiența aducătoare de profit. Așa că toarnă știri despre conflicte iminente, despre catastrofe care se vor întâmpla la oră fixă sau dezvăluie conspirații la nivel mondial. Nu le mai ajung blogurile și folosesc site-uri dedicate ori canale youtube. Rețelele de socializare amplifică, după principiul bulgărilor de zăpadă, avalanșa de știri false. Specialiștii în comunicare au arătat că în campania electorală americană efectul acestor informații scornite prin România au ajutat un candidat, debalansând echilibrul dintre competitori. Informația a fost confirmată de serviciile secrete americane, adăugând și utilizarea unor „troli” de sorginte rusească. Așadar, în ciuda restricțiilor impuse de legislația unei țări, volatilizarea frontierelor virtuale poate avea ca efect distrugerea democrației. Dacă depășim cadrul subiectului abordat, gândindu-ne la utilizarea informațiilor toxice de către teroriști, ne dăm seama că bombele sunt simple spectacole de sunet și lumină față de efectul distrugător al acestor „nevinovate” invenții.
Cum ne apărăm în fața avalanșei de știri false care ne izbește când accesăm rețelele de socializare? Ușor de spus, greu de pus în practică. Mă voi opri doar la una dintre soluții, fără a vorbi și de pericolul supra-reglementării care poate genera restricționarea libertății. Prin educarea consumatorului. Sună rigid, pare un citat din ora de educație civică sau din ceva abstract. Dar ce ar fi să verifici o informație înainte de a o răspândi? De ce să dai „share” înainte de a te lămuri despre ce este vorba? Canalele media nu conspiră la nivel planetar, nici nu pot îngropa o informație validă pentru marele public. Se va găsi cineva onest care să o aducă în atenția publicului. Când accesezi un site care pretinde că deține o exclusivitate și nu vezi acea informație preluată de canale de calitate, care pot fi sancționate pentru derapaje de la legislație, este limpede că trebuie să devii suspicios. „Crede și nu cerceta” nu se aplică și de un consumator de media care nu vrea să fie mințit. Nu cumva, așa cum observăm la unii dintre noi, vrem să primim acele știri care ne fac plăcere, care ne oferă adrenalina pe care ne-o dau filmele sau mai știu ce surse din spațiul virtual? Tentația pentru creșterea audienței sau „succes” o au și jurnaliștii veritabili. Câțiva dintre ei au pierdut premii Pulitzer după ce au căzut în păcatul de a inventa reportaje sau de a-și regiza știri. Vă imaginați ce pot scorni niște bloggeri sau zvonerii. Dacă vrei să primești știri care ți-ar fi pe plac dar care nu există măcar să te ferești să dai mai departe, dragă cititorule. În absența oricărei măsuri de autoprotecție poți primi ceva într-atât de toxic încât drogul să-ți pară o adiere, o pală cu praf alb, în comparație cu tăvălugul de minciuni care te va pune la pământ.
