Blocul ACUM a încercat astăzi să deblocheze criza politică de la Chișinău și să formeze o majoritate stabilă cu Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). În acest fel, Andrei Năstase și Maia Sandu ar fi dorit să izoleze Partidul Democrat și pe Vladimir Plahotniuc, considerat cel mai toxic oligarh moldovean. Doar că lucrurile au luat-o razna! PSD a scos oamenii în fața Parlamentului, iar socialiștii optează tot mai accentuat pentru alegeri anticipate.
PSRM trebuia să-și anunțe azi poziția referitor la propunerile lansate de blocul ACUM și PDM. Aceștia urmau să decidă cu care dintre cele două forțe politice este gata să creeze o majoritate sau să le respingă, provocând alegerile anticipate. Doar că lupta politică democratică din Parlament și negocierile pașnice s-au transformat într-un scandal monstru, iscat de Partidul Democrat condus de controversatul afacerist politic Vladimir Plahotniuc. In fața Parlamentului a izbucnit o manifestație la care participat membrii și simpatizanții Partidului Democrat. Într-un marș forțat către Parlament manifestanții aduși din toată țara au amenințat jurnaliștii și au scandat lozinci împotriva dreptei formate din Blocul ACUM. Practic, în jur de 3000 de persoane care ar fi fost aduse organizat din mai multe raioane ale țării au mărșăluit spre centru.
Apel disperat din fața Parlamentului
Copreședintele blocului ACUM, Andrei Năstase, a transmis live din fața Parlamentului, acolo unde protestau simpatizanții PD. Năstase a făcut apel către ambasade: „E o tentativă de lovitură de stat.
„Atât e în stare Plahotniuc să facă. Să scoată o mână de oameni în stradă, majoritatea dintre ei niște oameni nenorociți. Și-a scos mercenarii în stradă, pentru că vrea să scape de pușcărie. E o mână de oameni în față, restul stau ca la priveghi. Atenționez ambasadele din țară. Este o tentativă de lovitură de stat”, a comentat Andrei Năstase în transmisiunea live.
Socialiștii lui Dodon s-au sucit și cer anticipate
PSRM a preferat, însă, să nu meargă în Parlament unde erau așteptați de deputații ACUM și a transmis că nu poate să facă coaliție cu blocul ACUM în condițiile în care aceștia „refuză să întoarcă atribuțiile președintelui și să acorde socialiștilor câteva ministere”.
„Practic probabilitatea este extrem de mare că vom merge la alegeri anticipate”, a declarat în acestă după-amiază președintele Igor Dodon, imediat după ședința de urgență a Consiliului Republican al PSRM.
„Am văzut că blocul ACUM e pe aceleași poziții. Sunt împotriva acordării câtorva ministere, împotriva reacordării președintelui atribuțiile pe care le avea anterior. În aceste condiții nu putem să facem coaliție cu cei de dreapta”, a mai declarat Igor Dodon.
Dodon nu vrea coaliția nici cu Plahotniuc
„În ceea ce privește negocierile cu PD. O coaliție cu PD nu am examinat din start. Socialiștii ori fac coaliție cu cei de dreapta, ori anticipate”, a spus Dodon.
Năstase și Maia Sandu așteaptă în parlament până la miezul nopții
În cele din urmă, deputații din Blocul ACUM au rămas în Parlament și au lansat o nouă invitație colegilor din Partidul Socialiștilor la negocieri privind formarea unei majorități parlamentare și investirea Guvernului. Iar ca lovitura să fie și mai năpraznică, Curtea Constituțională a anunțat că perspectiva dizolvării Parlamentului este tot mai aproape. Potrivit deciziei Curții Constituționale, termenul de trei luni până când urma să fie format un nou Guvern a curs din data de 9 martie 2019 atunci când au fost validate alegerile parlamentare. După această decizie rezultă că actualul Paralament trebuie dizolvat pe 8 iunie 2019.
sursa de informare: jurnal.md; UNIMEDIA
sursa video: Facebook/Andrei Năstase
""""""""""""""""""""</p>"