Imprimă această pagină
Romeo Crîșmaru Scris de  Mai 15, 2016 - 2881 Views

SE ÎNFIINȚEAZĂ CENTRUL DE INFORMARE AL ROMÂNIEI DIN BĂLȚI

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, aflat în perioada 12-14 mai 2016 în vizită de lucru în Republica Moldova, a participat, la 13 mai 2016, la semnarea înțelegerii dintre Ministerul Afacerilor Externe și Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, privind înființarea unui Centru de Informare al României.


Centrul de Informare din Bălți va contribui semnificativ la procesul de extindere a prezenței limbii române în regiune, fiind un vector important de promovare a culturii și civilizației românești. Principalele domenii de activitate ale Centrului vor fi axate pe acordarea de sprijin pentru proiecte și programe de perfecționare în limba română, ateliere tematice în domeniul istoriei, geografiei și civilizației românești, sesiuni de formare și familiarizare cu tematici ale Uniunii Europene, dezbateri pe teme de actualitate românească și acțiuni de promovare a României și a culturii românești. Dotarea acestuia va fi realizată din bugetul Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, iar accesul va fi gratuit pentru toți cei interesați de activitățile desfășurate de viitorul Centru de Informare al României din Bălți.

Un centru similar funcţionează din iunie 2015 la Comrat – Republica Moldova. De asemenea, la 11 mai 2016, a fost semnat un protocol pentru deschiderea unui Centru de Informare al României la Ismail, în Ucraina. Aceste demersuri se înscriu în strategia asumată de Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni privind întărirea legăturilor culturale cu comunitățile istorice românești.

Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

Articole recente - Romeo Crîșmaru

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…