Imprimă această pagină
Romeo Crîșmaru Scris de  Mar 09, 2016 - 2311 Views

LEGENDA CELOR 44 DE PAHARE

Mucenicii sau Măcinicii, cum i se mai spune în unele zone, este sărbătoarea tradițională românească ce vine să încheie zilele babelor. Pe 9 martie, an de an, sărbătoarea ce mai reprezintă și „venirea zilelor moșilor", ar trebui să aducă cu ea bucuria zilelor calde ale noii primăveri. De ce i se mai spune și „ziua bărbaților" sau „44 de pahare", e o altă poveste interesantă.

În această zi de 9 martie se fac, în mai multe zone ale țării, ritualuri de alungare a gerului, cele mai cunoscute fiind lovirea pământului cu bâte sau maiuri pentru a intra căldura.
Totuși, cea mai interesantă dintre legende rămâne cea a paharelor care, chipurile, trebuie băute în această zi, iar aceste nu sunt puține, ci taman 44. Legenda vine din Moldova, unde se vorbește de ziua celor 44 de Sfinți, cu toate că tradiția creștină arată că au fost 40 de mucenici.

Tradiția populară, conform căreia bărbații beau 44 de pahare cu vin, vine însă din origini geto-dacice, deoarece atâtea zile sunt între 9 martie și 23 aprilie, ziua când se sărbătorește Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Ca atare, secretul celor 44 de pahare de aici provine, ca și credința eronată că au fost 44 de Sfinți Mucenici și nu 40, iar bărbații se grăbesc să bea cele 44 de pahare și chiar se spune că pe 9 martie ei trebuie sărbătoriți după ce, cu o zi înainte, pe 8 martie, ei le-au sărbătorit pe doamne.

Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

Articole recente - Romeo Crîșmaru

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…