Imprimă această pagină
Romeo Crîșmaru Scris de  Mar 01, 2016 - 158 Views

PREGĂTIRI PENTRU TABERELE ARC 2016

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni – Dan Stoenescu și ministrul Tineretului și Sportului – Elisabeta Lipă au discutat despre pregătirea unuia dintre cele mai populare programe dedicate românilor de pretutindeni – Taberele ARC.

La discuții au mai participat dr. Petre Guran, secretar de Stat în cadrul DPRRP și Lucian Constantin Mircescu, subsecretar de stat pentru Tineret, precum și experți ai celor două instituții. Ministrul Tineretului și Sportului a reconfirmat sprijinul pe care îl acordă românilor de pretutindeni, alături de MAE, în păstrarea și afirmarea identității, precum și în asumarea unui rol cât mai activ, în cadrul societății. De asemenea, s-a convenit asupra identificării obiectivelor comune și a unor proiecte, în beneficiul comunităților românești din străinatate. De altfel, conlucrarea dintre cele două instituții guvernamentale, prin proiectul ARC, constitue unul dintre cel mai importante programele dezvoltate pentru românii de pretutindeni, în ultimii ani.

Astăzi am demarat discuțiile cu doamna Elisabeta Lipă, ministrul Tineretului și Sportului, cu privire la organizarea taberelor ARC 2016 pentru etnicii români de peste hotare", a anunţat ministrul Dan Stoenescu.

Programul de tabere ARC a fost lansat în anul 1999 și a beneficiat de aprecierea reprezentanților comunităților românești de peste hotare, care au solicitat în mod expres continuarea și dezvoltarea acestuia. În taberele ARC, tinerii participanți au ocazia să vorbească limba română, să își îmbogățească cunoștințele privind istoria, cultura și civilizația românească. Anul trecut la acest program au participat peste 2000 de copii și tineri.

Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

Articole recente - Romeo Crîșmaru

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…