Dragan Demici, originar din satul românesc Rašanac (Rașanț) a fost vicepreședinte al primului partid românesc din Serbia de Răsărit, Partia Democrată a Românilor din Serbia, de unde a demisionat pentru că a simțit că „nu mergea pe cale cea bună", iar în prezent este fondatorul unui partid al românilor și consilier comunal (similar cu ceea ce la noi este consilierul județean) la Petrovac. Demici mai este și membru al Consiliului Național al Minorității Naționale a Vlahilor din Serbia, unde spune că a intrat nu pentru că se simte el vlah, ci pentru a le arăta celor care se simt vlahi, că sunt la fel de români ca și el.
Veterin Budimirovici este și el consilier și unul din cei mai apropiați colaboratori ai lui Dragan Demici.
Dialogul a fost filmat, dar am dorit să îl redau silabă cu silabă tocmai pentru a reproduce emoțiile greu de măsurat ale celor doi, hotărârea împletită uneori cu mânie, cu care spun că sunt români, că sunt în pericol de a se pierde și că vor cetățenia română pentru a se identifica și pentru a o folosi ca scut, ca recunoaștere supremă și ca soluție de a-și mistui flacăra identității lor românești. Discuția este, în opinia mea, tulburătoare, iar interviul care urmează poate să spună totul despre motivele pentru care acești oameni vor cetățenia română și despre faptul că România ar trebui să fie mult mai atentă cu aplicarea noilor prevederi aduse de modificarea Legii Cetățeniei Române. Pentru că România poate și trebuie să îi apere, să îi ajute și să îi înțeleagă pe acești români minunați din Serbia.
Reporter: Cum vedeți voi Legea Cetățeniei și ce așteptați voi de la România, în ceea ce privește Legea cetățeniei?
Dragan Demici: Eu pot să vă spun că nu sunt pe deplin satisfăcut de modificările aduse recent, prin ordonanță de urgență, Legii Cetățeniei române. Noi ne dorim ca legea să fie modificată în așa fel încât fiecare român să capete cetățenia română. În acest moment, în modificările aduse de această ordonanță a Guvernului României, se spune că primește fiecare român care a contribuit la promovarea culturii și spiritualității românești...
Reporter: Da, dar nu scrie în lege cine validează această contribuție, adică cine poate să spună dacă cineva sau altcineva a contribuit și a luptat într-un fel sau altul pentru promovarea identității românești, așa cum cere textul de lege! Nu scrie cum și ce acte ar trebui să aduceți voi pentru a demonstra dacă îndepliniți sau nu prevederile legii.
Dragan Demici: Din punctul meu de vedere, în această poveste ar putea fi vreo 3.000 – 4.000 de inși din Serbia de Răsărit care ar putea căpăta cetățenia română, pe lângă cei care conduc asociații românești. Uitați, eu, de exemplu, am fost conducător de asociații și de partid românesc și mă preocup și acum de acest lucru, dar eu nu am lucrat și nu lucrez singur! Cu mine au lucrat și alții, iar aceștia pot confirma că au lucrat pentru apărarea identității românești. Dar cine trebuie să confirme care sunt ei? Cine să confirme că ei au lucrat, dacă nu noi?
Reporter: Deci încă nu se știe cine va confirma că acei oameni au lucrat pentru comunitatea românească și pentru identitatea românească?
Dragan Demici: Eu cred că va fi vreo regulă și că se va face și vreo comisie!
„Cu o lege a cetățeniei bine făcută s-ar rezolva cele mai mari probleme pe care noi le avem în Serbia de Răsărit"
Reporter: Da, se spune că este posibil ca misiunile diplomatice din Serbia să confirme acest lucru, e posibil ca și liderii de asociații să aibă un cuvânt greu de spus aici!
Dragan Demici: Nu știm exact cum va merge această poveste mai departe, dar vom afla! A mea idee, dar nu numai a mea, ci și a altor lideri ai comunității din Serbia de Răsărit, este să poată fiecare român din lume, nu numai din Serbia de Răsărit, și din Bulgaria, și din Albania, și din Macedonia, și din alte și alte zone, să capete cetățenia română pe origini, pentru că toți suntem români și statul român trebuie să ne considere ca pe un element de unitate al lui! Noi trebuie toți și fiecare să avem drept la cetățenia română! Exact cum e și în legislația sârbă – fiecare sârb oriunde se află el pe pământ, are dreptul la cetățenia sârbă! Nu trebuie făcută nici un fel de discriminare cu nimeni! Așa au și sârbii, și ungurii, și bulgarii și mulți alții! Care e problema!
Reporter: Da, avem și un exemplu, la noi în România, la Svinița, sârbii merg la consulatul sârb de la Timișoara și depun actele pentru cetățenia patriei lor mamă!
Dragan Demici: Da, iar asta e ceva frumos și bun! Cu asta ei își arată identitatea lor! Oamenii, la noi aici, sunt needucați! Ei când văd pașaportul sârbesc, ori buletinul, spun „Uite, eu mi-s sârb, nu mi-s rumân!" Dacă am putea avea și noi pașapoarte românești, acești oameni ar putea să își arate identitate și ar spune „Uite, noi nu suntem numai sârbi, ci și rumâni!" Eu sunt cetățean sârb, după statul în care trăiesc, dar dacă pot fi și cetățean român, atunci se deschide conștiința națională! Pe de altă parte, România, dacă vrea să apere românii din Serbia de Răsărit, apoi trebuie să știe că atunci când statul sârb spune că nu există români, decât vreo două mii în Serbia de Răsărit, cei care primesc cetățenia mai ușor ar spune și ar arăta, cu acte în regulă, că suntem peste 200.000 de români aici! Cu o astfel de poveste, ieșim și la instituțiile internaționale și demontăm toate minciunile care se spun pe aici. Cu o lege a cetățeniei bine făcută s-ar rezolva cele mai mari probleme pe care noi le avem în Serbia de Răsărit. Totul, cu o modificare de lege, cu o ridicare de mână!
Reporter: Așadar, legea cetățeniei ar trebui modificată în Camera Deputaților, prin vot și nu în Guvern, prin ordonanță de urgență? Să fie discutată în comisii și analizată cum trebuie?
Dragan Demici: Eu cred că totul s-ar rezolva în bine cu o lege făcută așa cum trebuie! Asta va rezolva toate problemele noastre!
Reporter: S-a mai discutat, după cum știți, ideea ca, aceia ce merg să ceară cetățenia română să aibă acea adeverință de la Primărie care arată că s-au declarat români.
Dragan Demici: Absolut! Atunci când se declară român și capătă certificat, atunci să poată avea îndreptățirea de a cere cetățenia română! Ba chiar cred că legea ar trebui să fie și mai dură în acest sens! Pentru că, așa cum am mai auzit că fac vreunii de prin Moldova, care urăsc și vorbesc foarte urât de România, acelora să li se ia cetățenia română! Nu poate avea cineva cetățenia română, dar după aia să își urască și să își înjure neamul lui!
Veterin Budimirovici: Potrivit unui document statistic, al unui recensământ de după anul 1880, certificat de sârbi, nu de noi, pe aceste meleaguri trăiau 145.000 de români, aici, în Serbia de Răsărit! Acum noi nu mai suntem români? De ce noi nu putem fi acum români, iar România nu ne poate da nouă cetățenia română? Atunci am fost noi români, dar acum nu mai suntem noi români! Mama noastră România nu ne recunoaște de români? Atunci, poate om fi noi țigani, nu? Dacă România nu cutează acum să ne cheme la ea, să ne recunoască, atunci poate vor mai trece 10 – 20 de ani și nu mai rămâne nici un român pe aici!

„Politica noastră este de a cere cetățenia română pentru a fi români, pentru că suntem români și pentru că trebuie să arătăm instituțiilor internaționale că aici există români!"
Reporter: Da, dar ce spuneți că în timp ce România are tot felul de probleme cu această lege a cetățeniei, Bulgaria acordă cetățenie mult mai ușor? Bulgarii dau cetățenie românilor de pe frontiera sârbo – bulgară!
Dragan Demici: Mie nu îmi este cunoscut faptul că asta ar fi un fenomen de masă!
Reporter: Cer ei oare cetățenia în ideea de a avea pașaport european, de a călători și a munci mai liber peste tot în Europa? Este asta o poveste reală?
Dragan Demici: Asta poveste este una exagerată! Trebuie să știți una: din Serbia de Răsărit, aproape 70 la sută din români trăiesc în Occident. Au vize, au cetățenie, pot fi germani, austrieci și așa mai departe! Nouă nu ne trebuie povestea aia! Părinții mei, sora mea, toți trăiesc în Austria! Eu am viză pentru a merge când vreau eu în Austria, nu îmi trebuie mie pașaportul românesc ca să merg să lucru în străinătate! Aia e o minciună! Poate o fi unul vreunul care o cere pentru asta, dar alea sunt cazuri izolate! Din satul meu natal, 70 la sută sunt duși! Nu cerem noi cetățenia pentru asta, iar dacă sunt cazuri ici și acolo, alea sunt cazuri izolate! Noi trăim bine aici, avem case mari și frumoase, avem de toate, iar pentru aia avem noi treabă să cerem pașaport ca să ne ducem pe undeva? Numai din satul meu, o mie de inși stau la Viena!
Reporter: Și probabil că au și cetățenie!
Dragan Demici: Absolut! Au cetățenie acolo! Muma mea are cetățenie austriacă! Politica noastră este de a cere cetățenia română pentru a fi români, pentru că suntem români și pentru că trebuie să arătăm instituțiilor internaționale că aici există români!
„Eu când mă duc în România, eu mă simt ca acasă!"
Reporter: Cu alte cuvinte, cetățenia este o recunoaștere a minorității românești de aici și nicidecum un beneficiu și nu vă doriți cetățenia doar ca pe un beneficiu!
Dragan Demici: Nu vrem să stăm la rând cu chinezii sau sirienii ca să primim cetățenia română, vrem să deschidem afaceri în România, ca români! Ai mei străbunici, cu vreo sută de ani în urmă, au avut hotel la București! Putem colabora și putem face afaceri între cele două țări! Și apoi, nu e nicio pierdere dacă vreunul din Serbia de Răsărit se duce să trăiască în România! E pierdere dacă se duce în Austria sau Germania și se face neamț, atunci da, e o pierdere! România este din ce în ce mai frumoasă și mai europeană, e o țară în care se poate trăi liniștit! Bucureștiul e mai urât ca Belgradul? Timișoara e mai prejos ca Novi Sad? Nu, sub nicio formă! Eu când mă duc în România, eu mă simt ca acasă! Eu mai bine mă simt în România, decât mă simt aici!