Deschiderea oficială a reuniunii a avut loc în data de 19 octombrie 2017 în sala de conferințe a Spitalului Clinic pentru Copii din orașul Cernăuți. Președintele Societății Medicilor Români „Isidor Bodea” din regiunea Cernăuţi, Ion Borască, a comunicat în timpul deschiderii conferinței că acțiunea științifică cuprinde un areal variat de participanți din Ucraina, România și Republica Moldova. Un mesaj de felicitare a fost rostit de Edmond Neagoe de la Consultatul General al României la Cernăuți, care a menționat importanța unor astfel de conferințe a medicilor români, care păstrează memoria istorică națională.
La deschiderea oficială a conferinței a participat și Ion Muntean, președintele Consiliului Regional Cernăuți, subliniind că autoritățile locale vor sprijini astfel de reuniuni în diverse contexte ale cooperării interregionale și transfrontaliere. Continuând acest gând, Serghei Storojuk, medic principal la Spitalul Clinic pentru Copii din orașul Cernăuți, a declarat că pentru el este o onoare să conducă instituția medicală fondată de Isidor Bodea, cel care, având perspective mari de carieră la Viena, a decis să se mute cu traiul la Cernăuți, fondând în 1910 primul spital pentru copii din Bucovina istorică.
Vicepreședintele Societății Medicilor Români „Isidor Bodea” din regiunea Cernăuţi, Aurel Roșca, citat de Agenția BucPress, a menționat că prezența într-un număr destul de mare o oaspeților din România și Republica Moldova la această reuniune a medicilor, cât și suportul acordat de autoritățile regionale Cernăuți pentru desfășurarea evenimentului, este o dovadă a unui interes în creștere față de subiectele ce țin de medicină și de istoria medicinii în Bucovina.
Teme puse în discuție la reuniunea medicilor de pretutindeni: Dezvoltarea medicinii în Ținutul Bucovinei și în orașul Cernăuți. Spitalul Central (I.Mihalcean), Societățile medicale din Bucovina în sex. XIX-XX (Valentin Priscu), Dezvoltarea pediatriei și primul spital în Bucovina. Viața și activitatea lui Isidor Bodea (Aurel Roșca), Activitatea medicilor Constanin Țurcan și Leon Cobâleanschi (Angela Dumitraș) ș.a.
Marin GHERMAN, BucPress
Foto și video de - Nicolae Hauca