Asistența financiară, în valoare de 14,35 milioane de euro, este destinată să sprijine reforma poliţiei, combaterea corupţiei şi a spălării banilor, modernizarea sectorului energetic şi eficientizarea şi transparentizarea finanţelor publice.
„Pachetul de asistenţă adoptat astăzi este dovada angajamentului UE faţă de cetăţenii moldoveni care au militat cu perseverenţă pentru ca aceste reforme să fie puse în practică. Autorităţile Republicii Moldova şi-au intensificat activităţile întreprinse pentru combaterea eficace a corupţiei şi garantarea independenţei instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor. Îndeplinirea acestor obiective este de o importanţă determinantă dacă se doreşte ca cetăţenii să-şi recapete încrederea şi ca reformele să avanseze la capacitate maximă”, a declarat Johannes Hahn, comisarul pentru politica europeană de vecinătate şi negocieri privind extinderea, citat de deschide.md.
Comisia Europeană a reluat sprijinul bugetar acordat Republicii Moldova în luna iulie. La acea vreme, susținerea europeană a fost acordată pentru punerea în aplicare a Acordului de liber schimb UE - R.Moldova, finanţarea programelor de educaţie şi formare profesională şi punerea în aplicare a Planului de acţiune pentru liberalizarea regimului de vize.