În alocuțiunea sa, preşedintele Klaus Iohannis a exprimat aprecierea pentru interesul studenților de peste hotare pentru evoluțiile din țară şi pentru viitorul Uniunii Europene, relevând importanța activității academice în procesul de a transforma România într-o țară puternică şi educată.
Într-o perioadă plină de provocări şi amenințări tot mai pronunțate, Declarația de la Roma semnată la 25 martie recunoaşte importanța solidarității, concept evocat încă de la început de unul dintre arhitecții construcției europene, Robert Schuman, ca fiind esența integrării europene. Pe baza acestei premise, Klaus Iohannis a exprimat încrederea sa în capacitatea de reinventare a proiectului european şi optimismul față de viitorul Uniunii Europene, un viitor în care obiectivul major al României este acela al unei Uniuni puternice şi coezive.
În contextul aniversării a 10 ani de la momentul aderării, preşedintele României a declarat că țara noastră ”are acum o şansă reală de a-şi imprima în mod vizibil, distinct, viziunea sa profund pro-europeană în cadrul reflecției privind viitorul Uniunii”. Întâlnirea de la Roma, de la 25 martie 2017, constituie în viziunea liderilor europeni momentul de pornire a procesului de reflecție care trebuie să ducă la configurarea unei imagini nu doar pozitive, ci şi sustenabile pe viitor pentru Uniunea Europeană.
Ambasadorul României în Italia, George Bologan, a evidențiat mesajul de solidaritate, optimism şi responsabilitate transmis de preşedintele Klaus Iohannis pe parcursul negocierilor cu privire la forma finală a Declarației de la Roma. Aceste valori sunt fundamentale pentru viitorul tinerilor, al României şi al Uniunii Europene, deoarece ele încurajează dialogul în sânul societății şi oferă speranță tinerilor, aceeaşi speranță care a caracterizat momentul solemn al semnării Tratatelor de la Roma la 25 martie 1967 şi care i-a animat pe cei prezenți la momentul semnării Declarației de la Roma, după 60 de ani.
Amintind rolul pe care Accademia di Romania îl are în promovarea responsabilității şi a educației şi în cultivarea spiritului, George Bologan a subliniat importanța proiectului România Educată, lansat de preşedintele Klaus Iohannis. ”Un proiect politic ca cel european are nevoie de oameni educați, cărora este important să li se dea spațiu şi încredere prin promovarea unei societăți bazată pe valori şi a unei culturi a succesului bazat pe performanță, muncă, talent şi onestitate – aceleaşi valori de care are nevoie Uniunea Europeană, pentru a deveni o Europă dinamică, animată de un nou umanism”.
Discursurile au fost urmate de o sesiune de dialog deschis între Preşedintele Klaus Iohannis şi studenți şi de un moment solemn în care Preşedintele României a oferit reprezentantului Accademia di Romania o copie a Declarației de la Roma.