Imprimă această pagină
Romeo Crîșmaru Scris de  Mar 02, 2018 - 1820 Views

MĂRȚIȘORUL CENTENARULUI, LA ROMA ȘI CERNĂUȚI

În data de 4 martie la Cernăuți, Ucraina și la Roma, Italia au loc două evenimente care marchează sărbătoarea mărțisorului românesc.


Proiectul „Mărțișorul Centenarului – împreună pentru a ne cunoaște mai bine la sărbătoarea Mărțișorului” sprijinit de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni are loc la Teatrul Atlantico din Roma, Italia și include spectacole de muzică populară, muzică folk, muzică ușoară, dansuri populare, precum și expoziții de obiecte de artizanat cu specific românesc: sculpturi, picturi, icoane, porturi tradiționale românești, produse artizanale locale. Evenimentul aflat la a X – a ediție contribuie la o mai bună cunoaștere a obiceiurilor și tradițiilor României de către cetățenii italieni, implicit la promovarea imaginii României în Italia. Concertul este susținut de artiști români consacrați: Andrei Păunescu și membrii Cenaclului Flacăra, Cristina Turcu Preda, Daniela Cernea – Leon, Valentin Grigorescu, Orchestra „Doina Argeșului” și alții.

De asemenea, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni susține derularea celei de-a XXIII-a ediții a Sărbătorii primăverii „Mărțișorul” la Cernăuți. Evenimentul dedicat Centenarului Marii Uniri constă într-un spectacol de muzică și dansuri populare, susținut de artiști din Țară, din Republica Moldova și din nordul Bucovinei (Ucraina). Proiectul, care are drept obiectiv promovarea identității naționale și a valorilor culturale comune Țării și nordului Bucovinei (Ucraina), aduce în atenție și importanța mărțișorului românesc, care la finalul anului 2017 a fost inclus în lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului imaterial al umanității.

Proiectele se înscriu în Programul Strategic – Spațiul Cultural Românesc Comun – Centenar Marea Unire 1918 – 2018 al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pentru anul 2018.

Romeo Crîșmaru

Articole recente - Romeo Crîșmaru

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…