Parohia de Horreum Margi și Isacova este singura din Serbia care poartă hramul celor doi sfinți, deși aceștia au trăit și au fost martirizați chiar în actuala capitală a Serbiei, acum aproape două mielnii. Aidoma sfinților ce ocrotesc acest lăcaș de cult, preotul Iel Buobu Lui și soția sa Rodica dăruiesc fiecare clipă a vieții lor lui Dumnezeu și românilor din Valea Moravei pe care i-au învățat încetul cu încetul să vină la slujbele în limba română și să nu își uite rădăcinile și identitatea milenară. Și pentru ca tabloul slujirii întru Hristos să fie complet, trebuie să mai amintim și faptul că fiica cea mare a preacucernicilor soți Buobu poartă numele de Eliseia, iar asta nu e întâmplător, deoarece locul actualei biserici a fost sfințit pe 14 iunie 2005, Ziua prăznuirii Sfântului Prooroc Elisei. Este prima biserică depe Valea Moravei în care se slujește în limba română după ce din anul 601, când Episcopia Română de Horreum Margi (Čuprija de azi) a fost distrusă de slavi, nimeni nu a mai slujit în limba română. Vă prezentăm o poveste tulburătoare despre credință, sacrificiu și dăruire, în numele lui Dumnezeu și pentru românii de pe Valea Moravei.
De mai bine de două secole, românii dintre Timoc și Morava luptă cu îndârjire pentru a-și păstra identitatea culturală, lingvistică și religioasă, tradițiile și obiceiurile strămoșilor lor și pentru a conserva valorile supreme ale sfântului neam românesc. Nu le-a fost ușor și nu le este nici acum ușor, cu toate că în ultimii 10 ani situația lor s-a mai dezghețat, au reușit să construiască câteva biserici românești, să se organizeze în asociații românești și, de trei ani încoace, să studieze limba maternă în școlile de stat din Serbia. Chiar dacă în martie 2012 România a condiționat începerea negocierilor de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană de respectarea drepturilor românilor din Valea Timocului, chiar dacă țara mamă România îi ajută cu proiecte și consultanță pe românii din Serbia și chiar dacă, odată începute aceste negocieri, Serbia a mai îndulcit situația comunității românești, lucrurile încă mai rămân confuze, disfuncționalitățile încă mai persistă, iar românii încă se mai luptă cu fantomele trecutului.
Aproape toți cunoaștem povestea dureroasă și încercările prin care a trecut părintele Boian Alexandrovici până a reuși să ridice Biserica de la Mălainița și a pune bazele Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis de la Negotin. Însă, la mare distanță, pe Valea Moravei, un alt preot trimis de Dumnezeu să îi adune în jurul său pe românii din Serbia de Răsărit, face apostolat, aducând slujbele în limba română în sufletele chinuite ale românilor din această zonă și împlinind profeția Sfântului Montanus. Mai mult decât atât, preacucernicul părinte Buobu Lui și soția sa Rodica reiterează misiunea creștină a soților Montanus și Maxima, le calcă pe urme și după mai bine de un mileniu și jumătate se confundă tot mai mult, prin tot ceea ce fac, prin toată bunătatea, credința și harul lor dumnezeiesc, cu predecesorii lor și ocrotitorii bisericii de la Isacova.
În bătaia vremii și a vremurilor
La 10 kilometri de orașul Čuprija, pe drumul spre Despotovac, într-o zonă în care, datorită reliefului deluros, casele se află la distanțe considerabile una de alta, în câmp, în bătaia permanentă a ploilor și mai ales a vântului, se ridică o biserică mică, dar atât de frumoasă și plină de har, în care duminică de duminică preacucernicul părinte Iel Buobu Lui slujește în limba română, împreună cu soția sa Rodica, născută în România, tot în familia unui preot, din zona Aradului. Cine va avea curiozitatea să treacă în Sfânta Duminică pe la această biserică românească va vedea că experiența unei asemenea slujbe este una copleșitoare, fascinantă. Părintele Buobu oficiază slujba religioasă în limba română, dar într-un mod și într-un grai aparte, atât de domol și de liniștitor, în timp ce Rodica îl ajută cântând dumnezeiește.
Experiența unei slujbe la prima biserică Românească din Valea Moravei este atât de tulburătoare încât, chiar dacă încerci să o descrii în cuvinte, nu poți înlocui nicicum trăirile intense pe care le simți acolo în biserica închinată Sfinților Martiri Montanus și Maxima, de la Marginea de Aur a Imperiului Roman.
Mica biserică de pe dealul dintre satele Isacova și Bigrenica este nu numai în bătaia vremii, potrivnice în special toamna și iarna, dar și în bătaia vremurilor. Nu puține sunt momentele grele prin care au trecut, aidoma ocrotitorilor bisericii ridicate de ei, soții Boubu Lui, până la ridicarea bisericii și a casei parohiale în care locuiesc împreună cu cele două fetițe ale lor, Eliseia și Haritina. Cu multe încercări, intră în posesia unui teren donat de familia Voin și Kosana Pîrvulovici, donația nefiind pe placul autorităților. Cu eforturi imense, cu sprijinul României, al Bisericii Ortodoxe Române, al Protopopiatului de la Negotin și al multor români minunați, lideri ai comunității românești din Serbia de Răsărit, visul părintelui Buobu de a ridica Biserica promisă lui Dumnezeu, întru împlinirea firească a profeției Sfțntului Montanus, se împlinește. Însă greutățile nu se termină, pentru că truda sa de a aduce la biserică pe credincioșii români și pentru a-i învăța limba română, la cursuri ținute cu greu și cu eforturi financiare proprii sau atrase de la DPRRP, continuă cahiar dacă nu întotdeauna activitatea sa a fost sau este pe placul celor care nu iubesc afirmarea identității religioase românești „în această latură de pământ", cum a spus preotul Montanus.
„Dumnezeu mi-a dat o palmă!"
Iel Buobu Lui, originar din satul Bigrenica, în apropierea locului în care azi slujește în limba română, nu a fost de la început preot, deși ascultându-i vorba ca un adevărat izvor de liniște sufletească, realizezi că Dumnezeu l-a ales pentru asta. Prima sa profesie a fost aceea de inginer în domeniul electrotehnic, dar o întâmplare nefericită avea să îl aducă aproape de Dumnezeu și pe calea de a fi cel ales să împlinească profeția Sfântului Montanus. Un accident destul de grav, produs de un arc electric devastator îl aduce la pragul dintre viață și moarte, iar depășirea cu bine a acestei cumpene teribile din viața lui, este apreciată de actualul preot Buobu ca un semn și ca un dar de la Dumnezeu, ca o salvare de la moarte întru îndeplinirea unei misiuni de apostolat.
„Dumnezeu face Lucrul Lui prin oameni. Eu la 21 de ani am avut așa o răscruce, unde de la Dumnezeu am primit o palmă, mă bucur pentru asta, eu am fost inginer de electrotehnică, am avut un accident la curent, a fost foarte grav, iar prin Lucrul Lui, Dumnezeu m-a lăsat în viață, iar eu m-am hotărât să dedic viața mea oamenilor și lui Dumnezeu. Prima biserică pe care am ridicat-o este în satul meu natal, Bigrenica, este una foarte frumoasă, în care acum slujește Biserica Ortodoxă Sârbă, dar am avut după aceea, atunci, o îndoială mare și m-am întrebat pentru ce românii noștri de aici nu se întorc spre Biserică, pentru ce ei caută rezolvarea problemelor lor la vrăjitoare, dar nu vin la biserică. În anul 2002 m-am întâlnit prima oară cu biserica noastră românească la Paris și când am auzit eu slujba în limba mea maternă și am auzit Doamne miluiește în limba română, atunci mi s-a descoperit rezolvarea problemei. Pentru a ajunge la inima oamenilor, trebuie să ai cheia cu care să o deschizi, iar cea mai bună cheie este Cuvântul lui Dumnezeu rostit în limba mamei, limba română", spune, cu multă emoție și cu vorba lui molcomă și plină de har, ca un izvor de liniște permanentă, părintele Buobu Lui.
Cum s-a născut visul de aur al părintelui Buobu, transmis peste milenii de Sfântul Montanus
Pe 14 iunie 2005, ziua în care este pomenit și sărbătorit Sfântul Proroc Elisei, în acel an fiind și cea de-a treia zi a Rusaliilor, atunci începe istoria Parohiei de Horreum Margi și Isacova, singura biserică din Serbia ce, după 1700 de ani, îi pomenește pe Sfinții Montanus și Maxima de la Sigidunum, iar după 1400 de ani, oficiază din nou slujba religioasă ortodoxă în limba română. În acea zi sfântă și binecuvântată de Dumnezeu, Preasfinția Sa Preasfințitul Părinte Dr. Daniil - Episcop al Episcopiei Bisericii Ortodoxe Române pentru românii din întreaga Serbie „Dacia Felix" pune temelia bisericii și sfințește locul, după ce terenul, în suprafață de 5.500 de metri pătrați fusese donat de familia Voin și Kosana Pîrvulovici din Isacova. „Deda Voina" așa cum îi spuneau cunoscuții și familia, a murit în anul 2008, însă Mama Kosana trăiește și vine și în ziua de azi la biserica românească, unde mereu părintele Buobu o spovedește și o împărtășește.
Tot în anul 2005, părintele Buobu înființează Asociația pentru limba, cultura și religia românilor de pe Valea Moravei și trece terenul primit ca donație pe numele acestei asociații.
Pe data de 20 iulie 2005, Iel Buobu Lui este hirotesit ipodiacon, la Kovin – Voivodiva, iar în luna august 2005 este sfințită crucea înălțată pe terenul viitoarei biserici, de către părintele protopop Boian Alexandrovici. Din acel an și până în anul 2009 se fac slujbe afară, sub cerul liber, lângă cruce, atât vara cât și iarna.
În anul 2009 este zidită Biserica și un an mai târziu, în 2010, este și pictată de o echipă de pictori bisericești conduși de pictorița Lăcrămioara Anton, din București, pictura fiind plătită printr-o donație a Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis, condus de părintele protopop Boian Alexandrovici. În această biserică au slujit mai multe înalte fețe bisericești, Episcopul Daniil fiind cel care a slujit cel mai des aici.
Parohia de la Isacova, unde slujește părintele Iel Buobu lui poartă denumirea de Horreum Margi, după Episcopia Romană cu același nume ce a existat în Horreum Margi (Čuprija de azi) până în anul 601, când a fost distrusă definitiv de slavi. În noiembrie 2010, Iel Buobu Lui este hirotonit preot de către Episcopul Daniil, înalta față bisericească ce l-a sprijinit mereu și pe care părintele Buobu îl consideră adevăratul său părinte spiritual. Este singura biserică din Serbia care poartă hramul Sfinților Montanul și Maxima din Sigidunum, martirizați la 26 martie 304 în Belgradul de azi. De altfel, spune părintele Buobu, din anul 601 și până în anul 2005, când s-a pus piatra de temelie a Bisericii de la Isacova, pe Valea Moravei nu s-a mai slujit în limba română.
Ctitor de biserici românești
Părintele Iel Buobu Lui și soția sa Rodica, aidoma preotului Montanus și al soției sale Maxima, nu sunt doar ctitorii bisericii de la Isacova, ci au mai ctitorit o biserică în satul Busur, aflat nu departe de Isacova. Este o biserică românească din lemn, aflată pe teritoriul comunei Petrovac, ridicată pe un teren donat de credinciosul Slobodan Tomici și sfințit în anul 2009 de Episcopul Daciei Felix – Daniil. Construcția Bisericii de la Busur se definitivează în anul 2013, cu sprijinul Comitetului de la Busur condus de un alt român al acestor locuri, domnul Anta Jurconu, iar lemnul din care a fost construită a fost donat de Dragu Abeloanei din satul Bigrenica.
Casa parohială
Alături de Biserica de la Isacova, familia Buobu Lui a ridicat și o casă parohială, în care există o sală de curs și o bibliotecă românească. Casa parohială se ridică între anii 2011 și 2012, din banii Patriarhiei Române. Lucrările din interior și cele destinate racordării la energie electrică s-au realizat din banii atrași prin proiectele finanțate de Departamentul Politici pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni (DPRRP). În casa parohială au început, în istorica zi de 15 iunie 2012, primele cursuri de limba română. Cu efortul soției preotului Buobu, Rodica, cursurile de limba română au devenit itinerante, prima localitate în care s-au desfășurat fiind orașul Petrovac na Mlavi. Timp de trei ani, aceste minunate cursuri au avut loc nu numai la Petrovac, ci și la Veliko Gradiște, Golubac, Bobovo, Poradin și Belgrad. Acesta a fost de altfel primul pas concret către ceea ce mult mai târziu, în noiembrie 2013, a însemnat introducerea cursurilor de limba română cu elemente de cultură națională în școlile de stat din Serbia de Răsărit.
