Imprimă această pagină
Romeo Crîșmaru Scris de  Noi 24, 2019 - 5758 Views

EUGEN TOMAC A VOTAT ÎN VALEA TIMOCULUI

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a votat astăzi la Consulatul General al României de la Zaječar, Serbia. „Am ales să fiu alături de comunitatea românească din Valea Timocului invitat fiind la un eveniment, dar și pentru a atrage atenția asupra obligației pe care o avem de a nu-i abandona pe românii de aici”, a precizat Tomac.

„Președintele României trebuie să își îndrepte atenția și către cei care sunt nevoiți să lupte pentru a-și apăra identitatea, cultura și tradițiile românești. România este model în ceea ce privește respectarea drepturilor minorităților, iar președintele trebuie să se asigure ca și românii să aibă parte de același tratament în alte state. Avem în Serbia o comunitate numeroasă de români care nu au școli, nu au biserici și nu sunt reprezentați în administrația locală conform ponderii lor. Asta în condițiile în care, în 2012, România a condiționat votul său pentru parcursul european al Serbiei de respectarea Protocolului bilateral privind protecţia minorităţilor naţionale. Am votat astăzi alături de românii din Valea Timocului cu speranța că Președintele României ca membru în Consiliul European, va contribui activ la extinderea Uniunii Europene în Balcani, dar și la est de Prut”, a scris liderul PMP, pe pagina sa de Facebook.

Până duminică, la ora 13:00, la cele 4 secții de votare din Serbia votaseră 255 de persoane. La consulatul din Valea Timocului erau 18 voturi.

Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

Articole recente - Romeo Crîșmaru

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…