Scriam în urmă cu câteva luni, reiau și acum, întâlnirea de Ohrid nu a reprezentat un moment hotărâtor pe calea normalizării relațiilor dintre Serbia și Kosovo. Entuziasmului exagerat de la început i s-au succedat temerile și neîncrederea tradiționale. Până aici, nimic nou. Nu e un secret pentru nimeni că amenințările circulă cel mai adesea pe distanțe scurte. Cu alte cuvinte, vecinii sunt cel mai frecvent portretizați ca fiind perfizi și posibil vătămători. E cazul specific al sârbilor și al albanezilor din Kosovo. Deși împărtășesc o istorie relativ comună, cele două state interpretează evenimentele trecutului și nu mai puțin dinamica din prezent prin lentile diferite.

Nu poate fi vorba despre obiectivitate de-a lungul acestui demers. Istoria recentă e instrumentalizată pentru a fi pusă în slujba politicilor actuale. Altfel spus, scopul incursiunilor în istorie nu este acela de a explica, ci de a justifica și capacita noi inițiative. Or, în asemenea condiții, e lesne de intuit cât de dificilă și de ingrată e sarcina identificării punctelor comune, a punților de legătură dintre aspirațiile legitime ale celor două popoare.

Mai aproape de noi, referindu-ne la cele mai recente evoluții, nu putem să ne arătăm prea optimiști sau cel puțin încrezători într-o apropiată depășire a intrigilor și a inamicițiilor adânc înrădăcinate. Dincolo de simbolistica întâlnirii dintre liderii sârb și kosovar din Macedonia de Nord, percepută la acel moment drept un nou moment zero al stabilizării raporturilor în regiune, nu rămâne mare lucru. Serbia se folosește în continuare de sârbii kosovari pentru a sfida autoritățile de la Priștina și pentru a contesta legitimitatea acestora din urmă, în vreme ce Kosovo temporizează la nesfârșit stabilirea unei autonomii extinse în nord, pentru comunitățile compacte de sârbi, riscând astfel să atragă furia europenilor și nu numai.

Tensiunile ce se manifestă tot mai acut în ultimele săptămâni nu credem că mai surprind pe nimeni. Pur și simplu e vorba despre un nou act al unui conflict pentru a cărui rezolvare nu se depun eforturi consecvente. Retragerea în bloc a etnicilor sârbi din instituțiile publice kosovare de anul trecut a pregătit terenul pentru evoluțiile din prezent. Alegerile locale desfășurate în urmă cu doar două luni în patru dintre localitățile kosovare în care etnicii sârbi sunt majoritari au pregătit scena de astăzi. Nu fără imboldul primit din partea Serbiei, care-și face un titlu de glorie din susținerea etnicilor sârbi din afara hotarelor, sârbii kosovari au boicotat alegerile, într-un gest de sfidare la adresa autorităților de la Priștina.

Cu ce rezultate? Lipsirea de legitimitate a alegerilor și implicit a persoanelor susținute democratic să ocupe funcțiile publice aflate în competiție. În fond, inflamarea spiritelor în legătură cu o presupusă politică de forță dusă de Priștina, ceea ce e totalmente neadevărat. Chiar dacă participarea la alegeri a fost de-a dreptul modestă (sub 5%), asta nu atrage cu sine aruncarea anatemei asupra unui proces în esență democratic ori formularea de acuze cu privire la presupusa preluare abuzivă a mandatelor de către kosovarii liber și democratic aleși. Zarurile au fost aruncate încă din momentul în care sârbii kosovari au decis să nu participe la alegeri. Deznodământul se prefigura tot mai clar pentru orice observator onest. Blocaje, violențe… un nou val de contestare a statalității Kosovo.

Că nou aleșii nu se bucură de reprezentativitate la nivelul comunității e un aspect. Că exercițiile electorale vor fi reluate după ce liderii sârbilor kosovari își iau angajamentul de a nu mai boicota alegerile e un alt aspect. Dar cum rămâne cu influența pe care o exercită Serbia asupra sârbilor minoritari din Kosovo? E un fapt că ori de câte ori îi convine, și se întâmplă necontenit să fie așa, sub pretextul protejării drepturilor legitime ale sârbilor de peste hotare, Serbia îmbracă mantia cavalerului ce luptă în slujba dreptății și echității. De fapt, Serbia e preocupată în mod direct ca lucrurile să nu intre pe un făgaș normal în Kosovo. E greu să suspectezi Serbia de bună credință și de onestitate în raport cu planurile de normalizare asumate câtă vreme se raportează la Kosovo în cheie resentimentară.