Imprimă această pagină
Romeo Crîșmaru Scris de  Sep 12, 2016 - 880 Views

ANGEL TÎLVĂR: „O ZI DE SĂRBĂTOARE, ATÂT ÎN ŞCOLILE DIN ŢARĂ, CÂT ŞI ÎN CELE DIN COMUNITĂŢILE ROMÂNEŞTI”

Fostul ministru delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, deputatul Angel Tîlvăr, a transmis un mesaj emoționant cu ocazia începutului noului an școlar 2016 – 2017. „Ziua de 12 septembrie este una de sărbătoare nu doar în şcolile din ţară, ci şi în cele din comunităţile româneşti de pretutindeni”, spune fostul ministru al românilor de pretutindeni, într-un comunicat de presă.


„Ziua de 12 septembrie este una de sărbătoare nu doar în şcolile din ţară, ci şi în cele din comunităţile româneşti de pretutindeni. Mai mult ca oricând, este important să subliniem importanţa acestor forme de învăţământ în promovarea identităţii lingvistice şi culturale şi în conservarea tradiţiilor româneşti, peste tot în lume. Este important să acordăm întreaga noastră apreciere şi întregul nostru sprijin românilor de peste hotare care se mobilizează, adesea cu eforturi substanţiale, pentru ca limba, obiceiurile şi spiritualitatea noastră să poată fi transmise, cu dragoste şi respect, copiilor şi tinerilor români din aceste comunităţi.

Prima zi a unui nou an şcolar este, întotdeauna, un moment de emoţie şi de speranţă. Pentru elevi, părinţi şi cadre didactice, ea marchează începutul unei noi etape în importantul şi ambiţiosul proiect care este educaţia, ca fundament pentru o construcţie individuală solidă.

Un asemenea început trebuie marcat nu doar în sensul său festiv, ci şi în însemnătatea sa reală, ca obiectiv major al destinului colectiv. Calitatea, rezultatele şi perspectivele sistemului de educaţie trebuie să rămână o prioritate autentică pentru România. Generaţiile prezente şi viitoare trebuie să crească şi să se formeze în jurul unui miez consistent de valori umane, spirituale şi naţionale, dar şi în pas cu progresul rapid şi complex al societăţii globale.

Succes în noul an şcolar şi numai note de 10 (zece) tuturor elevilor, părinţilor şi profesorilor români!”

Angel TÎLVĂR, deputat PSD

Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

Articole recente - Romeo Crîșmaru

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…