Imprimă această pagină
Mihai Badescu Scris de  Oct 10, 2017 - 4478 Views

„DULCELE BUNICII” DIN SATELE CEHEȘTI, ADUS LA BĂILE HERCULANE

O mulțime de bunătăți din bucătăria bunicii au pregătit gospodinele din mai multe sate de cehi din Mehedinți și Caraș-Severin. „Dulcele bunicii” a și fost denumită manifestarea culinară care s-a ținut în stațiunea Băile Herculane și la care au venit o mulțime de localnici, dar și turiști. Prin acest târg de bănătăți cehii din Banat au dorit să promoveze rețetele tradiționale ale comunității lor.

Un gulaș pregătit după o rețetă cehească a fost la mare căutare printre oaspeții micului târg de bunătăți. Gospodinele n-au vrut să dezvăluie secretul delicatesei, dar degustătorii s-au declarat încântați. Și cum lângă gulaș merge și o țuică de prună, nici parfumata licoare nu a lipsit de pe mese şi chiar a fost degustată.

Manifestarea a fost însă una dedicată delicateselor servite ca desert. Colacii cehești, cu mere, cozonacii cu mac și nucă sau prăjiturile cu brânză dulce şi o mulţime de alte bunătăţi au zburat pur și simplu de pe mese. Organizatorii spun că au vrut să aducă în atenția turiștilor bunătățile tradiționale cehești.

Festinul gastronomic a fost însoţit şi de reprize de dansuri populare cehești, interpretate de tineri îmbrăcați tradițional. Dar mai multe detalii despre această manifestare găsiţi în materialul ataşat.

Etichetat cu
Mihai Badescu

Articole recente - Mihai Badescu

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…