Romeo Crîșmaru
MINISTRUL MARIA LIGOR, ÎN MIJLOCUL ROMÂNILOR DIN BAVARIA
Vizita la München a ministrului delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, a debutat joi, 13 octombrie 2016, cu o serie de întâlniri cu reprezentanți ai autorităților landului Bavaria din Germania. Programul oficialului român a inclus întrevederi cu vice-președintele Parlamentului, Inge Aures, și cu membri ai Guvernului local, respectiv ministrul pentru muncă, afaceri sociale, familie și integrare, Emilia Müller, și secretarul de stat în cadrul Ministerului educației, culturii, cercetării și artei, Georg Eisenreich.
DPRRP LANSEAZĂ O NOUĂ SESIUNE DE FINANȚARE, DUPĂ REGULI SIMPLIFICATE
O nouă sesiune de finanțare se deschide la 15 octombrie 2016. Această sesiune se va face nupă reguli noi, cele mai multe fiind în premieră absolută. Cererile de finanțare se depun până la 1 decembrie 2016. Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) a simplificat procedurile de acordare a finanțării nerambursabile pentru programele, proiectele și acțiunile care au ca scop sprijinirea comunităților românești de peste granițe. Printre noutăţi găsim şi finanţarea proiectelor multianuale.
SESIUNI DE INFORMARE LA CASA ARTHIS DIN BRUXELLES
În ultimii ani, comunitatea româneasca din Belgia a devenit din ce în ce mai numeroasa. Pentru o integrare optima a românilor, Arthis organizeaza un ciclu de sesiuni de informare destinate persoanelor nou venite sau celor care se gasesc de o perioada mai îndelungata în Belgia.
ANGEL TÎLVĂR: „SOLICIT O REACȚIE URGENTĂ A AUTORITĂȚILOR ROMÂNE LA DECLARAȚIILE LUI AMBER RUDD!”
„Recentele declaraţii şi propuneri ale Secretatului britanic de Interne, Amber Rudd, cu privire la declararea numărului de angajaţi străini de către companiile din Marea Britanie, reprezintă un motiv extrem de serios de îngrijorare şi trebuie să atragă reacţia imediată a autorităţilor române, dar şi a instituţiilor europene”, susține deputatul PSD Angel Tîlvăr, fostul ministru al românilor de pretutindeni.
ZIUA MONDIALE A EDUCAŢIEI ȘI ÎNCEPEREA ANULUI UNIVERSITAR, DOUĂ SĂRBĂTORI DE SUFLET
Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, cadru didactic de profesie, fostul ministru delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare a transmis un mesaj emoționant cu ocazia Zilei Mondiale a Educației. În opinia parlamentarului, un astfel de moment trebuie marcat cu apreciere şi respect, cadrele didactice fiind eroii necunoscuți pe care trebuie să îi omagiem cu această ocazie. La fel de importantă este și ziua în care a început noul an universitar.
CONCURSUL CULINAR „ROMÂNCUȚA ÎN BUCĂTĂRIE”, UN SUCCES
20 de românce stabilite în Italia şi-au demonstrat iscusința în cadrul competiţiei culinare „Româncuţa în bucătărie”. Cele mai pricepute gospodine au primit din partea Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni cărți de bucate în limba română.
ALIBEC, JUCĂTORUL ROMÂN AL MOMENTULUI
Denis Alibec este în centrul atenției de câteva luni bune de zile, după ce evoluțiile sale de excepție au ajutat-o pe Astra Giurgiu să câștige titlul de campioană în Liga 1, în sezonul trecut. (Foto: www.flickr.com)
Fotbalistul în vârstă de 25 de ani a captat din nou interesul lumii fotbalistice din România odată cu transferul său la Steaua, confirmat miercuri de patronul grupării bucureștene, Gigi Becali. Alibec a semnat un contract pe cinci ani, iar Steaua va vira în contul Astrei 1,5 milioane de euro. Mutarea lui Alibec, care se va oficializa în iarnă, este o nouă lovitură importantă pe care Steaua o dă campioanei en titre, de la care i-a luat recent pe William de Amorim si Fernando Boldrin, după ce anterior îl transferase pe Gabriel Enache.
Alibec reprezintă, cu siguranță, cea mai mare pierdere pentru Astra, al cărei antrenor, Marius Șumudică, a mărturisit că se simte „deplorabil” după această veste. Atacantul care a ținut în spate o echipă, în special în momentele grele ale meciurilor, va contribui pe viitor la succesul formației din Capitală, care pare să nu aibă rival în Liga 1 în actuala stagiune. Stabilitatea financiară a clubului reprezintă probabil cel mai mare atu în lupta cu celelalte formații din campionat, întrucât Steaua a ajuns la un nivel la care poate cumpăra din țară orice jucător își dorește. Alibec părea a fi un jucător intangibil pentru echipele din România, după ce a declarat că își dorește să evolueze în străinătate, astfel că prin achiziționarea sa, Steaua transmite un mesaj de forță tuturor rivalelor.
Fără îndoială, diferențele de ordin financiar care există între echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf și celelalte competitoare va conduce la un decalaj valoric și mai pronunțat în viitorul apropiat, astfel că instaurarea unei noi dictaturi a Stelei în fotbalul românesc pare iminentă. Desigur, Becali își manifestă zgomotos bucuria de a slăbi celelalte participante la competiție, iar cumpărarea lui Alibec reprezintă cireașa de pe tort. Este conștient că de aici înainte va domina cu autoritate Liga 1, cea care încă mai reprezintă o piață interesantă pentru amatorii de pariuri sportive, însă clubul în ansamblul său trebuie să fie la fel de conștient că va fi vectorul unui fotbal slăbit. Când defilezi în competiția internă nu poți avea mari așteptări atunci când vei scoate capul în Europa. Echipele mari ale lumii sunt ajutate să-și mențină acest statut de ligile în care joacă și care sunt foarte puternice.
Când adversarii de zi cu zi sunt modești, este greu să îți menții un nivel de joc ridicat, iar de cele mai multe ori cazi în capcana de a crede că ești foarte bun. Tocmai de aceea, nu este deloc un motiv de sărbătoare slăbirea adversarului, care va avea ca efect și slăbirea ta în timp. Este important și firesc să îți întărești echipa, dar le fel de important este să ai adversari buni atunci când intri pe teren.
În prezent, Liga 1 pare prizoniera unui singur investitor, așa că va trebui să găsească singură calea către libertate, condiție fără de care nu se poate face performanță.
IULIAN NIȚU NU MAI ESTE CONSUL GENERAL LA ZAJEĆAR
Consulul general al României la Zajecar, în Republica Serbia, a fost rechemat de la post, prin Hotărâre de Guvern. Timp de patru ani, Iulian Nițu a fost primul consul general al României în Valea Timocului. În locul său vine Olyver Marius Dilof, fost consul la României la Sofia.
PROBLEMELE DIASPOREI, CAPITOL STRATEGIC PENTRU ROMÂNIA
Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr a formulat o declarație de presă cu privire la Raportul ONU pe migrație pentru anul 2015. „Recentul Raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la migraţie, pentru anul 2015, include România între primele 20 de state ale lumii care generează migranţi. În document, se estimează că peste 3,4 milioane de români locuiesc în altă ţară”, spune fostul ministru al românilor de pretutindeni.
ZIUA EUROPEANĂ A LIMBILOR, LA BELGRAD
Institutul Cultural Român de la Viena în colaborare cu Ambasada României în Republica Serbia şi Lectoratul de limba română din cadrul Facultății de Filologie a Universității din Belgrad participă la a 4-a manifestare dedicată Zilei Europeane a Limbilor la Belgrad. Evenimentul, organizat de Institutul Goethe de la Belgrad şi clusterul EUNIC Serbia, se desfăşoară luni, 26 septembrie 2016, între orele 14.00 și 19.00, în Piaţa Studenţilor din Belgrad. În cadrul evenimentului, de la ora 17.00, trupa românească NIGHTLOSERS va susţine un concert.