În acest climat de revoltă, studenţi din întreaga Serbie s‑au mobilizat. Ei au adoptat sloganul „Aveţi sânge pe mâini” şi au cerut autorităţilor „doar adevărul şi dreptatea” pentru victime. Organizatorii au respins liderii politici, ideologiile şi partidele, încercând să creeze un consens minim bazat pe unitate, toleranţă şi dreptate. Tatjana Rasić, studentă din Novi Sad, a explicat că protestatarii au urmărit „principii democratice generale” și că nimeni nu a cerut opinii asupra altor teme.
Ideologia absentă și simbolurile naționaliste
La început, organizatorii au permis doar drapelele Serbiei și ale universităților, dorind să redea simbolurile statului cetățenilor și să prevină instrumentalizarea lor politică. Pe măsură ce protestele s-au extins, în mulţime au apărut însă insigne tradiţionale, slogane precum „Nu renunțăm la Kosovo” și simboluri naționaliste. Veteranii războaielor iugoslave din anii 1990 au început să fie prezenţi la manifestaţii, unii acţionând ca „gărzi de securitate”.
Criticii au acuzat că mișcarea s‑a transformat într-o platformă pentru naționalismul sârbesc. Această critică a atins apogeul la Vidovdan (28 iunie 2025), sărbătoare cu încărcătură naţională, când protestul a fost dominat de discursuri naționaliste și conservatoare, inclusiv al universitarului Milo Lompar, cunoscut pentru glorificarea lui Radovan Karadžić.
Cercetătoarea culturală Aleksandra Đurić Bošnić a explicat pentru Deutsche Welle că aceste reacţii nu decurg doar din rezistenţa faţă de moştenirea traumatizantă a anilor 1990, marcată de războaiele iugoslave şi de manipularea narativelor pseudo‑patriotice, ci și din temerea că Serbia ar putea aluneca din nou în tipare ideologice ale trecutului. Ea avertizează că, pentru ca Serbia să devină un stat democratic și de drept, anumite „linii roșii” nu trebuie depășite: nu trebuie revizuită istoria sau minimalizate crimele regimului Milošević, iar Serbia nu trebuie să interfereze în procesele politice ale statelor vecine.
Diviziunile interne ale mișcării
Organizatorii mișcării au cerut participanţilor să evite simbolurile de partid, însă controlul mulțimii a devenit dificil. Ca urmare, adunările plenare ale studenților s-au prelungit ore întregi, expunând diferenţe ideologice profunde pe teme de „importanţă naţională” precum recunoaşterea independenţei Kosovo sau interpretarea masacrului de la Srebrenica. Tatjana Rasić admite că a fost dificil să accepte viziuni divergente, dar participarea unei game largi de perspective a fost necesară pentru păstrarea unităţii.
Impactul asupra atitudinilor tinerilor și rolul unității
Consiliul Naţional al Tineretului din Serbia (KOMS) a observat o schimbare semnificativă în atitudinile tinerilor. Conform datelor preliminare pentru 2025, 60% dintre tineri consideră democrația cea mai bună formă de guvernare, comparativ cu 40% în 2024. De asemenea, numărul celor care cred că „Serbia are nevoie de un lider puternic” a scăzut sub 50%. Potrivit cercetătoarei Milica Borjanić, aceste schimbări sunt legate de modul în care mișcarea studențească a promovat valorile democratice.
Politologul Boban Stojanović consideră că solicitările de a forţa mișcarea să adopte o poziție ideologică sunt „de rea-credinţă”. El argumentează că adevărata falie socială este între guvernul caracterizat de corupţie și lipsă de libertate și noua mișcare studențească, care promovează libertatea, justiția, toleranța și lupta împotriva corupţiei. Inclusivitatea protestelor este, în opinia sa, cea mai mare forță a mișcării, însă unitatea este esențială pentru a produce schimbări politice. Guvernul încearcă să „semene diviziune” în rândul studenților prin accentuarea subiectelor controversate precum Kosovo, apartenența la Uniunea Europeană și comemorarea genocidului de la Srebrenica.
Revenirea la revendicările inițiale
În pofida disputelor interne, studenții doresc ca mișcarea să se concentreze din nou asupra obiectivului inițial: dreptate pentru victimele de la gara din Novi Sad. Rasić declară că protestatarii caută o „societate funcțională, cu stat de drept și separarea puterilor”. Ea consideră că, deşi divergenţele persistă, protestul a durat atât de mult tocmai pentru că participanții revin constant la principiile fundamentale.
Concluzii
Mișcarea de protest studenţească din Serbia, declanşată de tragedia de la Novi Sad, se confruntă cu provocări de coagulare identitară şi ideologică. Ea a reușit să schimbe discursul public privind democraţia și corupţia, influenţând semnificativ valorile tinerilor. Totuşi, prezenţa simbolurilor naţionaliste și presiunile externe ameninţă unitatea iniţială a protestatarilor. Analizele experte subliniază că fără unitate, nici cele mai inclusiviste mişcări nu pot schimba regimul actual. În acelaşi timp, redobândirea concentrării asupra revendicărilor iniţiale şi păstrarea unei linii etice clare ar putea consolida legitimitatea mişcării într‑un peisaj politic tensionat.
