Imprimă această pagină
Romeo Crîșmaru Scris de  Oct 05, 2016 - 1905 Views

ZIUA MONDIALE A EDUCAŢIEI ȘI ÎNCEPEREA ANULUI UNIVERSITAR, DOUĂ SĂRBĂTORI DE SUFLET

Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, cadru didactic de profesie, fostul ministru delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare a transmis un mesaj emoționant cu ocazia Zilei Mondiale a Educației. În opinia parlamentarului, un astfel de moment trebuie marcat cu apreciere şi respect, cadrele didactice fiind eroii necunoscuți pe care trebuie să îi omagiem cu această ocazie. La fel de importantă este și ziua în care a început noul an universitar.

„Sărbătorim astăzi Ziua Mondială a Educaţiei, o zi dedicată pedagogilor şi muncii pe care aceştia o depun pentru desăvârşirea tinerelor generaţii. Un astfel de moment trebuie marcat cu apreciere şi respect, el trebuie să fie prilej pentru a celebra poveştile de succes ale învăţământului românesc, fie că este vorba despre performanţele remarcabile ale olimpicilor români în competiţiile internaţionale ori despre devotamentul cu care un învăţător dintr-un sat românesc se apleacă asupra caietelor de caligrafie ale elevilor săi.

Învăţământul românesc îşi caută încă împlinirea, trecând prin etape succesive de reformă, însă acest lucru nu poate şi nu trebuie să minimalizeze eforturile pe care mii de cadre didactice le fac, în întreaga ţară, pentru a asigura nu doar cursivitatea, ci mai ales calitatea actului de educaţie. Pe aceşti eroi necunoscuţi trebuie să îi omagiem prin sărbătoarea de astăzi.

Astfel de educatori regăsim în toate comunităţile româneşti din lume. În fiecare şcoală românească de peste hotare, cu fiecare oră de curs dedicată limbii şi culturii noastre, profesorii români sădesc şi cultivă o recoltă inestimabilă, asigurându-se că mii de copii şi tineri români îşi descoperă şi îşi păstrează legătura cu România.

Atunci când este vorba despre aceşti dascăli ori despre colegii lor de acasă, se cuvine ca societatea românească să le celebreze dăruirea şi străduinţa şi să le asigure condiţiile optime pentru munca atât de importantă pe care o fac, astăzi şi în fiecare zi, pentru copiii noştri. În calitate de cadru didactic, îi salut şi îi felicit pe toţi educatorii României!”

Începutul de octombrie aduce și deschiderea anului universitar

„Cu ocazia începerii noului an universitar, urez studenţilor şi cadrelor didactice succes şi multă putere de muncă. Energia, creativitatea şi interesul lor pentru dezvoltarea personală şi profesională trebuie să fie reflectate nu doar în calificative şi în diplome, ci mai ales în identificarea unei vocaţii autentice şi în contribuţia pe care cunoştinţele şi performanţele lor o pot avea la progresul României.

Adresez aceleaşi calde urări bursierilor români veniţi de pretutindeni, din comunităţile din jurul graniţelor şi din diaspora. În afară de gândul de bun venit, ştiu că aceşti tineri studioşi vor găsi în România atenţia, căldura şi sentimentul apartenenţei la tot ceea ce înseamnă identitatea românească, din punct de vedere lingvistic, cultural şi spiritual.

Nu în ultimul rând, doresc să îmi exprim speranţa că toţi tinerii aflaţi acum pe drumul cunoaşterii, în universităţile din România, vor beneficia aici, acasă, de oportunităţile şi deschiderea necesare pentru ca potenţialul lor să se regăsească pe deplin atât în împlinirea proprie, cât şi în consolidarea unei clase de mijloc cu o voce puternică într-o societate românească modernă, democratică, prosperă şi profund europeană.”

Angel TÎLVĂR
DEPUTAT PSD DE VRANCEA

Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

Articole recente - Romeo Crîșmaru

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…