Imprimă această pagină
Romeo Crîșmaru Scris de  Dec 01, 2016 - 2574 Views

MESAJUL MINISTRULUI MARIA LIGOR, DE ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

„1 Decembrie este ziua în care ne sărbătorim valorile, moștenirea culturală și pe cea istorică, oriunde ne-am afla, în România sau în străinătate.


În 1918, la încheierea războiului, înaintașii noștri au înfăptuit unirea pe soclul de jerfe și sacrificii ale celor care au dus greul Marelui Război. Astăzi, cu gândul la ceea ce ei au reușit, în pofida tuturor greutăților ce păreau de netrecut, este rândul nostru să ne amintim că unirea face puterea.

Într-o lume în transformare, avem nevoie mai mult decât oricând să rămânem împreună, să ne cunoștem și recunoaștem valorile și să ne întărim încrederea pornind de la ceea ce suntem capabili să realizăm. Împreună, cei de acasă și cei plecați peste granițe, putem construi un viitor mai bun pentru țară și pentru copiii noștri.

Respectăm alegerea fiecăruia de a trăi acolo unde crede că își poate împlini propriul proiect de viață. În același timp, rămânem legați de România, ne interesează ceea ce se întâmplă acasă și am dori să participăm, chiar și de la distanță. Împreună putem construi între stat și românii dein afara țării un parteneriat bazat pe încredere, respect și solidaritate, un parteneriat pentru dezvoltarea României.

Avem nevoie acum, mai mult decât oricând, să regăsim voința și puterea înaintașilor noștri, pentru a depăși dezbinarea, a respinge tentația fricii sau neîncrederii și a a ne uni, pentru a rămâne în conectat cu țara, a avea înțelepciunea de a învăța unii de la alții și de a continua să contribuim la binele de azi și de mâine.

Cunoscând dorințele, idealurile și entuziasmul multora dintre dumneavoastră, am convingerea că putem reuși. Fiecare dintre noi suntem responsabili pentru prestigiul și reputația țării.

La mulți ani, România!”

Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

Articole recente - Romeo Crîșmaru

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…