Imprimă această pagină
Romeo Crîșmaru Scris de  Aug 29, 2021 - 49875 Views

O comună din Republica Moldova s-a înfrățit cu comuna mehedințeană Svinița, chiar de Ziua Independenței (VIDEO)

Discurs emoționant și dor de reîntregire rostit de primarul comunei Hansca, din Republica Moldova, la înfrățirea cu comuna Svinița din Mehedinți. Doamna primar Elena Moșneguțu și-a exprimat speranța că astfel de înfrățiri pot duce, picătură cu picătură, către idealul suprem al celor două țări: REUNIFICAREA. „E momentul întregirii familiei comunitare, a cercului de prieteni, când, iată, dăm mână cu mână peste Prut, trecându-l cu încrederea că mâine ne vom regăsi împreună în interiorul unui stat integru și stabil”, a declarat primarul comunei Hansca, Elena Moșneguțu.

Au fost momente emoționante la Svinița, cu prilejul celei de-a 22-a ediții a Festivalului Smochinelor! Comuna Svinița și comuna Hansca - din Republica Moldova au semnat un acord de înfrățire și cooperare, chiar pe 27 august 2021, Ziua Independenței Republici Moldova. Cu acest prilej, primarul comunei Hansca, doamna Elena Moșneguțu, a rostit un discurs emoționant în care și-a exprimat dorința reunificării celor două state surori.

„Momentele prin care autoritățile publice de pe cele două maluri ale Prutului realizează aceste acorduri de înfrățire și cooperare, reprezintă, fiecare dintre ele, o picătură mai mică sau mai mare de realizare a unui ideal comun pe care ni-l dorim înfăptuit de mai bine de 100 de ani și cred eu și generațiile noastre, că generațiile care vor urma vor înțelege că este o necesitate vitală a acestui neam reunificarea Principatelor Române, așa cum s-a făcut acum 103 ani în urmă. Astăzi cu o mândrie în suflet, izvorâtă din dragoste de neam și țară, sunt alături de voi, de Ziua Independenței Republicii Moldova. Astăzi, Moldova de dincolo de Prut își marchează cei 30 de ani de existență. Vă mulțumim pentru oportunitatea pe care ne-ați oferit-o, în această zi istorică pentru Republica Moldova!”, le-a spus doamna primar al comunei Hansca, celor prezenți la ceremonia de semnare a acordului.

Acordul de cooperare și înfrățire între comunele Svinița și Hansca a fost semnat de primarul comunei Svinița – Nicolae Curici și primarul comunei Hansca, din raionul Iloveni, Elena Moșneguțu.

Vizionați întregul discurs în materialul VIDEO atașat! Merită savurat minut cu minut!

Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

Articole recente - Romeo Crîșmaru

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…