Romeo Crîșmaru
CURSURI DE LIMBA ROMÂNĂ ÎN VALEA TIMOCULUI, CU SPRIJINUL INSTITUTULUI HURMUZACHI
În perioada aprilie - decembrie 2016, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni derulează cursuri de limbă, cultură, spiritualitate şi istorie românească, având drept scop conservarea şi promovarea identităţii lingvistice, etnice şi culturale în rândul tinerilor din comunitatea românească din Timoc.
TELENOVELĂ POLITICĂ OLTENEASCĂ, LA PRIMĂRIA SEVERIN
Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, a anunțat recent, printr-o banală scrisoare publicată pe contul său de Facebook, faptul că nu va mai candida pentru un nou mandat de primar. Cu câteva zile în urmă, domnia-sa făcuse obiectul unei discuții de vreo 14 ore cu procurorii DNA. Între demisie și renunțare la candidatură, primarul a ales ultima variantă, lăsând deschisă calea către o bătălie ce se anunță interesantă pentru postul său. Între timp, însă, s-a schimbat și prefectul, iar teza suspendării din funcție, pe motiv de incompatibilitate, revine în actualitate. Analizând istoricul poveștii de conflict dintre Gherghe și ANI, descoperim o telenovelă pur oltenească, la finalul căreia primarul ar putea fi cel mult „martirizat”. Suspendarea lui este imposibilă după ce, în anul 2012, unele persoane l-au ajutat să poată candida.
ROMÂNII DIN SERBIA, VICTIME ALE TRAFICANȚILOR DE CETĂȚENIE
Modificarea Legii Cetățeniei Române este binevenită pentru românii din Serbia, dar și pentru traficanții de documente necesare întocmirii dosarului, apăruți ca ciupercile după ploaie. După apariția modificărilor legislative, mulți români din Serbia au dat buluc la cine le-a ieșit în cale pentru a întocmi dosare, fără să fie siguri dacă vor primi sau nu cetățenia română. Mulți dintre frații noștri din Serbia cad pradă acestor escroci, pierzând sume mari de bani. Este și cazul unei tinere de 29 de ani din Boljevac, care a fost înșelată cu nu mai puțin de 2.500 de euro.
PRIMĂVARĂ ROMÂNEASCĂ LA BRUXELLES
Arthis - Casa de Cultură Belgo-Română organizează, duminica, 24 aprilie 2016, în Square des Blindés Bruxelles ediția a XI-a a sărbătorii „primăvara româneascăla Bruxelles”. Pe scena festivalului vor fi prezenţi artişti din judeţul Alba şi judeţul Maramureş, alături de Ansamblul folcloric Zamfira, dar şi de reprezentantul României la Eurovision, Ovidiu Anton. De asemenea, cei prezenți se vor putea delecta cu mâncăruri tradiționale și vinuri românești și vor putea admira minunatele costume populare românești.
COPIII DIN BULGARIA DESCOPERĂ ROMÂNIA CU SPRIJINUL INSTITUTULUI HURMUZACHI – „DRUMEȚ ÎN ȚARA MEA”
Peste 40 de copii etnici români din Regiunea Vidin, Bulgaria împreună cu însoţitorii legali, au vizitat zilele acestea Muzeul Olteniei şi Muzeul de Etnografie din Craiova, Poarta Sărutului, Masa Tăcerii de la Târgu Jiu, Mănăstirea din Tismana, Mănăstirea Sf. Ana, din Orşova și oraşul Drobeta Turnu Severin. Copiii fraților noștri din Bulgaria au pășit pentru prima oară pe pământul țării mame.
TINERE AUTOARE DE TEATRU DIN ROMÂNIA, ÎN LUMINA REFLECTOARELOR, LA INGOLSTADT
Între 8 și 10 aprilie 2016 va avea loc la Stadttheater Ingolstadt cea de-a doua ediție a festivalului „danubia connection“. Proiectul a debutat în 2012 cu invitați ai scenei teatrale din Ungaria. Dunărea, cel de-al doilea ca lungime dintre fluviile Europei, uneşte culturile țărilor din vestul și estul continentului. În acest an teatrul din Ingolstadt se concentrează pe o nouă țară riverană: România.
„ROMÂNIA NEMAIVĂZUTĂ - 15 LOCURI DE DESCOPERIT”
ICR, împreună cu Map Media & Print SRL şi Primăria Costeşti, anunţă organizarea unei serii de evenimente destinate promovării patrimoniului cultural românesc şi a unor obiective culturale mai puţin cunoscute. „Uneori, uităm că ţara noastră are aşa locuri minunate care ne îmbogăţesc atât de mult sufleteşte”- Cristina Trestianu
EXPOZIŢIE CONSTANTIN UDROIU, LA ROMA: „O MUZICĂ VĂZUTĂ ÎNTRE SACRU ŞI PROFAN”
Joi 14 aprilie 2016 începând cu orele 18.00, la Accademia di Romania in Roma, Sala de expoziţii, va avea loc inaugurarea expoziţiei: „O MUZICĂ VAZUTĂ între sacru şi profan” - Expoziţie retrospectivă a maestrului Constantin UDROIU (1930-2014). Intervine: S.E. Dana Manuela Constantinescu; Ambasadorul României în Republica Italiană; S.E. Sig. Bogdan TATARU-CAZABAN - Ambasadorul României pe lânga Sfântul Scaun; Prof. Mihai BARBULESCU - Director Accademia di Romania in Roma; Prezentare de prof.: Dan PINETA, Claudio ZAMBIANCHI.
AL V-LEA COLOCVIU INTERNAŢIONAL DE STUDII ROMÂNEŞTI DIN CEHIA ŞI SLOVACIA
Cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Praga, Secţia de Studii Româneşti din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Caroline din Praga, Institutul pentru Literatură Mondială al Academiei Slovace de Ştiinţe din Bratislava şi Centrul Francez de Cercetare şi Ştiinţe Sociale din Praga (CEFRES) organizează cel de-al cincilea Colocviu Internaţional de Studii Româneşti din Cehia şi Slovacia, în perioada 14-15 aprilie, la sediul universităţii Caroline (str. Hybernská 3, Praga 1), începând cu orele 18:00. Tema ediţiei din acest an este "Traducere între limbă, cultură şi istorie" şi se va concentra pe traducerile din şi în limbile română, cehă și slovacă în Europa Centrală şi cea de Sud-Est ca un produs al diverselor contexte, nu numai al celui cultural şi literar, ci şi al celui istoric şi social.
CHEIA SPRE ȚARĂ - ACȚIUNE SPECTACULOASĂ A IEH ÎN SUDUL BASARABIEI
În numai o săptămână, în perioada 27 martie – 3 aprilie 2016, peste 730 de elevi de etnie română, însoţiţi de 64 de dascăli din Sudul Basarabiei, Ucraina au vizitat Cetatea Albă. Excursiile tematice fac parte din proiectul „Cheia spre tară”, derulat de Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni (IEH), cu partenerii din Sudul Basarabiei.