Romeo Crîșmaru
CARAVANA LIMBII ROMÂNE ÎN SUDUL MOLDOVEI ȘI REGIUNEA
Peste 5000 de copii și cadre didactice din localitățile din sudul Republicii Moldova au avut parte de clipe minunate, în perioada 16-25 mai 2016, alături de actorii păpușari ai Teatrului B.P. Haşdeu din Cahul în cadrul Caravanei limbii române.
MESAJ DE SUFLET PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI
Ministrul Dan Stoenescu a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni. Oficialul român consideră că românii din afara granițelor trebuie să fie mereu uniți și să înțeleagă faptul că sunt o forță care poate ajuta România
Ministrul Dan Stoenescu îi îndeamnă pe românii de peste hotare să păstreze în suflet spiritul, cultura, limba și tradițiile românești și să se implice în dezvoltarea acestei țări, ca parteneri strategici.
Mesajul integral al ministrului Dan Stoenescu
Sărbătoarea Zilei Românilor de Pretutindeni este un bun prilej de a le ura La mulți ani tuturor românilor care trăiesc în afara granițelor. Este important să menținem puternică legătura între cei care au rămas acasă și aceia dintre noi care au trecut granițele sau peste care granițele au trecut.
Îmi doresc ca acest mesaj să ajungă în comunitățile noastre de peste hotare, în același mod în care îmi doresc ca inițiativele noastre, care vin în sprijinul românilor din străinătate, să fie cunoscute în comunitățile românești din lumea întreagă.
Ca român, care a trăit timp îndelungat în diaspora, știu cât de important este ca românii de pretutindeni să se implice în dezvoltarea țării ca parteneri strategici și, mai presus de toate, ei trebuie să fie mereu conectați, să fie uniți și să înțeleagă faptul că sunt o forță pentru România.
Fiecare dintre noi este un ambasador al României și avem foarte multe exemple de români care ne fac cinste în lume. Cultura, istoria, limba română, simbolurile naționale, tradițiile autentice ale poporului nostru rămân valorile fundamentale ce ne unesc, indiferent de continentul pe care ne aflăm.
Misiunea noastră este, în continuare, aceea de a răspunde așteptărilor românilor şi de a-i sprijini să rămână în legătură cu țara. Doresc să încurajez, pe această cale, implicarea și susținerea românilor de pretutindeni, astfel încât să valorificăm experiența acestora, potențialul lor economic și creativ.
Închei îndemnându-i pe românii de peste hotare să păstreze în suflet spiritul, cultura, limba și tradițiile românești!
BĂLȚI: MUNIȚII ȘI EXPLOZIV GĂSITE LA DOMICILIUL UNOR MILITARI
Mai mulți militari ai Armatei Naționale sunt bănuiți că ar fi sustras din unitățile militare și comercializat substanțe explozive, muniții și obiecte de inițiere a exploziilor, transmite serviciul de presă al Serviciului de Informații și Securitate, citat de portalul deschide.md.
ATELIERE DE METODICA PREDĂRII LIMBII ROMÂNE, ÎN SPANIA
Ateliere de metodica predării limbii române şi a psihopedagogiei şcolare au avut loc în Catellon-Spania , în perioada 18-21 mai 2016. Ministrul Dan Stoenescu a transmis un mesaj la deschiderea acestor cursuri.
75 DE ANI DE VIAȚĂ, 50 DE ANI PE SCENĂ
Duminică seara, timp de trei ore, sala mare a Teatrului Naţional “Marin Sorescu” din Craiova a răsunat de aplauze pline de admiraţie pentru marele actor ILIE GHEORGHE.
ZIUA ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI, LA ISMAIL
Pentru a marca Ziua Românilor de Pretutindeni în Sudul Basarabiei, Ucraina, un eveniment cultural deosebit, organizat de către Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, va avea loc, în data de 30 mai 2016, la Universitatea Umanistă de Stat din Ismail.
CURSURI DE PERFECŢIONARE A CADRELOR DIDACTICE DIN GRECIA
Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni continuă seria proiectelor privind pregătirea şi perfecţionarea cadrelor didactice care predau în şcolile româneşti deschise de asociaţiile de români din Grecia.
„ZIUA ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI“ VINE CU PREMII
Institutul Cultural Român (ICR), Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), și Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni (IEH) doresc sa premieze creativitatea acelor asociații și persoane care marchează, prin proiecte culturale, Ziua Românilor de Pretutindeni (29 mai 2016). Astfel, cele trei instituții lansează un program de premiere prin care se urmărește promovarea imaginii României și a cetățenilor români în străinătate, a valorilor autentice românești, tradiționale, artistice sau academice, într-un cuvânt, a identităţii româneşti în diaspora.
PROGRAMUL DE TABĂRĂ „ARC” 2016 - VOLUNTARIAT
Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni lansează selecţia voluntarilor pentru Programul de tabere „ARC” 2016, care se va desfăşura în Centrul de agrement de la Sulina , Judeţul Tulcea şi în Tabăra Oglinzi din Judeţul Neamţ.