cache/resized/29d02e855306e51a6d093b483f4aa39e.jpg
KLADOVO
Consulul general a României la Zajecar Mioara Ștefan a efectuat o vizită la Centrul Cultural din Kladovo, unde a
cache/resized/eb9f93e04dafd836d09179269a5eda97.jpg
CHISINAU
Referendumul istoric din Republica Moldova, desfășurat duminică, 20 octombrie 2024, în condiții extrem de complicate,
cache/resized/fcb04ea4ff22605338e18faad360c9a4.jpg
KLADOVO
Un nou complex sportiv urmează se construiască în orașul Kladovo, în zona Sălii Polivalente JEZERO. Complexul
cache/resized/c67d695c8f8aec7f698da0c2d3677e7e.jpg
EVENIMENTE
Începând de la 10 noiembrie 2024, pentru toți cetățeni din afara Uniunii Europene, aproape 60 de țări (Țările
cache/resized/6d01f559569f0b74b9f96228ed36f22d.jpg
EVENIMENTE
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat joi că se desfășoară eforturi pentru a apropia
cache/resized/8fca2d426677035476f40b0c60769c6a.jpg
SERBIA
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat, în fața presei, la Bruxelles, că Belgradul a îndeplinit toate
cache/resized/0e5acfd9d42b5034fcae666c39097a12.jpg
SERBIA
În septembrie 2015, Legea Cetățeniei Române (21/1991) s-a modificat, prin adăugarea unui nou articol, 8.1, care permite
cache/resized/1f85e70c9e71096d1b77146e6581a30a.jpg
VELIKO GRADISTE
Românii din Veliko Gradiște, Serbia, au sărbătorit Ziua Limbii Române, alături de oaspeți de seamă veniți de la Liceul
cache/resized/4e0b0bbe13df724f2f73d793af4a5dde.jpg
KLADOVO
Centrul Cultural Românesc din Kladovo a fost, marți, 20 august 2024, gazda unui inedit eveniment cultural, organizat de
cache/resized/9998356da01980f2ca52e5c1466eb398.jpg
EVENIMENTE
Radu Cosma, director al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a vorbit, în cadrul emisiunii „România la zi”,
Romeo Crîșmaru Scris de  Mar 12, 2021 - 45246 Views

Bursele oferite de România, înfloresc învățământul românesc din Ucraina

Programul burselor oferite elevilor români din Ucraina de către Guvernul României, prin Departamentul pentru românii de pretutindeni, produce efecte benefice. Şcolile româneşti din Ucraina atrag tot mai mulţi elevi datorită acestor burse. Din 2018, fiecare elev primeşte o bursă anuală de 200 de euro în cadrul unui program menit să încurajeze păstrarea identităţii lingvistice a românilor din afara graniţelor.

Programul burselor școlare pentru elevii etnicilor români din Ucraina începe să își arate valoarea și eficacitatea. În 2020, peste 5500 de elevi români din Ucraina au primit burse din partea Guvernului României, iar părinţii sunt mulţumiţi că pot cumpăra cu aceşti bani rechizite şi alte lucruri de care au nevoie elevii.

TVR Moldova a luat pulsul părinților români din Cernăuți, iar aceștia se arată extrem de mulțumiți. „Noi deja de 2 ani primim această bursă. Cunosc foarte multe cazuri când părinţi, aflând despre această bursă, au decis să -şi dea copii lor la o şcoală românească”, a precizat INA BOROVIC, părinte din Cernăuţi, Ucraina, pentru TVR Moldova.

Un alt părinte din Cernăuți, GLORIA MAXIMIUC, spune: „Pe banii obţinuţi, noi am cumpărat ghiozdan, rechizite şcolare, îmbrăcăminte, necesare pentru anul de învăţământ. Eu consider că este un proiect foarte reuşit, care merită continuat”.

Ideea autorităților române este privită ca fiind una excelentă, iar acestea au subliniat, în repetate rânduri, că susţinerea elevilor români din afara graniţelor rămâne o prioritate pentru Guvernul României.

„În anul 2018 au fost acordate burse doar elevilor de clasa I şi s-a dezvoltat gradual în anii următori. În anul 2021, ulterior obţinerii acordului părţii ucrainene cu privire la derularea programului de burse, vor fi demarate procedurile de emitere a Hotărârii de Guvern privind alocarea fondurilor necesare”, subliniază oficialii Departamentului pentru românii de pretutindeni, din cadrul Secretariatului General al Guvernului României.

Reprezentanții mediului asociativ românesc din Ucraina consider că ar trebui să primească burse şi profesorii care contribuie la promovarea şi studierea limbii române.

NICOLAE ŞAPCA, vicepreşedinte, Societate pentru Cultură şi Literatura Română în Bucovina, a declarant, pentru TVR Moldova: „La noi se studiază în şcoli, fie şi facultativ, istoria poporului români, după un program aprobat de ministerul învăţământului al Ucrainei. Nu este vorba că facem acest lucru doar pentru bani. Facem acest lucru pentru noi”.

MARIN GHERMAN, membru în Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina, a declarant, citat de TVR Moldova: „Considerăm că toate proiectele şi programele strategice importante pentru românii din Ucraina trebuie să fie finanţate şi sprijinite permanent şi să existe capitole financiare separate în Bugetul de stat”.

În 75 de localităţi din Ucraina funcţionează şcoli cu predare în limba română.

Un angajament pe termen lung

„Programul de burse acordate membrilor minorității românești din Ucraina reprezintă un angajament pe termen lung al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG-DRP). Acesta este integrat în strategia de sprijinire a eforturilor pe care românii din afara granițelor le depun pentru a-și păstra identitatea lingvistică. Continuarea acestui program este asumată explicit în Programul de Guvernare 2020-2024, fiind considerată o prioritate la nivelul politicilor pentru românii de pretutindeni. Beneficiarii acestor burse sunt elevii etnici români înscriși în școlile cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu predarea unor materii în limba maternă din statul vecin. Programul de burse s-a realizat anual, în baza unei Hotărâri de Guvern și cu acordul părții ucrainene, constituind astfel o materializare a dialogului deschis și constructiv, precum și a bunei cooperări care există în domeniul protecției minorităților între România și Ucraina. Pornind de la bunele practici identificate, SGG-DRP își manifestă interesul pentru extinderea programului și în alte țări. În cadrul dialogului permanent avut cu românii de pretutindeni, SGG-DRP pune la dispoziție tuturor celor care sunt interesați informații corecte și reale, în mod transparent, nu doar despre programul de burse dedicat elevilor etnici români din Ucraina, ci și despre alte acțiuni adresate, atât comunităților istorice, cât și diasporei”, susține Oana Ursache, secretar de stat al Departamentului pentru românii de pretutindeni.

Iată mai jos un material video difuzat de TVR Moldova:

http://m.tvrmoldova.md/social/scolile-romanesti-din-ucraina-atrag-tot-mai-multi-elevi-datorita-burselor-oferite-de-romania/

Etichetat cu

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

 

 

RECOMANDATE

Contact Info.

  • Jurnal Românesc este în slujba românilor de pretutindeni. Așteptăm sugestiile, informațiile și problemele dumneavoastră la adresele portalului.
  • Drobeta Turnu Severin.
  • +40 728 317685
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…