Imprimă această pagină
Mircea Popescu Scris de  Mar 19, 2019 - 4279 Views

Miss Badante 2019 – Roma

Duminică, 17 martie 2019, la Roma, a avut loc Concursul Miss Badante 2019. Evenimentul, ajuns la cea de-a V-a ediţie şi devenit deja unul de tradiţie printre românii din Italia, a reunit şi de această dată un public numeros.

Concursul a fost organizat şi prezentat de Elena Rodica Rotaru, o româncă deja consacrată în lumea modei din Italia. Alături de ea s-a aflat Ovidio Martucci, realizator TV italian, iar atmosfera a fost întreţinută de soliştii Victor de la Fundulea şi Florentina Mihai.

Juriul a fost format din: Arianna Edran di Lembo - preşedinte (Fashion Designer), Constantin Codreanu (deputat, preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor), Marcia Sedoc (actriţă, regizor, jurnalistă), Miruna Căjvăneanu (jurnalist), Polina Paniova (Miss Bulgaria), Giuseppe Pizzati (întreprinzător) şi Giada Stallone (jurnalist Piu Culture).

În cadrul concursului au participat concurente de toate vârstele, care au avut de trecut mai multe probe. În cele din urmă, juriul a decis că Mirela Serafim, originară din Constanţa, este câştigătoarea Concursului Miss Badante 2019.

Pe lângă premiu, câştigătoarea a mai primit o excursie într-un sfârşit de săptămână pe insula Ventotene (conferit de Pandataria Film), o cină romantică şi un coş cu produse culinare tradiţionale româneşti.

Mai trebuie amintit faptul că doamnele Constanţa Ardeleanu şi Elena Lefter (Lika Eventi) au pregătit pentru acest eveniment sarmale tradiţionale româneşti şi salată boeuf, iar soliştii Victor de la Fundulea şi Florentina Mihai au întreţinut atmosferea oferindu-le celor prezenţi momente de neuitat.

Etichetat cu
Mircea Popescu

Articole recente - Mircea Popescu

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…