Imprimă această pagină
Romeo Crîșmaru Scris de  Feb 20, 2016 - 173 Views

ȘCOLILE CU PREDARE ÎN GRAFIA LATINĂ CER AJUTOR

La Ministerul Educației din Republica Moldova a avut loc recent o ședințe de lucru, în cadrulcăreia s-a analizat situația în instituțiile de învățământ cu predare în grafia latină, amplasate în stânga Nistrului și în orașul Bender, subordonate ministerului. La întrunire au participat Ministrul Educației - Corina Fusu, vicepremierul Elena Cernei, șeful Direcției generale economie, patrimoniu și finanțe, Angela Sîrbu, șeful Direcției Învățământ preuniversitar Valentin Crudu, alți reprezentanți ai ministerului și managerii acestor instituții.

Ministerul Educației a solicitat întrevederea respectivă pentru a monitoriza situația din teritoriu, pentru a identifica problemele școlilor, dar și căile de soluționare a acestora.

Transportul elevilor,o problemă dificilă

Ion Popșoi, directorul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu" din Dubăsari, a precizat că în instituția pe care o reprezintă își fac studiile peste 340 de copii din 12 localități, însă asigurarea transportului elevilor spre școală este dificilă, închirierea autocarelor fiind foarte costisitoare.

Aceeași problemă a fost menționată și de către ceilalți manageri. Directorii au afirmat că liceele și gimnaziile lor dispun în totalitate de manuale și de cadre didactice, însă unii învățători au deja o vârstă înaintată. Întrebați despre modul în care au gestionat cei 100 de mii de lei per instituție, primiți din partea Guvernului Republicii Moldova, directorii au spus că i-au utilizat pentru reparații, procurarea echipamentului IT, dotarea bibliotecilor, transportul elevilor etc.

La finalul ședinței, ministrul Corina Fusu a accentuat ideea că Ministerul Educației este dispus să susțină în continuare instituțiile de învățământ cu predare în grafia latină, amplasate în stânga Nistrului și orașul Bender, iar propunerile directorilor vor fi examinate minuțios pentru a întreprinde măsurile necesare în vederea îmbunătățirii situației.

Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

Articole recente - Romeo Crîșmaru

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…