cache/resized/5d4922a5ad599eb9d64c5ee6837ddde2.jpg
VOIVODINA
Ljubomir Brânduşan, preşedintele Asociaţiei Unirea Românilor (AUR), a fost ales prin vot, noul preşedinte
cache/resized/e64da54c9d67a2551e712f148ac9a7ad.jpg
EVENIMENTE
Deputatul Angel Tîlvăr, președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Portugheză din Parlamentul
cache/resized/3d186b63829a1898543936abd757f17b.jpg
UCRAINA
Excelenţei SaleDlui Preşedinte al Ucrainei,PETRO OLEKSIYOVYCH POROSHENKO,
cache/resized/816c320a1d8a8104697cf066596704d4.jpg
EVENIMENTE
Un tânăr Rege decide să pună soarta Țării mai presus de ființa sa și de tot ceea ce-l înconjoară. În
cache/resized/aaf9c47d3ccc8958d76a7078388926c6.jpg
DIASPORA
Românii din Australia și Noua Zeelandă au transmis un gând bun cu prilejul celebrării Zilei Naționale a
cache/resized/66e206549c7b0e1054f0ee0f1c5ac311.jpg
EVENIMENTE
Jurnal Românesc vă urează, dragi români de pretutindeni, un sincer „LA MULȚI ANI!” Dumnezeu
cache/resized/9f094b4cdde5f77778edd80f1ecbcd87.jpg
DIASPORA
An centenar în comunitățile românești de pretutindeniAvem deosebita onoare să vă reamintim că, la data de 1
cache/resized/63c9b105ccf3ce9b5d9f48d6ff135e3d.jpg
R.MOLDOVA
Peste 200 de diplomați de pe ambele maluri ale Prutului, autorități locale, cadre didactice care s-au implicat în
cache/resized/7b0bf046ffa3fa68db4c81f110a83adb.jpg
UCRAINA
Foametea ucraineană din anii 1932-1933, cunoscută și ca Holodomor, a fost una din cele mai grave catastrofe naționale
cache/resized/068b21021a4584f1b15c6db2c4fbaf2a.jpg
UCRAINA
Europarlamentarul liberal Marian Jean Marinescu, a anunțat printr-un comunicat de presă că a adresat o întrebare
Romanian Bulgarian Croatian Czech English French German Greek Hungarian Italian Portuguese Russian Serbian Spanish Ukrainian
Romeo Crîșmaru Scris de  Noi 26, 2017 - 1141 Views

Manuale „slabe” gratuit și caiete suplimentare contra-cost

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deşi se livrează cu titlu gratuit, manualele Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării sunt ca un Ferrari fără motor sau, cum ar fi zis Titu Maiorescu, nişte forme fără fond. Drept care, spre a nu-şi lăsa odraselele de izbelişte şi a întreţine, totodată, iluzia învăţământului gratuit în R. Moldova, părinţii se văd nevoiţi să cumpere caiete (sau lecturi) suplimentare.

Elaborate şi tipărite din fonduri europene, manualele gratuite ale ministerului de resort se dovedesc astfel nişte găuri date cu pricepere întru marketing în portofelele oamenilor. Şi relevă implicit adevărata faţă a deontologiei împătăşite în cadrul onoratei instituţii.

Manualele, gratuite, dar seci

Am stat mai deunăzi, într-o pauză de cafea, prilejuită de o anumită reuniune în domeniul educaţiei, de vorbă cu o tânără profesoară de clasele primare. Atmosfera din jur era degajată, lumea discuta ceva însufleţit şi, pe cât ajungea involuntar la urechile mele, deloc împovărător. Interlocutoarea mea însă era vădit tulburată şi necăjită.

— Manualele, spunea ea, asta ne frământă, de fapt, asta ne amărăşte zilele. Se dau gratuit, pare că-i bine, că-i mare realizare. Dar când te apuci să lucrezi cu ele, când începi să le răsfoieşti şi să cumpăneşti cum pot fi aplicate, efectiv, înţelegi că totul nu-i decât o mare păcăleală.

Cred că aveam întipărită pe faţă, în acel moment, o expresie de mare perplexitate, fiindcă tânăra s-a simţit obligată se explice:

— Uite, a spus ea, Guvernul a primit vreo opt milioane de dolari de la Banca Mondială pentru elaborarea şi tipărirea de manuale.

— Da, da, am intervenit, îmi aduc aminte: a fost după ce socialiştii au sesizat prin februarie Curtea Constituţională în acest sens. S-a pus problema asigurării elevilor din clasele primare şi gimnaziale cu manuale gratuite.

— Da, îşi reluase interlocutoarea mea gândul. Manualele gratuite, faptul că părinţii nu trebuie să achite nimic pentru ele sunt, în sine, un lucru cât se poate de salutar. Şi aşa suntem nevoiţi să economism peste tot şi să ne strunim până şi dorinţele cele mai întemeiate. Dar spune-mi şi tu: ce bine e acela pentru care, pe urmă, trebuie să plăteşti şi pentru care, pe de-asupra, te vezi nevoit şi să faci munca altora?

— Să plăteşti? Să munceşti pentru alţii?! Cum vine asta? – nu mi-am putut stăpâni mirarea.

— Vine destul de simplu şi, mai ales, eficient, a spus profesoara, cu o siguranţă care m-a făcut devin numai ochi şi urechi: aveam în faţă o sursă din chiar interiorul fenomenului. Iar tonul vocii şi expresia de îngrijorare nu lăsau loc dubiilor: era o voce din numeroasa cohortă de cadre didactice, pe care, de regulă, nu ne prea obosim să le ascultăm şi despre a căror muncă nu ştim, de fapt, mai nimic, decât poate nişte imagini rămase din propria-ne copilărie şcolară, datate şi departe de actuala stare a lucrurilor.

— Manualele, a continuat profesoara, sunt seci. Da, sunt voluminoase, au tematici multe şi complexe, dar abordarea lasă infinit de mult de dorit. Dacă te serveşti numai de ele, şi tu, ca profesor, şi elevii tăi, vă pomeniţi în faţa unui şir practic interminabil de probleme legate de felul în care faci utile şi asimilabile tezele şi preceptele de-acolo. Nu uita că e vorba de nişte copii, de fapt; copii la o vârstă când noţiunile teoretice – pe care un matur le percepe fără probleme – trebuie ambalate într-un mod atractiv şi accesibil. Pare că autorii manualelor despre care fac vorbire s-au dezinteresat complet de acest aspect. Nu sunt prevăzute modalităţi care să dezvolte atenţia şi imaginaţia copiilor – lucruri esenţiale la vârsta lor. Nu se oferă posibilitatea de a da răspunsuri în scris: manualele nu au boxele cuvenite. Unde şi unde câte un desen, foarte schematic şi el. Copiii trebuie să transcrie în caiete problemele şi exerciţiile, altfel destul de puţine. Iar profesorul trebuie să le aleagă în funcţie de aptitudinile elevilor. Înainte, programa şcolară era constituită pe nivele (A, B, C) şi copilul avea de unde alege. Îi era şi profesorului mai uşor să constate posibilităţile elevului şi în ce sens ar mai avea el de lucrat. Dar în manualele gratuite de la minister nu avem de unde alege: urmăm un singur calapod şi le impunem tuturor aceleaşi condiţii.

Profesorii, perceptori de nevoie ai ministerului

Dar cel mai stupefiant e că onorata instituţie îi foloseşte pe profesori ca pompe de stors bani din părinţii disperaţi. „Formula” – încerc să rezum mai multe discuţii pe care le-am avut în acest sens – e aproape genial de simplă. Pentru că manualele ministerului – elaborate, să nu uităm, pe spezele Băncii Mondiale – aproape că nu folosesc copiilor (fiind, încă o dată, „secii”, „lipsite de atractivitate” şi concepute astfel, încât nu stimulează imaginaţia şi gândirea pe cont propriu – le-am citat încă o dată pe profesoarele cu care am avut prilejul să discut problema), profesorii se văd nevoiţi să le propună părinţilor aşa-zisele alternative. Adică tot nişte manuale, cărora li se mai zice şi caiețele suplimentare (şi purtând uneori pe coperte – culmea! – numele aceloraşi autori), doar că, evident, contra cost. Le găseşti – iată cât de prompt se dovedeşte când e rost de profit capitalismul autohton din domeniul educaţiei – la orice librărie. 35-40 de lei nu pare un preţ de speriat, dar să nu uităm că nu-i vorba de o singură disciplină: sunt o grămadă şi pentru fiecare bietul părinte, de are sau nu are (iar cei care numără bănuţii sunt majoritatea în ţara asta), trebuie să plătească, fiind vorba, nu-i aşa, de copilul lui şi de viitorul acestuia.

Asta şi e miza: sentimentul părintesc. În dragostea lui, părintele se face luntre şi punte, ca să-i dea puiului său ce-i mai bun. Doar că nu prea e de înţeles: oare opt milioane de dolari ale unui Occident atât de încrezător în loialitatea impozantului nostru Minister al Educaţiei, Culturii şi Cercetării nu sunt de ajuns să faci manuale ca lumea? Şi oare afacerile cu alternative sunt mai barosane decât suportul BM, dacă aceiaşi autori, aceiaşi, subliniez, fac dincoace treabă mai bună decât dincolo, pe banii căpătaţi de Guvern? Sau acest nu tocmai subtil – deşi foarte lucrativ, după cum se vede – aranjament este pentru că Guvernul, Parlamentul şi, de curând, Preşedinţia au declarat la unison că îşi doresc o mai bună calitate a studiilor şi, fireşte, copii mai dezvoltaţi, mai culţi?...

— La început de an, spune Diana, o altă profesoară de clasele primare, îi convocăm pe părinţi şi discutăm, între multe altele, problema acestor caiețele suplimentare, care sunt necesare, orice s-ar spune, în procesul educaţional. Și decidem împreună, în funcţie de posibilități, dacă le procurăm sau nu. Există şi părinţi care ne roagă ei înşişi să lucrăm și cu aceste caiețele, pentru mai buna dezvoltare a copiilor.

— Dacă vrem să avem o calitate a studiilor, afirmă colega ei, Tatiana, suntem nevoiți să apelăm la aceste caiețele suplimentare. Uneori am impresia că în acest stat totul e făcut anapoda. Se pare că ministerul se folosește de această situație pentru a face câți mai mulți bani pe seama copiilor. Este o afacere. Manualele nu au nimic însufleţit, sunt aride, iar profesorii trebuie să caute alternative pentru a salva situația. Evident, caiețelele suplimentare nu ne sunt recomandate de minister, însă pe coperta manualelor este indicat ce cuprinde întregul set: Caietul elevului; Lecturi suplimentare; teste de evaluare sumativă şi alte broșuri elaborate pe baza curriculei școlare, care conțin un material mai amplu și mai util copiilor decât oferă manualul. În marea lor majoritate, autorii „caieţele” sunt şi autorii manualelor. Asta nu e neapărat un lucru rău. Însă un caiețel suplimentar costă de la 30 la 45 de lei. Poate la oraş nu e prea mare. Dar la sate e pur şi simplu împovărător. Totuşi, dacă nu avem la dispoziție aceste caiețele suplimentare, nu avem material didactic pentru a lucra cu copii. De exemplu, la matematică, programa școlară prevede la o singură temă mai multe ore academice. În carte, avem exerciții sau probleme doar pentru o singură lecție. Mai departe cum să lucrăm cu copii? Dacă e să facem, de exemplu, fișe tematice, din nou, se cheltuie bani. Dacă e să scriem pe tablă, cretă nu ne ajunge și trebuie, iarăşi, să cumpărăm. Iar părinţii, când aud că trebuie să dea iarăşi cu banul, strigă: „Corupție, colectări ilicite de bani în școli!”...

Afacerea caieţelelor

Aşadar, manual gratuit dar sumar, impracticabil fără caiet suplimentar (pentru care plăteşti). Manualul se întocmeşte în conformitate cu programa şcolară. Manualul are un autor (care e adesea şi autor de programă şcolară) şi apare la o editură după ce câştigă într-un concurs organizat de minister. Aceştia sunt termenii formulei despre care vorbeam. Cu o precizare de principiu şi al naibii de relevantă: autorii de manuale sunt, de regulă (şi regula asta nu prea cunoaşte excepţii), şi funcţionari ai ministerului şi, tacit, colaboratori ai editurii.
Ca să nu pară vorbă de clacă, iată o listă mai mult decât elocventă în acest sens:
Mariana Marin: membru al grupului de lucru pentru elaborarea și modificarea curricumului școlar pentru clasele primare; autoarea metodologiei privind organizarea procesului educațional în învățământul primar; autoare de manuale la limba română pentru clasele primare; autoare de caiețele suplimentare la limba română pentru clasele primare.

Ludmila Ursu: membru al grupului de lucru pentru elaborarea și modificarea curriculumului şcolar pentru clasele primare; autoarea metodologiei privind organizarea procesului educațional în învățământul primar; autoare de manualele școlare la matematică pentru clasele primare; autoare de caiețele suplimentare la matematică pentru clasele primare.

Zinaida Galben-Panciuc: membru a grupului de lucru pentru elaborarea și modificarea curriculumului școlar pentru clasele primare; autoarea metodologiei privind organizarea procesului educațional în învățământul primar; autoare a manualelor școlare la știință pentru clasele primare; autoare a caiețelelor suplimentare la știință pentru clasele primare.

Lilia Prisăcaru: membru al grupului de lucru pentru elaborarea și modificarea curriculumului şcolar pentru clasele primare; autoarea metodologiei privind organizarea procesului educațional în învățământul primar; membră a comisiei de evaluare a manualelor școlare; autoare de manuale (sub pseudonimul Lily Prisăcaru) la Educația Plastică pentru clasele primare.

Pavel Cerbușcă: membru al grupului de lucru pentru elaborarea și modificarea curriculumului şcolar pentru clasele primare; autor a metodologiei privind organizarea procesului educațional în învățământul primar; autor de manuale la Istorie pentru clasele primare.

Angela Cara: membru al grupului de lucru pentru elaborarea și modificarea curriculumului şcolar pentru clasele primare; autoarea metodologiei privind organizarea procesului educațional în învățământul primar; autor de manuale la Educația Moral-Spirituală pentru clasele primare (disciplină obligatorie în curricula școlară, pentru care, însă, ministerul nu asigură manuale).

Se vede limpede şi cu ochiul neînarmat că unele şi aceleaşi persoane sunt şi autori de manuale, şi autori de caiete suplimentare, şi autori de metodologii, şi, în sfârşit, membri ai grupului pentru elaborarea şi modificarea curriculumului şcolar, altfel spus, autori de programe. Schemă fără de cusur: omul ministerului întocmeşte curriculumul, face manualul (înaintat pe urmă la concursul propriei instituţii), caietul şi e şi membru în comisia de evaluare a manualelor, plus ce-i mai pică de la editură.

O întrebare se impune în ordinea asta aproape de la sine: ce-i împiedică pe autorii de manuale, tot ei şi autori de curriculumuri (deci cunoscând lucrurile din interior, fiind primi dintre cei calificaţi în acest sens), să ne dea manuale depline, scutindu-ne să procurăm – benevol-obligatoriu – caietele suplimentare? Întrebarea asta e de un Nobel, aviz comitetului respectiv.

Evident, niciun editor nu e nebun să-ţi spună ce câştigă din tipărirea de caiete suplimentare. „Secret comercial”, afirmă toţi la unison. Unii, ce-i drept, ca managerul de vânzări al Editurii Prut Internaţional, Vlad Creţu, scapă vorba că „99% din copii învaţă după aceste caiete suplimentare”. Păi, dacă-i aşa, nu-i greu să faci un calcul simplu, pornind de la numărul copiilor care învaţă acum în clasele I – IV, numărul de caiete per clasă şi costul lor.

În medie, în clasele primare de la noi, la ora actuală învaţă 120 de mii de copii. În clasa întâi, fiecare elev are nevoie de câte minim trei caiete suplimentare. În clasele următoare – de câte minim cinci. În fiecare clasă învăţând, pe ansamblul republicii, câte aproximativ 30 de mii de copii, prin înmulţire rezultă un număr de 540 de mii de caiete suplimentare. A câte 35 de lei bucata, avem un câștig frumuşel (şi aproape garantat) de 18 milioane 900 de mii de lei.

Bani care se împart la trei-patru edituri ce câştigă cu regularitate concursurile ministerului. „Câştigă”, de fapt, trebuie dat aici, obligatoriu, cu ghilimele, fiindcă – nu obosim să reluăm – autorii caietelor sunt funcţionarii ministerului, întocmesc programele şcolare, sunt membrii ai comisiilor de evaluare a manualelor şi, în fine, colaboratori ai editurilor, exact!, câştigătoare.

Cum tot ţiganul îşi laudă ciocanul, editorii te asigură (îl citez acum pe acelaşi Vlad Creţu) că „aceste caiețele și teste, cel puțin la editura noastră, se fac după metodologie, după curriculum în vigoare și după documentele didactice aprobate la nivel de minister și oferă copiilor toate posibilitățile de dezvoltare”. Dar, oare, manualele nu tot „după metodologie” şi alte vrăji ministeriale se fac?

Dar apropo de manuale: poate ar fi bine să luăm aminte, inclusiv minister (sau minister mai cu seamă!), ce spune directorul Editurii Ştiinţa, Gheorghe Prini, şi anume că la concursurile acestei instituţii „nu câştigă întotdeauna manualele cele mai bune”...

Cum faci parale cu manualul gratuit. Privire din interior

Intrigată şi, în egală măsură, deprimată de-a binelea, mi-am zis să observ lucrurile „în direct”, la o librărie. Am ales una din incinta unui liceu, părându-mi-se mai tipică prin clientelă.

Vânzătoarea te ia pe dată în primire:

— De ce aveţi nevoie?

Îi spun că mai multă lume mi-a recomandat anume acest magazin şi că aş avea nevoie – aţi ghicit! – de nişte caieţele suplimentare.

— Ce clasă, ce obiect, pentru ambele semestre?

— Pentru clasele primare, îngaim cam intimidată de rafala vânzătoarei.
Femeia mă priveşte cu luare aminte.

— Da unde sunteţi? – întreabă ea de-odată.

Fac ochi mari.

— Păi, dacă vreți pentru toate clasele primare e clar că veniți de la o școală din sat!, se simte ea obligată să răspundă.

Şi, dintr-o vorbă în alta, am aflat că procurarea caiețelelor suplimentare este o practică obişnuită. Deseori, școlile din afara Chișinăului deleagă o persoană care vine și cumpără pentru toate clasele. Comenzile mai mari beneficiază de reducere, ca în lumea bună. Iar transportul în zona Chișinăului este gratis, doar să cumperi...

La un moment dat, mă pomenesc cu un price list în mâini, iar vânzătoarea, plină de solicitudine la gândul că i-a mai picat un client gras, mă asigură că „acestea sunt aprobate de minister, sunt elaborate pe baza curriculei școlare și toți lucrează cu ele”.

Între timp, de tarabă se apropie o doamnă cu un copil de mână: avea nevoie de un caiet suplimentar de matematică pentru clasa a treia.

Vânzătoarea îl extrage iute dintr-un raft

— 32 de lei, o anunţă şi ia banii fără a emite bon. În clipa următoare, cu aerul cel mai firesc, se înoarce spre mine şi întreabă:

— Deci de câte caiete aveţi nevoie?

„Aveam nevoie” de multe, aşa că m-am chivernisit şi eu cu o „reducere bună”...

Mai nou (şi ca o cruntă ironie), ministerul le-a interzis anul acesta profesorilor să recomande ceva suplimentar părinților în vederea procurării! Ca şi cum manevra asta poate înnobila o jumătate de măsură şi un lucru prost întocmit!

Comentariul expertului

Prof. univ. dr. hab. Constantin Şchiopu: „Am publicat mai multe materiale despre manualele liceale în revista „Limba Română”. Ştiu că există probleme. Şi nu doar la clasele primare, ci și la cele de gimnaziu și liceu. Manualele pentru aceste clase sunt peste măsură de complicate, practic inutilizabile. Şi tristeţea e că autorii lor sunt, în majoritate, funţionari ai ministerului: cu o mână scriu nimicuri, cu alta îşi dau câştig de cauză la concursurile de editare. Iar şcoala îşi plânge pe urmă în pumni.Sigur că un manual trebuie să întrunească o multitudine de criterii: ştiinţifice, didactice etc. Din păcate, buna onorare a criteriilor nu garantează la noi mai nimic: trebuie să ai şi pile la stimatul minister de resort. Şi nu doar autorul, ci şi editura! Eu, de pildă, am scris un manual pentru clasa a 12-a, în colaborare cu acad. Mihai Cimpoi. Manual apreciat la Academia Română, la Academia noastră de Ştiinţe, apreciat de însuşi Grigore Vieru (într-un discurs rostit în cadrul acestui for). Dar când ne-am interesat, cu domnul academician, la minister de soarta manuscrisului, la ce etapă e concursul, n-am putut afla nici dacă a fost convocată comisia respectivă. Comisie în care, după cum am aflat ulterior, figura şi una dintre autoarele manualului concurent. Păi cum vreţi echitate în asemenea condiţii? Ce autor n-ar profita de calitatea de membru într-o comisie care selectează manuscrise printre ai căror autori figurează şi el însuşi? Dar cine mai ţine cont de acest revoltător conflict de interese, de neimaginat în Europa spre care MECC ne asigură că merge? Afacerea e prosperă şi câştigul de cauză se dă manualelor scrise de funcționarii ministerului. Noi, desigur, ne-am revoltat, am fost ministrul de atunci (Leonid Bujor), dumnealui ne-a promis că schimbă comisia, dar n-a făcut nimic. Iese ca în fabula „Lupul nazâr la oi”: oamenii ministerului, care sunt coautori, fac parte din comisiile care decid soarta manualelor! Am scris despre asta nu o dată, inclusiv în „Făclia”. Degeaba, că aici este un mare interes: manualele şcolare sunt o afacere foarte profitabilă pentru unii. Apropo, există un regulament în funcţie de care, o dată la 5 ani, pe teritoriul ţării trebuie să se facă o cercetare spre a se constata câte păreri favorabile întruneşte manualul cutare sau cutare, în vederea reeditării. Pragul de 80 la sută e decisiv. E vorba, propriu-zis, de nişte chestionare completate de elevi şi profesori. Ei, bine, din 2007 nu s-a mai făcut la noi aşa ceva. Manualele, indiferent cât de proaste s-au dovedit, se reeditează fără a ţine conit câtuşi de puţin de părerea celor obligaţi să se pedepească zi de zi cu ele în sălile de clasă. Şi sunt ca atare nevoiţi să apeleze la caieţele pentru face cumva faţă lucrurilor ”.

(Ținem să menționăm că cifrele prezentate în material reprezentă câștigul minim în urma vânzării acestor caiețele suplimentare, întrucât analiza este făcută pe numărul minim de elevi și doar pe un ciclu din învățământul general.)

Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

„Limba noastră e singura în Europa care se vorbeşte aproape în acelaşi chip în toate părţile locuite de români” (Mihai Eminescu - Timpul, 1878)

Website romeocrismaru.blogspot.com

Articole înrudite

  Ministerbanner1240x156v3

 

 

RECOMANDATE

Contact Info.

  • Jurnal Românesc este în slujba românilor de pretutindeni. Așteptăm sugestiile, informațiile și problemele dumneavoastră la adresele portalului.
  • Drobeta Turnu Severin.
  • +40 728 317685
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…