Imprimă această pagină
Romeo Crîșmaru Scris de  Noi 14, 2017 - 4148 Views

PESTE 20 DE ȘCOLI ROMÂNEȘTI ÎNSCRISE ÎN PROIECTUL „BASM ROMÂNESC”

„Basmul românesc” își începe a doua călătorie și ajunge la elevii români din comunitățile din afara granițelor țării. Primul paragraf din basm va fi scris de elevii Asociației Proiect Pro Europa din Suceava, începând cu 1 decembrie 2017. Apoi, elevii din școlile românești din Grecia, Italia, Spania, Ucraina, Germania, Franța și România vor continua basmul colectiv. Fiecare paragraf scris de copii va fi reprezentat printr-un desen ce va sugera ideea principală a paragrafului. Ordinea în care școlile vor contribui la realizarea basmului este cea în care s-au înscris în proiect.


Forma finală a celei de-a doua ediții a „Basmului românesc” va prinde contur într-o ediție tipărită, care va fi lansată pe data de 1 decembrie 2018, ziua marcării Centenarului Marii Uniri. Toți elevii care contribuie la scrierea basmului vor fi menționați drept autori atât în ediția tipărită, cât și în cea online și vor primi câte un exemplar din „Basmul românesc”, ediția a II-a.

Prima ediție a proiectului „Basm românesc” a fost iniţiată de IEH în anul 2013.

Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pretutindeni (IEH), instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, relansează acest proiect cu scopul ca, pe durata unui an, să stimuleze elevii români de pretutindeni să conceapă împreună un basm, argument al unității lor identitare, indiferent de locul în care trăiesc.

Cea de-a doua ediție a „Basmului românesc” se înscrie în programul strategic IEH 2018 „Spațiul cultural comun românesc-CENTENAR MAREA UNIRE 1918-2018”.

Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

Articole recente - Romeo Crîșmaru

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…