În toate satele românești din Serbia de Răsărit, dar și în România, amintirea acestui rapsod popular este vie și acum, la aproape trei decenii de la moartea sa fulgerătoare și prematură. A încântat, timp de peste 20 de ani, mii și mii de oameni cu vocea sa caldă și cu melodiile autentice românești, al căror text era plin de mesaje profunde.

A cântat despre dragoste, despre satul său natal, Slatina de Bor, despre bucurie, speranță și durere, dar și despre copilăria sa tristă, petrecută fără mamă. Tezaurul folcloric lăsat posterității de Branko Olar este unul impresionant, iar multe dintre melodiile sale se mai regăsesc și astăzi în repertoriul unor mari artiști populari din România. Incursiunea noastră, într-o zi însorită de început de februarie, pe plaiurile natale ale marelui interpret ne-a prilejuit intâlniri cu oamenii care i-au marcat existența. Soția, sora, fiul și nepotul lui Branko, dar și oameni cu care a cântat, dezvăluie povești tulburătoare despre un om care a intrat pentru totdeauna în conștiința românilor, prin opera sa remarcabilă. Una dintre primele sale melodii, „Drumașule din drum”, este emoționantă și amintește parcă de Ion Dolănescu.

În urmă cu peste o jumătate de veac, din Slatina Borului pleca către cele mai înalte culmi ale consacrării ca interpret de muzică populară românească, unul dintre cei mai rafinați cântăreți, ce avea să răscolească inimile și sufletele a mii și mii de români. Cântecele sale, profunde și expresive, vocea inconfundabilă și sufletul cald și deschis l-au dus pe Branko Olar pentru totdeauna în conștiința românilor din Serbia și, de acolo, în cea a întregii românități. Melodiile sale, aflate azi pe diferite conturi de Youtube, au sute de mii de vizualizări și sunt ascultate cu plăcere, atât de contemporanii săi, cât mai ales de oameni care nu l-au cunoscut niciodată. Este foarte greu să spui totul despre acest om monumental, dar nu e niciodată prea târziu să-i cinstești memoria și să îl așezi la locul pe care îl merită în galeria marilor rapsozi polupari români. Branko Olar s-a născut în anul 1948 în satul Slatina, de lângă oarșul minier Bor. Printre colinele unde a crescut Branko, astăzi domină tristețea și teama zilei de mâine, dar și poluarea extremă de la cariera de exploatare a aurului și cuprului din vecinătate. La doar 11 ani a rămas fără mamă, ucisă de boală și a fost crescut de bunica lui. Din acele vremuri cumplite au rămas două melodii care îți smulg lacrimi când le asculți. Una dintre ele evocă personalitatea bunicii și drama singurătății ei, cealaltă descrie sărăcia și disperarea în care a crescut marele artist: „Am crescut copil sărac!”

Am pornit pe drumul Borului, cum ar fi spus marele Branko, în melodiile sale, pentru a descoperi moștenirea acestui artist de excepție. După mai bine de două ore de mers, am ajuns la casa fiului său Deni, construită chiar lângă cea bătrânească în care a crescut, copil sărac, Branko, dar și sora lui mai mică Stana. Dincolo de tristețea locurilor ce par a fi sortite pustiirii, ca urmare a expansiunii exploatării miniere de aur de la Bor, aici trăiește o familie minunată. Soția lui Branko, Ruja, poartă și acum pe chip durerea despărțirii premature de cel pe care o moarte nemiloasă și violentă l-a răpit. Fiul lui Branko, Deni Olar și soția lui Jasmina, dar și fiul acestora, Borko, îl păstrează viu în amintire pe Branko, iar pozele pe care mi le-au arătat stau mărturie în acest sens. Aici începe poveste celui care a marcat pentru totdeauna muzica populară românească din Valea Timocului.

Împreună cu Deni Olar, pornim spre unul din cartierele mărginașe ale Borului, aflate chiar lângă haldele sinistre de steril rezultat din decopertarea munților purtători de aur. Se numește Brezonic, iar aici, într-o casă cochetă trăiește singur un bătrân de 85 de ani. Singur cu amintirile lui, cu trofeele cucerite prin muzică și cu mulțumirea că i-a fost primul mentor și tovarăș de veselie marelui Branko Olar. Se numește Pătru. Pătru Ljeperovic, dar i se spune Sljapa. Cântă la fluier și la saxofon, iar cu mulți ani în urmă Branko Olar a venit la el și au pornit împreună să revoluționeze folclorul zonei. Au cântat amândoi, dar și împreună cu alți tovarăși, mulți deja trecuți în eternitate, ani și ani, până în 1980, când Branko Olar înființează formația DUKATI. Bătrânul este fermecător, la fel ca și fotografiile păstrate, din care ne zâmbește Branko Olar.

Nea Pătru povestește cum a cântat, cum a compus și cum l-a cunoscut pe Branko. Spune că nu vrea să audă de politică și că nimeni nu știe mai bine ca el ce înseamnă să cânți la fluier printre oameni și să mergi la veselie cu tovarăși mândri precum Branko. Despre moartea lui Branko bătrânul nu spune prea multe, ci doar afișează o tristețe pe chip și o lacrimă discretă în coada ochiului. Dar se reface rapid, când îl rugăm să-i zică cu foc la fluier.

Lăsăm în urmă casa bătrânului Șljapa, pitită printre copaci, dar și emoțiile lăsate de felul plăcut în care i-am tulburat singurătatea și amintirile despre Branko, și purcedem pe străzile înguste ale oarșului Bor, către casa celei ce i-a fost alături în vremuri tulburi fratelui mai mare Branko Olar. Este vorba de Stana Janoșevici, sora marelui artist. Avea doar 8 ani când, împreună cu Branko au rămas orfani de mamă. O doamnă în vârstă, cu fața luminoasă, dar brăzdată de încercările vieții, ne poftește în salon și începe se depene amintiri. Stana îl poartă în suflet cu dor pe fratele ei și spune că au crescut cu adevărat săraci, dar și că, o mai tulbură și azi melodia aceea a lui Branko, „Am crescut copil sărac”.

Stana, sora marelui artist povestește, ca nimeni alta, cum a crescut necăjită alături de Branko și cum a ajuns el, peste ani, să fie cel mai mai mare interpret de muzică populară românească. Branko a pornit să cânte de mic, după cum spune femeia, „cu o armonică mică”. Dar ne mai povestește bătrâna și cum păstrează vie limba română în familie, unde le-a învățat pe nepoate să o vorbească corect. Povestea femeii aproape că nu mai are nevoie de niciun comentariu

Stana, sora lui Branko mai are și un alt talent ascuns, acela de a citi viitorul oamenilor, iar acest dar s-a manifestat cumva și în fatidicul an 1991, când Branko Olar a pierit într-un grav accident de circulație. Se pare că atunci ar fi spus că în acel an vor muri toți bărbații din familia Olar. Din păcate, chiar în 1991, mai întâi a murit tatăl lui Branko, iar la 40 de zile distanță a murit și Branko. Chiar și Deni Olar, fiul marelui artist a avut în acea zi neagră un accident de circulație, din care a scăpat ca prin minune.

Și marele Branko pare să fi avut premoniții, pentru că într-o melodie spune clar și limpede: „Am să mor, mândro, să mor, tot pe drumul al di la Bor”. Acolo și sfârșește, pe 25 noiembrie 1991, la mai puțin de un kilometru de casă. Se întorcea de la Bor unde fusese să cumpere cele trebuincioase pentru pomana de 40 de zile a tatălui său. Era o ceață groasă, iar un camion a intrat în depășire, chiar pe sensul său de mers. Impactul a fost mortal. Tragedia este, de altfel, descrisă, amănunțit, într-o baladă compusă de Ljubica Georgevici. Potrivit tradiției, celor morți li se compune o astfel de baladă.

Totuși, cele mai emoționante momente le trăim chiar în satul, în casa și pe ulița copilăriei lui Branko, la Slatina Borului. Deni Olar, fiul marelui artist cântă și el astăzi melodiile tatălui și chiar organizează anual, pe 29 august, un festival în memoria lui Branko, OLARIADA. Zeci și sute de poze, dar și discuri cu Branko sunt poate cele mai scumpe amintiri din casa familiei Olar de azi. Deni lucrează la cariera minieră și are doi copii, un băiat și o fată. Are și o soție minunată, Jasmina. Cu familia acesta frumoasă trăiește și Ruja, soția îndurerată a lui Branko Olar. La ieșirea din satul Slatina, la câteva sute de metri, stă mărturie piatra montată pe marginea drumului în locul fatidic în care a pierit marele interpret. Amintirea morții lui e sfâșietoare, dar moștenirea lui este monumentală, inegalabilă. Tot același sat cu ulițe în pantă, șerpuind printre coline, este și mai trist. Din cauza exploatării miniere din vecinătate, oamenii sunt în perspectivă de strămutare, iar poluarea aerului, a solului și a apelor este cumplită. Familia Olar își adunce aminte cu drag de cel ce a încântat cu glasul lui mii de oameni.

În 1980, Branko Olar și câțiva muzicanți de mare valoare înființează Orchestra DUKATI, o formație etalon, cu care în următorii 11 ani cunoaște adevăratul succes profesional. DUKATI mai există și astăzi, grație ultimului muzician din prima formulă a celebrei orchestre, ultimul care mai cântă și acum. DUKATI, condusă acum de saxofonistul Dragan Pîrvulovici, tovarășul lui Branko, are un succes fenomenla, atât în Serbia de Răsărit, cât și în toată Europa. În orchestră evoluează și cei doi fii ai saxofonistului, care i-au moșteni fabulosul talent. Am poposit acasă la Dragan, în satul Sanmarinovac de lângă Negotin, pentru a depăna povestea nemuritorului Branko Olar.

Dar Branko Olar a fost și un veritabil descoperitor și șlefuitor de talente. A învățat, la rândul lui, mulți tineri despre tainele muzicii populare și ale instrumentelor populare. Unul dintre elevii de succes ai marelui Branko Olar este Bobi Ionovici, unul dintre cei mai valoroși instrumentiști de azi. L-am găsit la Brza Palanka, la o petrecere de pomină, iar într-una dintre pauze ne-a vorbit și el de amintirea nepieritoare a lui Branko Olar.

Povestea lui Branko Olar este, deopotrivă, una tristă, dar și una optimistă. Deși a sfârșit tragic, în floarea vârstei, ca lovit de un crunt blestem, Branko a lăsat în urmă o moștenire imensă, inestimabilă și nepieritoare. Branko Olar este și va rămâne unul dintre cei mai mari rapsozi ai muzicii populare din Serbia de Răsărit. Să păstrăm mereu vie amintirea acestui om minunat!