Romanian Bulgarian English French German Serbian Spanish Ukrainian
La sediul Asociației Renașterea Românilor din Serbia (RRS), de la Boljevac, a avut loc, joi, 29 octombrie 2015, o întâlnire consultativă între reprezentanții RRS și cei ai Asociației Inițiativa Românilor din Serbia (IRS). La întâlnire a participat și consulul general al României la Zajecar – Iulian Nițu. Principalele teme de…
Învățătorul Slavișa Trailovici, din Boljevac, este primul din această zonă care a predat copiilor limba română, în anul 2013, când Serbia a permis introducerea limbii materne în școlile de stat. Dascălul preda limba română în satul Podgorac, unde în primul an interesul pentru limba română a crescut în rândul părinților…
Vlada Savici, președintele Asociației Renașterea Românilor din Serbia, vorbește despre desfășurarea cursurilor de limba română cu elemente de cultură națională și realizarea anchetei pentru aceste cursuri, în întreaga comună Boljevac. În opinia sa, lipsește informarea părinților copiilor care ar trebui să acceseze aceste cursuri, dar și interesul unora dintre autoritățile…
Într-un orășel aflat la aproape 40 de kilometri de Zajecear, care se numește Boljevac sau Bulioț – pe românește, trăiește o comunitate românească ce acoperă peste 60 la sută din populația orașului și a satelor aparținătoare. Unul dintre românii care se zbate aici pentru afirmarea identității românești se numește Vlada…
Analogia din titlu face trimitere la faptul că, în limba sârbă, VUK înseamnă lup, iar românul de 70 de ani, Vukașin Dragulovici, din Boljevac, este aidoma unuia dintre simbolurile dacice, „Marele Lup Alb", un păstrător al tradițiilor românești și un apărător al românismului. Vorbește molcom și cu înțelepciunea specifică vârstei…
La centrul Cultural din Boljevac, realizat de Asociația Renașterea Românilor din Serbia, cu sprijinul unui proiect finanțat de către Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, au început, pe data de 10 iulie 2015, primele cursuri de limba română cu elemente de cultură…
Primarul și viceprimarul din Boljevac încep să manifeste deschidere față de minoritatea românească din această zonă, după ce au participat la întâlnirea cu secretarul de stat DPRRP Sebastian Hotca, desfășurată pe 8 iunie la sediul RRS. Potrivit unei informații postate pe pagina de Facebook a Asociației Renașterea Românilor din Serbia…
Peste 150 de români din Valea Timocului, în special din zona Boljevac au semnat o petiție prin care cer statului român să le acorde cetățenia română. Mai exact, semnatarii cer aviz favorabil pentru modificarea Legii Cetățeniei române.
  • EDITORIALE
  • Popular
  • NEWS

SUNTEM SI AICI

facebook-icon icon google plus LinkedIn icon  TwitterYouTubePinterest-logo