Imprimă această pagină
Romeo Crîșmaru Scris de  Aug 23, 2016 - 3657 Views

ZIUA LIMBII ROMÂNE SĂRBĂTORITĂ ÎN TIMOCUL SÂRBESC

Ziua Limbii Române va fi sărbătorită în Podgorac (Bolievaț), Serbia în data de 30 august 2016 printr-o serie de evenimente culturale organizate de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni și Asociația pentru cultura românilor/vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum”.

Programul cuprinde un concert de muzică populară românească susținut de Mariana Căpitănescu la Podgorac și recitaluri de muzică bisericească și poezie.

Repertoriul Marianei Căpitănescu este format din cântece de o profundă vibrație sufletească, care au o notă aparte datorită farmecului interpretării.

De asemenea, vor avea loc un recital de muzică bisericească susținut de Corul Protopopiatului Daciei Ripensis „Sf. Mucenic Ioan Valahul" și un recital de poezie susținut de copiii și tinerii care participă la cursurile limbă, cultură și civilizație românească organizate lunar de Institutul Eudoxiu Hurmuzachi în cadrul parohiilor românești din localitățile Bor, Gornjane, Metovnita, Negotin, Malainița, Bobovo, Golubac.

Ziua Limbii Române va fi marcată și în comunitățile istorice din Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova.

Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

Articole recente - Romeo Crîșmaru

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…