Romeo Crîșmaru
Chișinău: CONFERINȚĂ DE PRESĂ NATALIA INTOTERO
Transmisiune directă din Republica Moldova!
Conferință de presă susținută de Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Elena Intotero, la finalul vizitei de lucru în Republica Moldova
INTOTERO, LA PRIMA VIZITĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA
În cadrul primei zile a vizitei de lucru în Republica Moldova, care are loc în perioada 18-20 aprilie a.c.,ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a avut, ieri, 19 aprilie, întâlniri cu o serie de reprezentanți ai Administrației de la Chișinău, ai cultelor, dar și cu membri ai autorităților locale.
Întrevederile demnitarului român au constat în discuții cu Monica Babuc, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Tineretului și Sportului, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic și cu șefa Biroului Relații cu Diaspora (BRD), Olga Coptu.
În cadrul primei întâlniri, ministrul Babuc a propus colaborarea în baza unor parteneriate în domeniul educației și al culturii.
Cei doi miniștri au discutat și despre proiectele comune pe care le au în diaspora, în temeiul Parteneriatului Strategic dintre România și Republica Moldova.
“Promovarea, dezvoltarea și extinderea utilizării limbii române constituie principalul obiectiv asumat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Limba română este patrimoniul comun al României și Republicii Moldova. Contăm pe sprijinul autorităților de la Chișinău pentru promovarea studierii limbii române în toate regiunile Republicii Moldova. Îmi exprim aprecierea pentru modul în care decurge colaborarea noastră în ce privesc stagiile de pregătire în România pentru profesorii din Republica Moldova, schimbul de burse pentru elevi și studenți, mobilitățile pentru studenți”, a spus ministrul pentru românii de pretutindeni.
Oficialul român a participat apoi la lucrările celei de-a treia ediții a Conferinței “Patrimoniul cultural românesc – Centenar 2018”, organizat la Chișinău de Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni.
“Puteți conta în continuare pe sprijinul acordat de România pentru reabilitarea de obiective majore în domeniul culturii, Guvernul român contribuind la renovarea unor secţii ale Muzeului Naţional de Artă, reabilitarea Sălii cu Orgă din Chişinău şi reconstrucţia Teatrului din Cahul, proiecte aflate în derulate în valoare de 2,8 milioane de euro”, a spus Natalia Intotero în discursul din deschiderea conferinței.
Demnitarul s-a întâlnit apoi cu viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic și a transmis un nou mesaj de susținere a stabilității interne a Republicii Moldova, esențială pentru asigurarea parcursului european.
“Exercitarea de către România a Preşedinţiei UE în primul semestru din 2019 ar reprezenta o şansă unică pentru consolidarea parcursului european al RM şi marcarea unui proces ireversibil de apropiere a Republicii Moldova la comuniunea de valori și prosperitate occidentale”, a spus ministrul Intotero.
Discuțiile demnitarului român cu șefa Biroului Relații cu Diaspora (BRD), Olga Coptu, s-au axat pe coorodonarea politicilor comune privind diaspora.
“Contăm pe armonizarea acțiunilor misiunilor noastre diplomatice, precum și ale MRP și Biroul pentru Relația cu Diaspora, în vederea organizării unor activități comune destinate diasporei.”, a declarat ministrul Intotero.
Agenda primei zile a vizitei a mai inclus o întâlnire cu Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, care s-a desfășurat la mănăstirea “Sf. Apostul Andrei” din Durlești, renovată prin intermediul finanțărilor oferite de MRP. Cu acest prilej, Natalia Intotero a primit de la ÎPS Petru Crucea Mitropoliei Basarabiei.
Programul zilei s-a încheiat cu o întrevedere, în raionul Criuleni, cu președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Raionale din Republica Moldova, Veaceslav Burlac, precum și cu primari și cadre didactice din localitățile din Raion. Aceștia și-au exprimat aprecierea pentru sprijinul constant oferit de statul român, concretizat în proiecte importante pentru comunitate: fonduri pentru renovarea de școli și grădinițe, precum și oferirea de autobuze școlare pentru transportul elevilor din raionul Criuleni. Totodată, demnitarul a vizitat și o grădiniță din raion, renovată parțial grație susținerii finanțărilor statului român.
Prima vizită în Republica Moldova
Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova în perioada 18 – 20 aprilie 2018. Agenda demnitarului cuprinde întrevederi cu reprezentanți ai autorităților centrale și locale din teritoriu, membri ai mediului asociativ, reprezentanți ai cultelor și ai mass-media de limba română. Totodată, oficialul român va participa și la lucrările celei de a-III-a ediții a Conferinței „Patrimoniul cultural românesc – Centenar 2018”, organizată de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”, instituție subordonată Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Vizita în Republica Moldova a doamnei Natalia Intotero este prima deplasare în această țară a unui ministru MRP de la înființarea acestei instituții, în anul 2017.
VIZITA MINISTRULUI INTOTERO ÎN SPANIA
În perioada 13-16 aprilie 2018, o delegație a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP), condusă de ministrul Natalia Elena Intotero, a efectuat o vizită de lucru în Regatul Spaniei. O serie de întâlniri bilaterale și dialoguri au conturat imaginea unei comunități bine conturate și articulate care trebuie sprijinită intens din țară.
COLABORARE ÎNTRE SPITALELE DIN ORȘOVA ȘI KLADOVO
Spitalul Municipal din Orşova ar putea intra în elita primelor șase spitale românești. Condiția este ca proiectul depus pe programul transfrontalier România – Serbia să fie aprobat. Date generale despre acest îndrăzneț proiect au fost prezentate, în cadrul unei conferințe de presă. Cererea de finanțare a fost depusă astăzi la Timișoara.
NOI MEMBRI LA FEDERAȚIA ROMÂNILOR DIN SERBIA
Recent a avut loc o ședintă de lucru importantă a Federației Românilor din Serbia. Renașterea Românilor din Serbia a devenit membru al Federației.
AJUTOR FINANCIAR PENTRU FAMILIILE VICTIMELOR DIN CEHIA
Familiile celor cinci persoane decedate în explozia produsă în data de 22 martie a.c. la uzina din Kralupy nad Vltavou din Republica Cehă vor primi un ajutor financiar de urgență din partea statului român.
DISCURSUL MINISTRULUI INTOTERO LA LANSAREA PROGRAMULUI „ARC”
Discursul doamnei Ministru pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero cu prilejul conferinței de lansare a programului de tabere „ARC”, ediția 2018. (VIDEO)
LANSAREA PROGRAMULUI DE TABERE „ARC” CENTENAR 2018
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) și Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) au semnat Protocolul de Colaborare pentru lansarea programului de tabere „ARC” Centenar, ediția 2018.
Delegația MRP – alături de familiile victimelor din Cehia
Ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, alături de subsecretarul de stat Victor Ionescu din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni și de membrii Ambasadei României la Praga au avut astăzi, 24 martie 2018, întrevederi cu reprezentanții firmei unde lucrau cei 5 români, victime ale exploziei de la uzina chimică din localitatea Kralupy nad Vltavou.
MRP LA CEL DE-AL PATRULEA FORUM AL ROMÂNILOR DIN ITALIA
O delegație a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP) condusă de secretarul general Alina Hagima a participat astăzi, 24 martie 2018, la cel de-al IV-lea Forum al asociațiilor de români din zona de competență consulară a Ambasadei României în Italia.