Elena Rodica Rotaru este o româncă din judeţul Constanţa, stabilită de 11 ani în Italia, unde şi-a îndeplinit visul, acela de a fi creator de modă. Ea spune că de mică îi plăcea această pasiune, făcându-şi singură păpuşile cu care urma să se joace.
„De la vasta de 3 ani îmi cream eu păpuşi din resturile de materiale pe care mama mea, croitoreasă de familie, le arunca, pentru că familia mea era mai sărăcuţă şi nu aveam o păpușă adevărată. Îmi plăcea să mă joc cu stofa, să combin culorile calde, culorile reci, să desenez rochii, îmi imaginam că voi ajunge o mare stilistă precum Coco Chanel. Când am văzut prima dată fimul Coco Chanel, am început să mă inspir din viaţa ei, ea fiind săracă, orfană. Iubesc mult stilul ei simplu şi elegant, pălăriile ei de paie cu care ea s-a lansat la Paris. Azi creez şi eu rochii, pălării din paie, poşete şi încălţăminte la care accesez cu resturi de materiale şi voal negru sau roşu. Îmi palce mult să călătoresc prin lume, să cunosc alte culturi, alt stil de viaţă, arta modei, să descopăr ceea ce nu am văzut în viaţa mea, să unesc lumea prin culorile tricolorului. De fiecare dată când mă întorc din diferite ţări îmi creez o rochie, combin culorie din ţara respectivă”, declară Elena Rodica Rotaru.
Ea mai spune că a început această activitate în urmă cu 7 ani la un casting de modeling la Roma, unde a fost selecţionata să prezinte moda pentru un mare stilist Italian, Renato Balestra.

Premiată cu “Original Fashion” şi “Premio Internationale” la Festival della Moda
În data da 15 septembrie 2018 Elena Rodica Rotaru a participat la Conscursul „The look of the year Italia” (Festival de la moda 2018), organizat de Sabina Prati, agent de modă, şi prezentatorul radio, Stefano Raucci, să prezinte colecţia sa de rochiţe chiar la castelul Sindici, la prima sa ieșire pe scenă. La acest eveniment ea a prezentat 6 modele, reprezentând 3 modele în culorile tricolorului Italiei (verde, alb, roşu) şi 3 modele în culorile tricolorul României (roşu, galben, albastru). La sfârşitul evenimentului a fost premiată cu Premiul “Original Fashion” la Festival della Moda. La foarte scurt timp de la acest eveniment, Elena Rodica Rotaru a fost invitată, pe 26 septembrie 2018, de către marele designer român Cătălin Botezatu la Ambasada Românie la Paris, în cadrul săptămânii de modă “Paris fashion week” să prezinte modele moda Africa, unde a prezentat moda pentru Kenya. În timp ce era la “Paris fashion week”, a fost contactată de Sabina Prati pentru a o invita la finala de concurs “The look of the year” şi finala de mari stilişti din Italia şi din străinătate. A ajuns la Roma şi într-o săptămână a creat rochii, costume, pălării şi accesori, poşete şi încălţăminte. La acest eveniment, care a avut loc în data de 13 octombrie 2018, la Roma Palazzo Falletti, Elena Rodica Rotaru a reprezentat România, iar colecţia ei a fost inspirată din călătoriile ei prin lume şi din creaţia idolului său, Coco Gabrielle Chanel. La final a primit marele premiu “Premio Internationale” Festival della Moda. “Am prezentat 11 rochiţe; prima rochiţă Italia, albă, din mătase cu floricele roşu şi verde, pe care am creat-o special să reprezinte Italia, şi rochiile ce reprezintă: România, Franţa, Marea Britania, Africa, Asia (Iordania ) etc. Fiecare rochiţă are o semnificaţie aparte pentru mine, reprezintă ceva anume, culorile din materiale îmi dau o energie vie, îmi dau multă inspiraţie, iar culoare alb înseamnă sinceritate pură, iar evident culoarea neagră dă o formã a eleganţei. Am concurat cu mari stilişti de altă modă şi creatori de modă din Italia, Sladana Kristc din Croatia, Gianni Cirillo din Napoli, Cheren Surfaro, Diletta Masi, Elena Musuc din Moldova, Mara Sposa Atelier din Roma, stilista de bijuterii Marzoli”, mai spune Elena Rodica Rotaru, care mai adaugă că: „Sunt foarte bucuroasă de aceste două premii, pe care le dedic din toată inima tuturor românilor din lume, pentru că de fiecare dată prezentarea mea are culorile tricolorului României”.
