cache/resized/c67d695c8f8aec7f698da0c2d3677e7e.jpg
EVENIMENTE
Începând de la 10 noiembrie 2024, pentru toți cetățeni din afara Uniunii Europene, aproape 60 de țări (Țările
cache/resized/6d01f559569f0b74b9f96228ed36f22d.jpg
EVENIMENTE
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat joi că se desfășoară eforturi pentru a apropia
cache/resized/8fca2d426677035476f40b0c60769c6a.jpg
SERBIA
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat, în fața presei, la Bruxelles, că Belgradul a îndeplinit toate
cache/resized/0e5acfd9d42b5034fcae666c39097a12.jpg
SERBIA
În septembrie 2015, Legea Cetățeniei Române (21/1991) s-a modificat, prin adăugarea unui nou articol, 8.1, care permite
cache/resized/1f85e70c9e71096d1b77146e6581a30a.jpg
VELIKO GRADISTE
Românii din Veliko Gradiște, Serbia, au sărbătorit Ziua Limbii Române, alături de oaspeți de seamă veniți de la Liceul
cache/resized/4e0b0bbe13df724f2f73d793af4a5dde.jpg
KLADOVO
Centrul Cultural Românesc din Kladovo a fost, marți, 20 august 2024, gazda unui inedit eveniment cultural, organizat de
cache/resized/9998356da01980f2ca52e5c1466eb398.jpg
EVENIMENTE
Radu Cosma, director al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a vorbit, în cadrul emisiunii „România la zi”,
cache/resized/f237f4509735f76baf6b0f7dd74c7a71.jpg
NEGOTIN
Autoritățile din Serbia au început extragerea epavelor navelor scufundate în al Doilea Război Mondial în Dunăre, în
cache/resized/562c3cda0e22297600fe1413722ad83b.jpg
KLADOVO
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj organizează în data de 20 august un
cache/resized/374fdef9fd5d4c80949ec8cb8787057f.jpg
KLADOVO
Cea de-a 20-a ediție a deja popularului festival ETNO din Kladovo a avut loc în perioada 18 - 21 iulie 2024. Trupele
Romeo Crîșmaru Scris de  Sep 01, 2021 - 13869 Views

ROMÂNII DE LÂNGĂ NOI s-au reunit la Kucevo, de ZIUA LIMBII ROMÂNE (VIDEO) Recomandat

ZIUA LIMBII ROMÂNE a fost sărbătorită, la Kucevo – Serbia, cum nu se putea mai frumos și mai emoționant! Două evenimente de marcă s-au derulat în clădirea Centrului Cultural din localitate: Proiectul educațional internațional „Românii de lângă noi” și Simpozionul internațional „Portrete de dascăli – de la Sandu Cristea Timoc la Vesna Schubert”. Cele două evenimente au succedat un moment important din viața Uniunii Românilor din Serbia, alegerea conducerii pentru un mandat de doi ani. Cele mai importante momente, în VIDEO aflat deasupra!

Au fost momente emoționante și înălțătoare, duminică 29 august 2021, în sala Centrului Cultural din Kucevo, orașul inimă al Regiunii Homoljie din Serbia de Răsărit, o regiune cu o populație majoritară de etnici români. După ce Uniunea Românilor din Serbia (URS) și-a finalizat Adunarea Generală și și-a ales conducerea, au urmat două evenimente de înaltă ținută, organizate și cu sprijinul nemijlocit al URS, dar mai ales cu sprijinul unor oameni cu suflet mare de români: inspectorul școlar DALIA CÎRSTEA de la Compartimentul de Geografie, Istorie și Științe socio-umane din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Olt și VIOREL DOLHA – președintele Asociației Generale a Învățătorilor din România. Este vorba despre proiectul educațional, cu participare internațională, „Românii de lângă noi” și de simpozionul internațional „Portrete de dascăl - de la Sandu Cristea Timoc la Vesna Schubert”.

Despre proiectul ,,Românii de lângă noi”

Proiectul își propune să-i învețe pe elevi să conștientizeze și să respecte valorile democratice, cultural – istorice, simbolurile unității, toleranței, bunei conviețuiri. Obiectivele proiectului coordonat de doamna inspector școlar Dalia Cîrstea, sunt: Promovarea valorilor morale, a ideilor de normalitate și toleranță în societatea românească; Organizarea si promovarea de activități culturale, acțiuni civice în sprijinul conservării patrimoniului cultural material și imaterial- istoric, artistic și spiritual; Implicarea tinerilor din România în proiecte şi programe educaţionale, naţionale şi internaţionale; Susţinerea unor manifestări care au legătură cu obiceiurile şi tradiţiile românești şi, în general ale tuturor zonelor în care aceștia trăiesc; Organizarea de spectacole în limba română, dar nu numai, având drept tematică obiceiuri şi tradiţii ale poporului român dar şi ale altor popoare; Promovarea limbii române şi a folosirii corecte a acesteia; Beneficiarii proiectului sunt tineri din România, Serbia, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria, Albania, Ungaria, implicaţi, părinţii şi familiile acestora, cadrele didactice, membrii comunităţii locale.

Totodată, Ziua Limbii Române a fost sărbătorită, pe Valea Timocului, în cel mai frumos spirit românesc de români și cadre didactice din Bucovina de Nord, Basarabia, Bulgaria, Ungaria, dar și din România, din județele Olt, Dolj, Argeș, Galați, Brăila, Neamț, Tulcea, Vrancea, Arad, Timiș și Bihor.

Simpozionul „Portrete de dascăli”

Simpozionul a reunit discuții emoționante care și-au dorit să evoce un arc peste timp despre dascălii de limba română ce și-au pus amprenta pe învățământul de limba română din Serbia de Răsărit, cu toate piedicile și greutățile traversate. Cei doi dascăli care au constituit un fel de alfa și omega al arcului peste timp sunt Sandu Cristea Timoc și Vesna Schubert. Dacă despre Sandu Cristea Timoc și dragostea lui nemărginită pentru comunitatea românească din care a fost alungat de către autoritățile statului sârb, știm cu toții, despre Vesna Schubert, se cuvine să amintim faptul că această învățătoare cu un suflet de aur a fost primul președinte al Asociației Cadrelor Didactice de Limba Română din Serbia de Răsărit și a fost primul dascăl care a predat copiilor de etnie română, limba strămoșilor noștri. Pentru curajul său, doamna Vesna Schubert a fost prigonită de autoritățile sârbe și a suferit diverse atacuri, cărora le-a rezistat cu stoicism. Din păcate doamna profesor Vesna Schubert, a încetat din viață cu doi ani în urmă, în floarea vârstei, lăsând o moștenire de suflet ce trebuie dusă mai departe.

„Proiectul are ca obiectiv să facă cunoscute comunitățile românești de pe lângă toate granițele României. Acest proiect unește și ne-am bucurat tare mult să ne vedem aici cu toții, să cântăm românește, să vorbim românește și să discutăm sincer despre viața și problemele fiecărei comunități”, a declarat coordonatorul proiectului, inspectorul școlar Dalia Cîrstea.

„Este un proiect minunat și un simpozion care poartă numele a doi dascăli de marcă ai acestor meleaguri. Activitatea este importantă, pentru că românii de aici au nevoie să simtă că suntem alături de ei cu sufletul. Ne bucurăm că toți acești oameni se mai adună și că mai au curajul să lupte. Suntem întristați totuși că la 1 septembrie 2021 aici în Serbia începe școala, iar autoritățile sârbe or să vină cu aceeași scuză că nu sunt profesori de limba română”, a declarat președintele Asociației Generale a Învățătorilor din România, profesorul Viorel Dolha.

Etichetat cu

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

 

 

RECOMANDATE

Contact Info.

  • Jurnal Românesc este în slujba românilor de pretutindeni. Așteptăm sugestiile, informațiile și problemele dumneavoastră la adresele portalului.
  • Drobeta Turnu Severin.
  • +40 728 317685
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…