Imprimă această pagină
Romeo Crîșmaru Scris de  Mar 17, 2018 - 6630 Views

UN NOU LOT DE CETAȚENI ROMÂNI ÎN SERBIA

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Încă 29 de români din Serbia au obținut cetățenia română, printr-un ordin emis în data de 16 martie 2018. Spre diferență de precedentele două ordine, de această dată pe listă apar mai multe personalități, lideri ai comunității românești din Valea Timocului și profesori de limba română. VEZI CINE SUNT ACEȘTIA!

Autoritatea Națională pentru Cetățenie a publicat, pe 16 martie 2018, cel de-al treilea ordin privind acordarea cetățeniei pe baza articolului 8 indice 1. Ordinul conferă această calitate unui număr de 29 de etnici români din Valea Timocului și Voivodina. Odată cu acest ordin, numărul celor care intră în rândul cetățenilor români cu drepturi depline, din Serbia, se ridică la 53 de persoane. Nici unul dintre aceștia nu a depus încă jurământul de credință față de România, dar aceasta e doar o chestiune de timp. Potrivit legii, jurământul se depune în maxim 6 luni de la emiterea ordinului.

Spre diferență de primele două ordine ale ANC, de această dată pe listă apar nume de notorietate printre românii din Valea Timocului, mai exact doi lideri ai comunității românești și doi dintre profesorii de limba română care au predat la primele cursuri oficiale de limba română cu elemente de cultură națională din Serbia de Răsărit. Este vorba despre:

Dragan Demicipreședintele Federației Românilor din Serbia și fost vicepreședinte al singurului partid românesc din Valea Timocului – Partia Democrată a Rumânilor din Serbia;

Vlada Savici – președintele Asociației Renașterea Românilor Serbia;

Slavișa Trailovici, din Boljevac, este primul învățător din această zonă care a predat copiilor limba română, în anul 2013, când Serbia a permis introducerea limbii materne în școlile de stat. Dascălul preda limba română în satul Podgorac, unde în primul an interesul pentru limba română a crescut în rândul părinților români și îi ducea pe copii la școală cu mașina proprie, pentru ca aceștia să nu abandoneze cursurile;

Una Vasiljevici tânăra profesoară de limba română care și astăzi le dezvăluie copiilor tainele limbii române în multe localități din Valea Timocului.

Vezi cine este Dragan Demic, AICI

Vezi cine este Slavișa Trailovici, AICI

Vezi cine este Vlada Savici, AICI

Iată lista ultimilor români din Serbia care au primit cetățenia română, pe data de 16 martie 2018:

 

Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

Articole recente - Romeo Crîșmaru

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…