UNIUNEA ROMÂNILOR DIN SERBIA (URS) a transmis recent un comunicat de presă în care își exprimă dezaprobarea față de modul în care participarea unor asociații reprezentative ale românilor din Serbia de Răsărit la recentele alegeri parlamentare din Serbia au fost reflectate în presa românească. URS atrage atenția că nu numai Partidul Nemului Românesc, formațiune politică vlahă, a participat la aceste alegeri. De asemenea, URS reclamă și atacuri nefondate la adresa consulului general al României la Zajecar.
Vă prezentăm integral comunicatul de presă transmis de Consiliul Director al Uniunii Românilor din Serbia:
„COMUNICAT AL UNIUNII ROMÂNILOR DIN SERBIA (URS), Referitor la participarea comunității românești la alegerile parlamentare din Serbia
Uniunea Românilor din Serbia (URS) , alianță reprezentativă și de determinată a românilor din Serbia, constituită din 18 organizații/asociații românești din Voivodina și Timoc, își exprimă profund indignarea referitor la Agenția de presă a românilor de pretutindeni ‐ RGN press, dirijată de Eugen Popescu, care recent a lansat în spațiul public un neadevăr cu privire la participarea și reprezentarea românească la alegerile parlamentare în Serbia, organizate pe 21 iunie a. c. Consiliul Director URS, aduce la cunoștință opiniei publice și MAE, că minoritatea românească din Serbia nu a fost reprezentată la alegerile parlamentare din Serbia de VLAŠKA NARODNA STRANKA (Partidul Popular Vlah), însă tradus pentru București de cei care îndeamnă românii din Timoc să se declare vlahi, așa ‐ zis PARTIDUL NEAMUL ROMÂNESC. Această formațiune politică vlahă (conform legislației statului sârb, vlahi sunt minoritate distinctă de cea românească), nu este singura forță politică etnică românească din Serbia, care reprezintă eticii români și nici unica care a participat la alegeri pe listele partidelor sârbești. Pe lista electorală "Serbia Democrată Unită" a participat URS‐ul, iar Partidul Român a făcut coaliție cu Liga Social‐democrată a Voividinei (LSDV).
În acest context, amintim că minoritatea românească din Serbia n‐a participat cu listă românească proprie la alegeri parlamentare în Serbia din perioada interbelică. Motivele și cauzele sunt diverse și multiple.
Consiliul Director URS, dezaprobă înscenările și acuzațiile nefondate invocate de Agenția de presă RGN la adresa consului de la Zaječar, Marius ‐ Oliver Dilof. Mediul asociativ românesc din Serbia apreciază eforturile, angajamentul și dialogul deschis al Consulatului din Zaječar cu societatea civică românească (URS‐ul) pe întreg teritoriul Serbiei, respectiv angajarea nemijlocită în soluționarea problemelor, situațiilor și ameliorarea relațiilor.
Pe de altă parte, Dinu Gheorghe, consulul României la Vârșeț, după ce a privatizat pe banii României și Recepția de Ziua Națională a României (Reprezentanții URS‐ului și asociațiilor/organizațiilor constitutive nu sunt invitați și bineveniți), a mers atăt de departe încât doar la solicitările de cetățenie a membrilor URS‐ului, acordă păreri negative și poziție părtinitoare. Situație fără precedent.
Uniunea Românilor din Serbia, solicită MAE din București evaluarea activităților cu privire la comunitatea românească din Serbia, clarificări și deblocarea situației precare în care se găsește Consulatul General al României la Vârșeț, care aduce prejudiciu grav imagini României în Serbia și etnicilor români. URS‐ul face apel la UNITATE NAȚIONALĂ și cere tuturor celor interesați de destinul românesc în Serbia să depună eforturi constante pentru depășirea obstacolelor, iar autorităților române din București să adopte ‐ STRATEGIA ROMÂNILOR DIN SERBIA.
Negotin, 18 iulie 2020
CONSILIUL DIRECTOR
UNIUNEA ROMÂNILOR DIN SERBIA”