Imprimă această pagină
Nicolae Hauca Scris de  Apr 23, 2016 - 602 Views

ACORDUL PRIVIND GRATUITATEA VIZELOR PENTRU UCRAINENI VA FI SEMNAT LA 6 MAI

Ucraina și România vor semna, pe data de 6 mai 2016, un acord privind gratuitatea vizelor pe termen lung pentru cetățenii ucraineni, potrivit unei declarații făcute recent, la București, de către președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, la conferința de presă comună cu președintele României, Klaus Iohannis.


„Am lăsat ceva de semnat miniștrilor noștri de externe, când se vor întâlni, la 6 mai, la deschiderea consulatului României din Solotvino/Slatina. Sperăm că atunci va fi semnat acordul privind gratuitatea vizelor pe termen lung pentru cetățenii ucraineni și salut acest lucru” – a menționat Petro Poroșenko, la București.

În cadrul vizitei președintelui Poroșenko la București, Ucraina și România au mai semnat un acord privind patrularea comună a frontierelor de stat, ce va permite ambelor părți să lupte mai eficient cu corupția, contrabanda și migrația ilegală, precum și un acord de colaborare în domeniul transporturilor militare, ce va permite dezvoltarea colaborării între ministerele apărării ale celor state.

La rândul său, președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, la conferința de presă comună: „O altă temă a discuţiei a fost rolul important al minorităţilor - al celei româneşti din Ucraina şi al celei ucrainene din România - pentru relaţia noastră bilaterală. Acestea pot să reprezinte un foarte important element de legătură între statele noastre, care să sprijine consolidarea relației noastre bilaterale. Minoritatea ucraineană din România beneficiază de un sprijin considerabil din partea statului român - aproximativ 1,6 milioane de euro/an. Am discutat cu Preşedintele Poroşenko cu privire la nevoia de a răspunde mai bine necesităţilor şi doleanţelor românilor din Ucraina. Reluarea activităţii Comisiei Guvernamentale pentru Minorităţi, după o pauză, prea lungă, de 10 ani, va contribui, cu siguranţă, la atingerea acestui obiectiv. De asemenea, ne dorim să intensificăm cooperarea dintre cele două ţări atât în domeniul cultural, cât şi educaţional. Sperăm ca Institutul Cultural Român de la Kiev să înceapă să funcţioneze cât mai repede posibil, alături de filiala de la Cernăuţi. Am discutat, totodată, de mai buna aplicare a Acordului de mic trafic de frontieră, de avansarea proiectelor de infrastructură și de deschiderea de noi puncte de frontieră. Asemenea măsuri au un puternic impact asupra calităţii vieţii cetăţenilor din cele două ţări şi asupra întăririi legăturilor dintre aceștia. În acest sens, deschiderea cât mai rapidă a consulatului României de la Solotvino este foarte importantă”.

Etichetat cu
Nicolae Hauca

Articole recente - Nicolae Hauca

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…