Imprimă această pagină
Romeo Crîșmaru Scris de  Apr 27, 2016 - 3494 Views

FESTIVALUL DE PAȘTE AL ROMÂNILOR DIN TIMOC

Marți, 3 mai 2016, va avea loc la Mălainița, în Serbia, Festivalul de Paște al românilor din Timoc, eveniment cu tradiție organizat în parteneriat de asociații ale românilor din Timoc, sub patronajul Parohiei Ortodoxe Române din Mălainița și Remesiana, și sprijinit și în acest an de Institutul Cultural Român, prin Direcția Români din Afara Granițelor și Limba Română.

Programul va cuprinde spectacole de muzică și dansuri populare românești ale unor ansambluri locale, soliști și dansatori români/vlahi din Timoc (NE Serbiei), respectiv din satele cu populație majoritar românească, respectiv din Lubnița și Bogovina. Din România, un recital extraordinar îl va susține interpreta de muzică populară Mariana Ionescu Căpitănescu, alături de grupul folcloric „Ciuleandra” din Ploiești, județul Prahova. Corul Protopopiatului Daciei Ripensis, „Sf. Mucenic Ioan Valahul“, va interpreta în deschidere o serie de cântece bisericești specifice sărbătorilor pascale.

„Manifestarea va avea loc începând cu ora 9.00, pe pajiștea din fața Bisericii Sf. Arhangheli și Preacuvioasa Maica Parascheva din Mălainița, simbolul românismului din Timoc, și va fi precedată de slujba religioasă oficiată de protopop iconom stavrofor Boian Alexandrovici, vicarul Timocului, alături de preoți ai protopopiatului Daciei Ripensis”, se arată în comunicatul oficial transmis de biroul de presă al ICR.

Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

Articole recente - Romeo Crîșmaru

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…