Imprimă această pagină
Romeo Crîșmaru Scris de  Mar 23, 2017 - 2490 Views

PRIMELE REZULTATE ALE EVALUĂRII PROIECTELOR

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a publicat rezultatele primei evaluării a proiectelor depuse până în data de 1 martie 2017. Evaluarea cererilor de finațare a avut loc în perioada 3-17 martie 2017 pentru proiectele înscrise, care au întrunit condițiile de evaluare. În ceea ce privește celelalte proiecte depuse, care au îndeplinit condițiile pentru a fi evaluate, MRP precizează că lucrările Comisiei de evaluare continuă, iar rezultatele vor fi publicate în perioada următoare.

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) anunță rezultatele evaluării din perioada 3 - 17 martie 2017 pentru proiectele înscrise, care au întrunit condițiile de evaluare până la data de 1 martie 2017. În această primă etapă au fost aprobate un număr de 33 de proiecte, care au obținut cel puțin 50 de puncte din cele 100 posibile. Numărul total de cereri de finanțare supuse analizei comisiei de evaluare a fost de 85, în perioada menționată, 52 dintre acestea fiind respinse, atât ca urmare a unui punctaj prea mic, cât și ca urmare a faptului că au fost declarate neligibile.

Lista proiectelor aprobate poate fi consultată AICI

Lista proiectelor respinse poate fi consultată AICI

MRP anunță că, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 321/2006, coroborat cu art. 4, lit. d, din Legea nr. 350/2005, solicitantul finanțării, care se consideră nedreptățit de rezultatele procesului de evaluare, selectare și aprobare a cererii de finanțare depusă de acesta, poate formula o contestaţie (vezi Anexa nr. 7 din Ghidul de Finanțare) care va fi trimisă spre soluționare Ministerului.

Contestația se va formula în scris și va cuprinde:

• datele de identificare ale contestatarului;

• titlul proiectului;

• motivele contestației;

• semnătura contestatarului sau a împuternicitului acestuia.

Contestațiile se trimit prin e-mail la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

De asemenea, contestațiile pot fi trimise și prin poștă, cu confirmare de primire sau se depun direct la registratura Ministerului în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la data comunicării rezultatelor.

Contestațiile vor fi soluționate de către comisia de contestații în termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării lor, prin admis sau respins. Rezultatul procesului de evaluare a contestațiilor va fi publicat pe site-ul Ministerului, însoțit de motivarea deciziei. În cazul în care contestația este admisă, Cererea de finanțare va fi reevaluată.

Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

Articole recente - Romeo Crîșmaru

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…