Un interviu tulburător despre nepăsare și indolență! Mărturii despre distrugerea patrimoniului strămutat pe Insula ADA KALEH: „Am încercat să ajung la cimitir, dar m-am rătăcit, deși am mai fost de 20 de ori pe insula asta!”
AHMET ENGUR spune că a vrut și încă mai vrea să ajute, dar nimeni nu îl bagă în seamă. Nici măcar Direcția Locală de Patrimoniu și nici măcar propria comunitate turcă din România.
Reporter: Cine credeți că este de vină pentru ceea ce vedem astăzi aici? Iată, nu am putut ajunge la cimitir din cauza bălăriilor. Cine ar putea fi de vină?
AHMET ENGUR: Da, am încercat să mergem la cimitir, dar ne-am rătăcit. Deși am mai fost de 20 de ori pe insulă, m-am rătăcit, nu știu pe unde să o iau, sunt bălării, nu e nicio potecă, niciun indicator.
Reporter: Am înțeles că ați fi dorit să mergeți la mormântul mamei!
AHMET ENGUR: Da, aș fi vrut să merg să mă rog la mormântul mamei, înmormântată pe această insulă acum vreo 53 de ani. E singura care a fost înhumată direct aici, restul mormintelor sunt strămutate de pe Insula ADA KALEH.
Reporter: Ați cerut până acum sprijin?
AHMET ENGUR: Am cerut, DA! Dar, cum să vă spun, vorbesc în vânt! Eu vorbesc și eu aud!
Reporter: Cui i-ați cerut sprijinul?
AHMET ENGUR: La televiziuni, peste tot, dar cuvintele mele nu s-au auzit, din păcate, la cei care trebuie!
Reporter: Ați mers la cineva, la o autoritate locală, națională, la Ministerul Culturii?
AHMET ENGUR: Am făcut, acum vreo câțiva ani, o cerere la Consiliul Județean, ca să pună o placă, vizavi de locul unde a fost Insula ADA KALEH: „Aici a fost ADA KALEH-ul”! Sunt două parcări acolo lângă Dunăre, unde a fost Insula. Am stabilit eu unde să punem, să facem o reclamă ceva!
Reporter: Ați primit vreun răspuns la cererea dumneavoastră?
AHMET ENGUR: Nu, nu am primit niciun răspuns. Între timp a venit și pandemia și s-a stopat totul. Culmea, m-au angajat la Cetatea Medievală, mi-au făcut un contract pe perioadă nelimitată. Când m-am dus să îi întreb ce trebuie să fac, cu ce să ajut, s-au ascuns de mine. Nu știa nimeni ce trebuie să fac, de ce m-au angajat, iar după 3 luni, o doamnă blondă de la Cetate mi-a spus: „Domnule, asta e, v-am dat niște bani și asta a fost!”. Când m-am dus să le cer socoteală, directorul și ceilalți s-au ascuns (întreaga mărturie în materialul VIDEO!).
Reporter: Cum ar trebui să arate insula? Cum v-o imaginați dumneavoastră, pe viitor?
AHMET ENGUR: Vai de mine, la câți bani s-au băgat aici, putea arhitectul orașului să facă un proiect și se rezolva. Eu nu sunt arhitect, îmi dau cu părerea, dar un arhitect poate face un proiect adevărat. Nu să facă studii de fezabilitate și altele de astea fără finalitate!
Reporter: Credeți că ar trebui conservat ce se află acum pe insulă sau să se construiască aici și alte clădiri?
AHMET ENGUR: Se poate face orice! De exemplu o stațiune climaterică. Vedeți și dvs. ce aer curat este aici! Este tehnologie acum, se pot construi poate și clădiri.
Reporter: Vă rugăm să ne spuneți ceva despre comunitate, câți mai trăiesc din perioada ADA KALEH.
AHMET ENGUR: Din generația mea au mai rămas foarte puțini de pe insulă, dar am descendenți, care știu prea puțin despre Insula ADA KALEH. Eu vorbesc cu copiii mei, le povestesc, dar atât!
Reporter: Sunteți, practic, printre ultimii supraviețuitori de pe ADA KALEH!
AHMET ENGUR: Da, sigur că da! Zilele trecute am împlinit și eu 80 de ani...
Reporter: La mulți ani! Sănătate multă!
