Imprimă această pagină
Romeo Crîșmaru Scris de  Mai 21, 2016 - 1812 Views

PROGRAMUL DE TABĂRĂ „ARC” 2016 - VOLUNTARIAT

Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni lansează selecţia voluntarilor pentru Programul de tabere „ARC” 2016, care se va desfăşura în Centrul de agrement de la Sulina , Judeţul Tulcea şi în Tabăra Oglinzi din Judeţul Neamţ.


Programul „ARC” se adresează comunităţilor româneşti din afara graniţelor, etnici români care cunosc limba română sau care vorbesc în grai aromân/macedo-român.

Participanţii sunt copii şi tineri de vârstă şcolară, elevi şi studenţi, organizaţi în grupuri şi însoţiţi de adulţi – cadre didactice sau reprezentanţi ai asociaţiilor româneşti din afara graniţelor din: Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Albania, Macedonia, Albania, Grecia, precum şi alte state.

Taberele se vor desfășura după următorulprogram: Între 21 iunie și 2 august, la Sulina, în județul Tulcea, vor veni 6 serii, a câte 210 persoane pe serie, asta însemnând un număr de 1.250 de participanți; Între 27 iunie și 1 august, la Oglinzi, în județul Neamț, vor veni 5 serii, a câte 150 de copii pe serie, adică un total de 750 de perticipanți. Organizatorii anunță faptul că la Programul de Tabere „ARC” 2016 vor participa 2.000 de copii și tineri.

Partenerii programului din acest an sunt Direcţiile Judeţene pentru Sport şi Tineret din Tulcea și Neamţ.

Profilul voluntarului (cerinţe):

Studenţi sau masteranzi

Cadre didactice cu activităţi specifice în domeniul educaţional

Vârsta peste 18 ani

Cazier judiciar

Studii superioare de educaţie fizică şi sport, arte vizuale, teatru, arte plastice etc.

Abilităţi de comunicare

Răbdare

Disponibilitatea de a lucra cu românii din afara graniţelor

Experienţa în munca de voluntariat din alte proiecte

Motivaţia personală de a participa într-un astfel de proiect

Creativitate şi deschidere

Lucru în echipă

Atenţie la detalii

Aviz epidemiologic (necesar la prezentarea în tabără)

Responsabilităţi:

Lucru în echipă în cadrul atelierelor

Organizarea şi coordonarea competiţiilor sportive

Cunoaşterea şi prezentarea regulamentelor pentru jocuri sportive(fotbal, baschet, volei, tenis de masă, şah, dame etc.)

Organizarea şi coordonarea atelierelor de creaţie (muzică, dansuri populare, teatru, pictură etc)

Capacitatea de a-i învăţa pe participanţi

Colaborarea cu reprezentanţii organizatorilor pentru buna desfăşurare a activităţilor

Participarea la festivităţile de deschidere şi închidere ale programului

Participarea la festivităţile de premiere

Organizatorii asigură: cazarea gratuită în tabără; masa gratuită la cantina taberei; materialele necesare desfăşurării atelierului/activităţii/competiţiilor; socializare, relaxare; contactul cu tineri din ţări şi medii diferite; oportunitatea de a vă face noi prieteni; cadrul organizat pentru a pune în aplicare cunoştinţele dobândite; adeverinţă de voluntariat

Cei care sunt interesaţi să participaţi ca voluntari în taberele „ARC” 2016, organizate de Ministerul Afacerilor Externe – DPRRP, în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului pot depune dosarul la adresa: Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, din București, bd. Primăverii, nr. 22, sector 1. Dosarul va cuprinde: Scrisoare de intenţie; CV-ul; Copia documentului de identitate; Copia documentului care atestă studiile efectuate sau în curs; Dosarul poate fi scanat şi depus şi pe e-mail. Data până la care se pot depune dosarele este: 30 mai 2015.

Pentru orice detalii sau întrebări puteţi să ne scrieţi pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

Articole recente - Romeo Crîșmaru

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…