„Nu am făcut niciodată concesii nimănui! Eu am spus mereu că LIBERTATEA nu este șatră!”, așa începe Nicu Ciobanu dialogul pe care vă invităm să îl urmăriți, în exclusivitate, pe jurnalromanesc.ro și pe contul de Youtube JurnalRomânesc. De fapt, distinsul scriitor, publicist și om de cultură din Voivodina explică ițele unei controverse legate de un moment din cariera sa, acela în care a publicat volumul, tradus în limba română, al primei doamne a Serbiei, Mira Markovici, cea care a fost soția primului președinte al Serbiei, Slobodan Miloșevici.
Cartea se numește „Noapte și zi. Jurnal” și este destul de interesantă, iar Nicu Ciobanu spune din capul locului: „Cei care m-au criticat, nu au citit cartea. Cartea trebuie citită, merită citită!”. În opinia sa, a existat un singur motiv pentru care această carte a fost publicată la Editura Libertatea: statul nu finanța la acea vreme editura și era nevoie de fonduri pentru funcționare. Cartea a adus editurii mulți bani. „Nu am făcut concesii nimănui, nu m-a obligat nimeni să o public. În acea carte ea atât de urât vorbește despre români, despre moldoveni. Vă rog să citiți cartea, este o ocazie să vedem cum a gândit prima doamnă a Serbiei”.
De altfel, in extenso, Nicu Ciobanu face apel la valoarea unei cărți și la ceea ce poate reprezenta ea prin conținutul ei, indiferent cine a scris-o și dacă e controversată sau nu. „Ar fi o problemă dacă am publica astăzi MEIN KAMPF? De ce? Eu aș vrea să citesc cartea. Nu trebuie să ne speriem de o carte, ea trebuie citită și comentată!”
„În anul 1998 sau 1999 a apărut o carte scrisă de soția lui Miloșevici, Mira Markovici și toată lumea a început să spună vai ce am făcut eu, ce am publicat eu. Nu mi-a impus nimeni să public acea carte, dar am primit bani pentru publicarea ei. Trebuie să vă spun că în anii 90, din 1993 și până în 1999 sau 2000, cât am condus eu editura, noi nu am avut niciun ban din partea statului, dar am publicat 70 de cărți, și cărți valoroase. Erau ani de războaie și să publici cărți în ani de război nu era ușor. Revenind la cartea Mirei Markovici, nimeni nu a citit cartea, dintre cei care vorbesc. În acea carte este o ocazie să vedem cum a gândit prima doamnă a Serbiei. Ar fi o problemă dacă noi astăzi am publica MEIN KAMPF? Trebuie să ne speriem de o carte? Pentru acea carte s-au primit bani. Cu acei bani, mult mai mulți, am publicat și alte cărți ale scriitorilor români. Nimeni nu a făcut nicio presiune asupra mea. A fost singurul motiv, dar vă spun încă o dată: cartea trebuie citită. Normal că ei acum folosesc asta, dar adevărul e altul!”, spune NICU CIOBANU.