Foarte multe publicații și televiziuni și site-uri de media din lume au titrat evenimentul cu „victorie a Ucrainei împotriva Rusiei”. Este cu adevărat o victorie, chiar dacă una simbolică, repurtată pașnic, prin artă și talent, de o interpretă care este descendenta unei familii de tătari deportați în 1944 din patria lor Crimeea de cel mai crimilal regim care a existat vreodată în Rusia, regimul Stalin.
Foarte mulți analiști, din domeniul artistic, dar și politic, consideră deja că rezultatul va conduce la acuzații politizare a tradiționalei competiției artistice și că acest rezultat nu e decât o formă de pedepsire a Rusiei, cu atât mai mult cu cât reprezentantul acestei țări era considerat favorit. Rusia s-a clasat, în cele din urmă pe locul al treilea. De asemenea, după voturile juriilor din țările participante, cele mai multe puncte (320) au fost adjudecate de Australia. Cel care a făcut diferența și a trimis marele trofeu în mâinile tătăroaicei Jamala și implicit în Ucraina, a fost publicul.
Piesa „1944” este cutremurătoare și a fost considerată ca având o mare încărcătură politică, fără nimic din ceea ce noi consideram până mai ieri tipic la EUROVISION. Povestea din versurile melodiei, scrise chiar de Jamala, fac referiri la Stalin, la Peninsula Crimeea şi și la teribila epurare etnică a tătarilor. Nu este greu de înțeles de ce Rusia s-a supărat rău de tot pe ucraineni pentru că au câștigat cu această melodie, dar și pe organizatorii EUROVISION, care au admis în concurs o piesă considerată de ruși „politică”. De altfel, Rusia are o sensibilitate majoră când vine vorba de Crimeea, după ce a anexat Peninsula Crimeea, teritoriu ce aparținea Ucrainei, în urma unui referendum controversat, în 2014, pe fondul unei escaladări a tensiunilor dintre cele două țări și a unui sângeros război civil în estul Ucrainei. Oficialii politici de la Moscova și din Crimeea au protestat faţă de această alegere destinată, în opinia lor, să denigreze Rusia, după anexarea Crimeei.
O poveste dureroasă de familie
Textul în engleză al piesei a fost scris chiar de către laureată. Susana Jamaladynova (JAMALA) s-a inspirat din amintirile străbunicii sale, care a fost deportată cu cei cinci copii ai săi din Crimeea, alături de alți circa 240.000 de tătari. Piesa este de fapt o combinaţie între muzica pop şi versuri pline de durere, în care Jamala evocă drama teribilă a tătarilor deportați în anul 1944 de către cel mai diabolic om din istorie, Iosif Vissarionovici Stalin.
Una dintre cele mai străvechi monorități musulmane, tătarii, care locuia în Peninsula Crimeea, teritoriu ucrainean, anexat de Rusia în 2014, au căzut în dizgrația regimului sovietic, fiind considerată neloială, după trei ani de ocupaţie nazistă în Al Doilea Război Mondial. Stalin a decis să le aplice cea mai teribilă pedeapsă și așa s-a ajuns la deportarea în masă către Asia Centrală. Zeci de mii de tătari au murit în timpul călătoriei, iar cei care au supraviețuit nu au avut voie să se mai întoarcă în Crimeea până în anii 1980.
Emoționată la primirea trofeului, Jamala a declarat: „Îmi doresc pace şi dragoste pentru toată lumea, mai ales în Ucraina”.
Voturile publicului au decis victoria Ucrainei
Juriile din ţările participante au acordat cele mai multe puncte pentru Australia (320), Ucraina (211), Franţa (148), Malta (137) şi Rusia (130). Cele mai puţine puncte din partea juriilor le-a primit Germania, doar 1 punct. Câştigătorul a fost desemnat în urma votului juriilor de specialitate din 42 de ţări, dar şi ale voturilor exprimate prin SMS de telespectatorii din ţările participante la Eurovision 2016, cele două având fiecare o pondere de 50% în rezultatul final. După votul juriilor naţionale, pe primul loc se afla Australia, dar după voturile telespectatorilor din ţările participante, Ucraina a triumfat.
Jamala este tătăroaică originară chiar din Crimeea. „Dacă voi câștiga însemna că europenii nu sunt indiferenți și sunt gata să audă despre durerea altor oameni și sunt gata să empatizeze", declara Jamala pentru The Guardian cu puțin timp înainte de finală. Interesant este faptul că artista face referire nu numai la momentul 1944, ci și la cel petrecut 70 de ani mai târziu, în martie 2014. „Desigur, este vorba şi despre 2014. Acești doi ani au adus multă tristețe în viața mea. Imaginați-vă - ești un artist, dar nu poţi merge acasă timp de doi ani. Îţi vezi bunicul pe Skype, care are 90 de ani și este bolnav, dar nu-l poți vizita", a spus artista într-un interviu acordat prestigiosului ziarul britanic „The Guardian”.
