Trebuie menținut că atunci când este vorba despre învățământul în limbile minoritare în Serbia, există trei variante său modele de învățământ în limbile minoritare.
Primul model este cel care în mare parte se practică în Voivodina unde drepturile minorităților sunt cel mai bine respectate și cele mai dezvoltate. Aici învățământul se desfășoară în limba minoritară și limba sârbă se învață ca limbă așa numită ne-maternă sau limba oficială a statului. Mai exact, etnici români din Voivodina au opțiunea să aleagă pentru copiii lor ca aceștia să învețe limba română după modelul deja menținut, adică aproape întreg proces să se desfășoare în limba română, și limba sârbă să se învețe doar ca limbă oficială al statului.
Al doilea model este cel combinat, unde procesul se desfășoară aproape jumătate în limba minoritară și jumătate în limba sârbă. Acest model se aplică doar într-o singură școală din orașul Dimitrovgrad, în Serbia de Sud-Est, pentru minoritatea națională bulgară și mai mult se desfășoară ca un model experimental.
Al treilea model este desfășurarea procesului de învățământ în limba sârbă și limba minoritară se învață doar 3 ore săptămânal. Pentru minoritatea națională română în Sudul Dunării se aplică cel de-al treilea model. Pentru asta, părinți completează o foaie de anchetă prin care declară dacă optează pentru studierea limbii române la școală.
Pentru a se forma o clasă cu predare în limba română, trebuie să existe cel puțin 15 părinți care să fie de acord. Având în vedere că Serbia de Răsărit se confruntă cu o mare criză demografică, 15 copii se strâng foarte greu și în cele mai multe cazuri vorbim despre o mare provocare, uneori prea greu de atins.
