Imprimă această pagină
Ivan Vrzogic Scris de  Aug 30, 2021 - 10396 Views

Participanții la programul „Românii de lângă noi” au vizitat muzeul etnografic al lui Miki Vasiljevic, din Kladusnica

Participanții la programul educațional „ROMÂNII DE LÂNGĂ NOI”, învățători din România, Republica Moldova și Ucraina, au poposit timp de 24 de ore în zona Kladovo, înainte de a ajunge la simpozionul programat pe data de 29 august 2021, la Kucevo, unde s-a sărbătorit Ziua Limbii Române. Profitând de acest popas pe malul drept al Dunării, aceștia au vizitat Muzeul Etnografic amenajat în casa poetului Mihailo Vailjevici (Miki).

Participanții în cadrul programului educațional „Români de lângă noi” învățători și profesori de limba română din România, Republica Moldova și Ucraina au vizitat Casa Etnografică aflată în gospodăria cunoscutului poet de etnie română de pa Valea Timocului, Mihailo Vasiljevic, din satul Kladușnica, arondat orașului Kladovo. Poetul și scriitorul român cunoscut, originar din satul Kladusnica, de lângă Kladovo, i-a primit pe dascăli, sâmbătă, 28 august 2021. Dascălii au vut, astfel, ocazia să vădă colecția privată a lui Mihailo Vasilevici, care cuprinde diferite obiecte strânse cu pasiune în cursul de zeci de ani de zile care constituie o adevărată mărturie vie despre zonă și despre istoria comunității românești din zonă. Au fost prezentate diferite unelte vechi, costume populare, mașini de tipărit vechi, săbii și armament vechi, cărți vechi.

Într-o atmosferă foarte plăcută și amiabilă și punctată cu momente emoționate, s-a discutat și despre problemele cu care se confruntă comunitatea românească din zonă. S-a discutat și despre nevoia ca această colecție valoroasă să poată fi mutate pentru a fi păstrată într-un loc mult mai potrivit decât acum, într-un muzeu adevărat. S-a discutat și despre faptul că este mare nevoie de o vizită din partea unui expert mozeograf care să determine care exponate sunt cele mai valoroase și cum trebuie conservate corect.

Casa poetului Mihailo Vasiljevic adăpostește peste 3.000 de obiecte tradiționale românești, iar proiectul său, la care lucrează de peste 40 de ani, este unic peste hotare.

Etichetat cu
Ivan Vrzogic

Corespondent jurnalromanesc.ro din Kladovo și Negotin

Articole recente - Ivan Vrzogic

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…