cache/resized/a1ad00a216a7e03cfd11430934b6c642.jpg
BOR
Congresul Românilor din Serbia, organizația umbrelă a comunității române/vlahe, a susținut o conferință de presă la
cache/resized/77bfed2507cbc377058d4c3c7f249d6b.jpg
VOIVODINA
În așteptarea celei de-a șasea legislaturi a Consiliului Național al Minorității Naționale a Românilor din Serbia,
cache/resized/d18c0cbf86ca37d3c9e471fb8fe95b2a.jpg
SERBIA
Cu mai puțin de trei săptămâni înaintea alegerilor, Serbia este una dintre puținele țări europene în care două imagini
cache/resized/c0fdf80c34e7eed9c1d358cdfe7fca4a.jpg
SERBIA
La 26 de ani de la căderea regimului Slobodan Milošević, Serbia se pregătește pentru un nou scrutin parlamentar,
cache/resized/9e76a9626fc7c168b8d26b43f57e96b5.jpg
DIASPORA
Bancnotele vechi din România, Marea Britanie sau Estonia sunt la mare căutare printre colecționarii din orașul italian
cache/resized/ff3d298769462420d5d916c928f955ce.jpg
VELIKO GRADISTE
Asociația ROMÂNII ÎMPREUNĂ, din Veliko Gradiște, a mai consemnat, pe 3 octombrie 2026, un eveniment de excepție dedicat
cache/resized/0db419f0a6615c1d1387d6bd830c381d.jpg
DIASPORA
În fiecare an, mii români de pretutindeni își încep parcursul academic în România. Conform datelor Ministerului
cache/resized/7f2e5e6ca6163e84b94b22c229b770bf.jpg
VOIVODINA
Alegerile pentru membrii Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia se desfășoară prin alegeri
cache/resized/71dc1c5d6ec3d0c2a3dbcca50ca2d6a7.jpg
VOIVODINA
Comisia Electorală Republicană a Serbiei a adoptat decizia privind formularele pentru propunerea listelor de candidați
cache/resized/db184c0e5d11302bbf1887abd3a0c01f.jpg
DIASPORA
Nu tot ce citești pe internet este adevărat. În fiecare zi, informații neverificate circulă rapid în grupuri, pe
Romeo Crîșmaru Scris de  Apr 20, 2018 - 5873 Views

INTOTERO, LA PRIMA VIZITĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA

În cadrul primei zile a vizitei de lucru în Republica Moldova, care are loc în perioada 18-20 aprilie a.c.,ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a avut, ieri, 19 aprilie, întâlniri cu o serie de reprezentanți ai Administrației de la Chișinău, ai cultelor, dar și cu membri ai autorităților locale.

Întrevederile demnitarului român au constat în discuții cu Monica Babuc, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Tineretului și Sportului, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic și cu șefa Biroului Relații cu Diaspora (BRD), Olga Coptu.

În cadrul primei întâlniri, ministrul Babuc a propus colaborarea în baza unor parteneriate în domeniul educației și al culturii.

Cei doi miniștri au discutat și despre proiectele comune pe care le au în diaspora, în temeiul Parteneriatului Strategic dintre România și Republica Moldova.

“Promovarea, dezvoltarea și extinderea utilizării limbii române constituie principalul obiectiv asumat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Limba română este patrimoniul comun al României și Republicii Moldova. Contăm pe sprijinul autorităților de la Chișinău pentru promovarea studierii limbii române în toate regiunile Republicii Moldova. Îmi exprim aprecierea pentru modul în care decurge colaborarea noastră în ce privesc stagiile de pregătire în România pentru profesorii din Republica Moldova, schimbul de burse pentru elevi și studenți, mobilitățile pentru studenți”, a spus ministrul pentru românii de pretutindeni.

Oficialul român a participat apoi la lucrările celei de-a treia ediții a Conferinței “Patrimoniul cultural românesc – Centenar 2018”, organizat la Chișinău de Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni.

“Puteți conta în continuare pe sprijinul acordat de România pentru reabilitarea de obiective majore în domeniul culturii, Guvernul român contribuind la renovarea unor secţii ale Muzeului Naţional de Artă, reabilitarea Sălii cu Orgă din Chişinău şi reconstrucţia Teatrului din Cahul, proiecte aflate în derulate în valoare de 2,8 milioane de euro”, a spus Natalia Intotero în discursul din deschiderea conferinței.

Demnitarul s-a întâlnit apoi cu viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic și a transmis un nou mesaj de susținere a stabilității interne a Republicii Moldova, esențială pentru asigurarea parcursului european.

“Exercitarea de către România a Preşedinţiei UE în primul semestru din 2019 ar reprezenta o şansă unică pentru consolidarea parcursului european al RM şi marcarea unui proces ireversibil de apropiere a Republicii Moldova la comuniunea de valori și prosperitate occidentale”, a spus ministrul Intotero.

Discuțiile demnitarului român cu șefa Biroului Relații cu Diaspora (BRD), Olga Coptu, s-au axat pe coorodonarea politicilor comune privind diaspora.

“Contăm pe armonizarea acțiunilor misiunilor noastre diplomatice, precum și ale MRP și Biroul pentru Relația cu Diaspora, în vederea organizării unor activități comune destinate diasporei.”, a declarat ministrul Intotero.

Agenda primei zile a vizitei a mai inclus o întâlnire cu Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, care s-a desfășurat la mănăstirea “Sf. Apostul Andrei” din Durlești, renovată prin intermediul finanțărilor oferite de MRP. Cu acest prilej, Natalia Intotero a primit de la ÎPS Petru Crucea Mitropoliei Basarabiei.

Programul zilei s-a încheiat cu o întrevedere, în raionul Criuleni, cu președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Raionale din Republica Moldova, Veaceslav Burlac, precum și cu primari și cadre didactice din localitățile din Raion. Aceștia și-au exprimat aprecierea pentru sprijinul constant oferit de statul român, concretizat în proiecte importante pentru comunitate: fonduri pentru renovarea de școli și grădinițe, precum și oferirea de autobuze școlare pentru transportul elevilor din raionul Criuleni. Totodată, demnitarul a vizitat și o grădiniță din raion, renovată parțial grație susținerii finanțărilor statului român.

Prima vizită în Republica Moldova

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova în perioada 18 – 20 aprilie 2018. Agenda demnitarului cuprinde întrevederi cu reprezentanți ai autorităților centrale și locale din teritoriu, membri ai mediului asociativ, reprezentanți ai cultelor și ai mass-media de limba română. Totodată, oficialul român va participa și la lucrările celei de a-III-a ediții a Conferinței „Patrimoniul cultural românesc – Centenar 2018”, organizată de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”, instituție subordonată Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Vizita în Republica Moldova a doamnei Natalia Intotero este prima deplasare în această țară a unui ministru MRP de la înființarea acestei instituții, în anul 2017.

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

 

 

RECOMANDATE

Contact Info.

  • Jurnal Românesc este în slujba românilor de pretutindeni. Așteptăm sugestiile, informațiile și problemele dumneavoastră la adresele portalului.
  • Drobeta Turnu Severin.
  • +40 728 317685
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…