cache/resized/9a2d5624e503809ffd6b1dd6ec3cda7a.jpg
DIASPORA
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a lansat, pe 21 februarie, Sesiunea de finanțare nerambursabilă
cache/resized/4a043185bca22f25ad690d66c2175fe4.jpg
NEGOTIN
Direcția pentru proprietate a Republici Serbia a anunțat licitație publică pentru lucrări de modernizare a punctului de
cache/resized/33e8d47e1bce39c13b6e7b0f9a9fd197.jpg
KLADOVO
Salariu mediu nu este o singură măsură de calitate de viață și nivelul de trai, dar cu siguranță este una dintre cele
cache/resized/4e5f6ac2ee3442a2d05cd9485bb18f48.jpg
KLADOVO
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Dolj a dăruit 100 de volume de carte Centrului Cultural Românes din
cache/resized/2c00382a0d67c08b0d2d4794c757a4f7.jpg
KLADOVO
Ziua Națională a României, Ziua Marii Uniri și cea mai importantă în istoria modernă a României a fost marcată și
cache/resized/f38324fefe3d89de9268bb61a8fd0199.jpg
PETROVAC
Partidul Român din Serbia și sărbătorit centenarul, printr-o adunare festivă și un congres extraordinar la care s-au
cache/resized/a644442ad26efc62fb1f28be444cfbbd.jpg
SERBIA
Potrivit unui raport al Reuters, viceprim-ministrul sârb, Milos Vucevic, recunoaște îmbunătățirea considerabilă a
cache/resized/21c60e866afdbca8e699212531f50630.jpg
UCRAINA
Conflictul aflat în curs de desfășurare din Ucraina, care durează de acum douăzeci de luni, rămâne un accent principal
cache/resized/0139361706231f1a6567f652c39e73fa.jpg
KLADOVO
Centrul Cultural Românesc din Kladovo lucrează din plin. Instituția nou înființată cu sprijinul financiar al
cache/resized/1714e668f29074ddb28b498255f633b6.jpg
BOR
Mijlocul lunii octombrie și începutul sezonului de încălzire din ultimii ani în cea mai mare parte a Serbiei marchează
Romeo Crîșmaru Scris de  Iul 12, 2021 - 10918 Views

Victorie istorică a pro-europenilor în Republica Moldova

Partidul președintelui Maia Sandu, PARTIDUL ACȚIUNE ȘI SOLIDARITATE (PAS) a obținut o victorie istorică și zdrobitoare la alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova, din data de 11 iulie 2021. Este pentru prima data când pro-europenii vor avea majoritate în parlament și vor forma singuri Guvernul. PAS va avea 63 din cele 101 mandate din Parlamentul unicameral al Moldovei. Doar trei partide au intrat în viitorul Parlament: PAS, Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor și Partidul Șor. AUR s-a făcut de râs cu un scor de 0,49 la sută.

Rezultatele finale ale alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, indică o victorie zdrobitoare a partidului prezidențial al doamnei Maia Sandu. Mai mult, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) va avea majoritate în Parlament, putând forma singur viitorul Guvern.

Maia Sandu are acum la dispoziție toate instrumentele de putere politică pentru a face reforme și pentru a duce Republica Moldova în Uniunea Europeană. Pentru prima oară, după mulți ani, socialiștii și comuniștii, reuniți într-o alianță de conjunctură, au dat greș și au obținut prea puțin pentru a mai conta politic în republica soră de peste Prut.

Rezultate finale indică faptul că doar trei partide au intrat în viitorul Parlament:

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) - 52,80% din voturi;

Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BeCS) – 27,17% din voturi;

Partidul Politic Șor (PPȘ) – 5,74% din voturi.

Potrivit rezultatelor, mandatele de deputat în Parlamentul Republici Moldova, unicameral, format din 101 deputați, vor fi distribuite în felul următor: PAS – 63 de mandate;

BeCS – 32 de mandate (dintre care 22 PSRM și 10 PCRM);

PP „Șor” – 6 mandate.

În municipiul Chișinău, a câștigat tot PAS, cu peste 56,77%. BeCS a luat 28,4%, iar Partidul Politic Șor 3,63%.

Vot masiv pentru Maia Sandu în diaspora

În diaspora PAS a luat 86,23%. Pe locul doi se clasează Blocul electoral „Renato Usatîi” cu 2,78%, iar pe locul trei – Partidul politic Democrația Acasă – 2,74%. Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor clasează pe locul patru cu 2,47%.

La alegerile parlamentare anticipate au participat 1.265.000 de alegători, adică 44,56% din totalul votanților înscriși în listele electorale. Peste hotare au votat peste 212.000 de moldoveni. Pentru acest scrutin, CEC a înregistrat 23 de concurenți electorali: 20 de partide politice, două blocuri electorale și un candidat independent. Pragul electoral pentru o formațiune politică a fost de 5%, iar pentru un bloc electoral de 7% și pentru candidații independenți – 2%.

AUR s-a făcut de râs

Deși a mizat mult pe alegerile din Moldova, partidul condus de George Simion, AUR, a luat un scor umilitor: 0,49%, adică 7219 voturi. Nici în diaspora, moldovenii nu s-au înghesuit să voteze AUR pentru Moldova. Partidul lui Simion a luat, în diaspora, 1310 voturi.

Semnificații

Ce au demonstrate alegerile din Republica Moldova? O realitate destul de complexă! Moldovenii își doresc să intre în Uniunea Europeană și au creditat șansa președintelui Maia Sandu până la capăt. Adică i-au dat, pe lângă funcția de președinte și puterea de a forma Guvernul. Vom vedea ce va face Maia Sandu cu această putere proaspăt dobândită, peste Prut. Alegerile au mai dovedit, însă, ceva: Unionismul nu mai este un curent de actualitate, aproape toată lumea a priceput, atât românii din România, cât și cei din Moldova, că Unirea este doar o utopie, în actuala conjunctură politică și geo-strategică mondială. Republica Moldova își caută un drum normal către dezvoltare și afirmare, ca un stat independent și suveran ce este. Cei ce mai bat câmpii cu Unirea acum, ar trebui să priceapă din rezultatul acestor alegeri că e doar o fantezie bolnavă.

Acum, Maia Sandu va avea guvernul ei si toate frâiele puterii pentru a schimba cursul către Europa. De ce e important? Pentru ca singură șansă a unirii rămâne, cel puțin pentru moment, intrarea Moldovei în UE. Astfel se vor șterge granițele si vom avea unire ca membri vecini în UE. Orice alt fel de UNIRE e doar o iluzie. Am pierdut acest tren în anii 90 când tovarășul Ion Iliescu a blocat o șansă istorică, de dragul rușilor sau în cârdășie cu ei. AUR nu avea nicio șansă pentru că nu spunea nimic. Frații noștri de peste Prut, mai ales cei care au stat la cozi în diaspora, nu meritau AUR in PARLAMENT, ci oameni care pot exploata o șansă unică, poate chiar singura!

 

""""""""""""""""

Etichetat cu

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

 

 

RECOMANDATE

Contact Info.

  • Jurnal Românesc este în slujba românilor de pretutindeni. Așteptăm sugestiile, informațiile și problemele dumneavoastră la adresele portalului.
  • Drobeta Turnu Severin.
  • +40 728 317685
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…