Construită în 1970, de către sindicatele din vremea comunismului, fosta UGSR, Casa de Cultură a Sindicatelor din Orșova a fost, pentru orșoveni, un așezământ de cultură de o frumusețe răpitoare. Cu o bibliotecă de peste 2.000 de volume, o sală de lectură spațioasă și luminată natural, cu o sală de spectacole și cinematograf și cu săli de agrement în care, pe vremuri, se putea face absolut orice, Casa de Cultură era un motiv de mândrie pentru orșoveni, cei mai mulți dintre cei care azi sunt la o vârstă înaintată amintindu-și cu plăcere de vremurile în care, copii fiind, veneau aici la finele anului școlar și în fața unei săli pline, își țineau serbările de absolvire.

Cinematograful cu peste 100 de locuri, folosit și ca sală de spectacole, era dotat cu sonorizare și putea face față la orice fel de concert sau spectacol de înaltă ținută. Tapițeria roșie a scaunelor și a pereților interiori și candelabrele de cristal, mai rezistă și azi, deși ploaia care trece prin acoperiș le-au afectat serios. Sala este cufundată în beznă și supusă infiltrațiilor de aproape 3 ani, de când clădirea a fost debranșată de la energie electrică, pentru că nu și-a mai plătit facturile. Așa cum nici impozitele nu și le-a mai plătit, ajungându-se la datorii imense, ce au condus la scoaterea la licitație de către ANAF.

O galerie foto puteți vedea pe site-ul vechi jurnalromanesc.ro, AICI

La etajul clădirii mai există întregi și curate doar sala de lectură și un birou, în care ultimul administrator desemnat de proprietarul clădirii, Ilie Rădoi, a amenajat sediul unei firme de brokeraj în asigurări. În sala de lectură, plină de scaune cu tapițerie roșie mai tronează și acum un pian funcțional, construit de o firmă celebră de profil de la Viena. Restul încăperilor, nu puține la număr, de la parterul și etajul clădirii, sunt distruse de infiltrații, pline de ligheane în care proprietarii clădirii încearcă să colecteze o parte din apa de ploaie care curge prin acoperiș ca printr-o stropitoare, au pereții verzi de mucegai și decopertați până la zidărie. Dacă cineva are curajul să intre în vreunul din grupurile sanitare, va vedea o mizerie de nedescris, un adevărat focar de infecție și pereți de pe care faianța a căzut ca într-o casă părăsită.

Casa groazei

Tot la primul etaj al clădirii există câteva încăperi în care pe vremuri funcționa sonorizarea și erau adăpostite tablourile electrice. Astăzi, încercarea de a intra într-o astfel de încăpere este o aventură riscantă, deoarece, dacă nu te ucide mirosul pestilențial, sigur te vei trezi cu o placă de tencuială în cap. Într-o altă sală, ce adăpostea un club pentru petrecerea timpului liber, cu mese de biliard și de tenis de masă, parchetul este putred, pereții decojiți și plini de mucegai, tavanele căzute, iar geamurile care nu se mai închid de ani de zile fac un zgomot sinistru atunci când bate vântul. O incursiune în această încăpere infectă și plină de zgomotul ferestrelor trântite de vânt aduce aminte de celebrul serial de televiziune „Amintiri din Casa Groazei". Asta ca să nu mai vorbim de felul în care și această sală, dar și celelalte, arată aidoma unor debarale în care sunt aruncate de-a valma tot felul de piese de mobilier vechi și putrede, precum și tot felul de mizerii.

Acoperiș cu plopi și „piscină"

Dacă ai curajul și folosești un fel de scară de incendiu pe care poți urca pe acoperișul clădirii, doar priveliștea care se vede de aici e superbă, nu și priveliștea acoperișului. Mai exact, de aici de sus se poate fotografia Biserica Catolică, Dunărea sau centrul municipiului. Ce șochează este, însă, priveliștea unui acoperiș ciuruit, cu gurile de scurgere înfundate și pe care plopii cresc în voie. Pentru că acoperișul este străjuit de un zid înalt de aproape doi metri, atunci când plouă, aici se formează un lac în toată regula, un fel de piscină, în sensul sinistru al termenului. Își poate oricine închipui ce se întâmplă cu tonele de apă acumulate aici după ce încetează ploaia, adică în ce fel această imensă cantitate nu se evaporă, ci se scurge prin pereții Casei de Cultură.

Trista istorie postdecembristă a Casei de Cultură din Orșova

La fel ca și toate celelalte case de cultură din România, care au aparținut defunctei Uniuni Generale a Sindicatelor din România (UGSR), și cea din Orșova a trecut, odată cu transferul de patrimoniu sindical, în proprietatea sindicatelor democratice, care sindicate au înțeles în primii ani după revoluție că bunurile peste care s-au trezit stăpâni sunt bune doar dacă aduc profit. Doar fostele hoteluri ale UGSR au fost apreciate de sindicaliști și în mai mică măsură clădirile caselor de cultură. Casele de cultură au fost folosite de noii proprietari doar ca spații de închiriat de unde s-au scos ceva profituri, fără ca din aceste profituri cineva să mai investească în întreținerea imobilelor. Administratorii desemnați după Revoluție la Casa de Cultură din Orșova erau schimbați anual, iar aici au funcționat, ce-i drept, o perioadă, câteva spații comerciale și câteva sedii ale unor firme de asigurări.

În anul 1995 a luat ființă Asociația Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (ACCSR), entitate care ar fi trebuit să aibă grijă de destinația culturală a acestor imobile. Nu s-a întâmplat acest lucru, deoarece sindicaliștii au motivat că nu au mai primit bani de la stat și nici de la autoritățile locale și că „nu există cultură fără bani"! Nici Primăria din Orșova nu s-a obosit prea tare să facă ceva pentru Casa de Cultură, ajunsă azi un focar de infecție, de mizerie și de nepăsare în centrul orașului. Au mai fost câțiva oameni de afaceri, celebri în Orșova, pentru problemele lor penale, care ar fi vrut să preia clădirea, dar dacă s-a fi putut mai degeaba. De asemenea, a mai fost și o încercare, pur electorală, un fel de fantezie a fostului primar Constantin Negulescu, care spune, prin 2007, că vrea să repare Casa de Cultură și să o ia la Primărie.

„Anul trecut, o delegația a ACCSR a venit la Primăria Orșova și a discutat posibilitatea ca această clădire să fie dată în administrarea municipalității pentru 10 ani, dar de atunci nu s-a mai făcut nimic. În schimb, Primăria ne-a taxat cu impozit retroactiv pe 5 ani în urmă, deși exista o lege care spunea clar că instituțiile culturale sunt scutite de impozit. Eu nu știu cum a ajuns această clădire pe mâna celor de la ANAF, dar știu că de la peste 2 milioane de lei cât a fost suma de pornire a ajuns să se vândă cu circa 6 miliarde de lei vechi (600.000 de lei noi)", spune administratorul imobilului, Ilie Rădoi.

Cumpărată și salvată de penticostali

Când nu mai exista nicio speranță, reprezentanții Bisericii Penticostale TABOR, din Orșova, au cumpărat de la ANAF clădirea, cu suma de 600.000 de lei, ajutorul bănesc venit, desigur, de la frații din America. Aceștia spun că „poate așa a fost voia lui Dumnezeu, ca această clădire să nu dispară distrusă de intemperii, mizerie și nepăsare". Aici vor fi investiți circa 300.000 de euro și clădirea va fi transformată în Centru Cultural Creștin, fără ca, spun noii proprietari, să fie distrus nimic din ceea ce a fost această casă de cultură, ci prin procedee speciale de restaurare.

„Acoperișul va fi reparat de o firmă din Irlanda, în interior va fi schimbat tot, va fi înlocuită tâmplăria și instalația electrică, instalațiile sanitare, scurgerile și absolut tot ce e de restaurat va fi restaurat", spune reprezentantul noului proprietar, Vasile Nichescu. Reprezentantul Bisericii Penticostale TABOR, din Orșova mai spune că „dacă autoritățile au tratat cu nepăsare această clădire, salvarea ei vine, într-un fel, de la Dumnezeu!".

Contactat telefonic, secretarul Primăriei Orșova, Marian Boțilă, spune că din păcate clădirea nu a fost niciodată în administrarea Primăriei și că ea a acumulat datorii atât la bugetul statului, cât și la bugetul local, dar pentru că la nivelul municipalității nu s-au întocmit actele necesare pentru a fi scoasă la licitație și executată silit de Primăria Orșova, ea a fost scoasă la licitație de ANAF, iar în acest fel Primăria nu își mai poate recupera din prejudiciu, decât cel mult 200.000 de lei.

Prin telefon, Marian Boțilă, secretarul Primăriei Orșova: